G4Media.ro

Sindicaliştii din ANP le cer lui Iohannis și Hellvig „să identifice persoanele”…

Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sindicaliştii din ANP le cer lui Iohannis și Hellvig „să identifice persoanele” care au făcut public proiectul de ordonanță care ar afecta pensionarea magistraților, angajaților din Poliţie, Armată și penitenciare: ”E atentat la siguranța națională”

Sindicaliştii din ANP îi cer președintelui Klaus Iohannis și șefului SRI, Eduard Hellvig, „să identifice și să răspundă penal persoanele” care au transmis în spațiul public proiectul de ordonanță care ar afecta condițiile de pensionare ale magistraților, angajaților din Poliţie, Armată și penitenciare: ”E atentat la siguranța națională”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

Sindicaliștii susțin că în urma apariției în spațiul public a proiectului de ordonanță ”mii de angajați din poliție, armată și din penitenciare, precum și zeci de magistrați au depus cereri de încetare a raporturilor de serviciu prin pensionare sau demisie, situație care a condus la slăbirea siguranței și apărării cetățenilor și la scăderea calității actului de justiție”.

Sindicaliștii îi cer lui Klaus Iohannis să dezmintă public că nu există vreun pericol în ceea ce privește modificarea condițiilor de pensionare pentru aceste categorii socioprofesionale, ”iar orice deziderat politic cu privire la orice modificare legislativă care ar afecta statutul acestor angajați se va face în deplină transparență și cu consultarea organizațiilor sindicale și profesionale din familia ocupațională apărare ordine publică și securitate națională, precum și din justiție”.

Context. Vârsta de pensionare pentru cele șase tipuri de beneficiari de pensii speciale din România va crește treptat de la 60 la 65 de ani, recomandă Banca Mondială, în cadrul propunerilor pentru reforma pensiilor speciale, jalon asumat de România în cadrul Planului de Redresare și Reziliență (PNRR) și care trebuie adoptat până la finalul acestui an, arată documentul obținut de Economedia.

Instituția recomandă ca o ordonanță de urgență care să pună în aplicare modificările propuse să fie adoptată până la 31 decembrie 2022. O singură lege care să acopere toate cele șase programe de pensii va fi elaborată și adoptată de Parlament în viitor. Banca Mondială este consultantul însărcinat să propună reforme, se arată într-un document publicat în exclusivitate de Economedia.ro. Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat în 28 octombrie, la Antena 3:

  • ”Nu există nici un proiect de act normativ în acest moment. Există discuții cu Banca Mondială și Comisia Europeană (…) Eu nu cred în nici o legiferare până la o discuție în prealabil cu partenerii sociali”.

Comunicatul integral al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP)

”Domnului președinte Klaus IOHANNIS

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

În atenția domnului director Eduard HELLVIG – Serviciul Român de Informații (SRI)
Stimate Domnule Președinte,
Stimate Domnule Director,

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) își manifestă îngrijorarea cu privire la informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora condițiile de pensionare ale polițiștilor, militarilor, polițiștilor de penitenciare și magistraților vor suporta modificări de natură a afecta aceste categorii socioprofesionale și vă adresează rugămintea de a dispune identificarea persoanelor care au diseminat în spațiul public această informație (n.r. proiect de ordonanță de urgență) în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate, întrucât acest demers reprezintă un atentat la apărarea ţării şi la siguranţa naţională.

În data de 26 octombrie 2022, în spațiul public, a apărut un proiect de ordonanță de urgență care ar afecta în sens negativ condițiile de pensionare ale polițiștilor, militarilor, polițiștilor de penitenciare și magistraților, în sensul creșterii vârstei de pensionare și a modificării bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat.

În urma acestor informații apărute în spațiul public, mii de angajați din poliție, armată și din penitenciare, precum și zeci de magistrați au depus cereri de încetare a raporturilor de serviciu prin pensionare sau demisie, situație care a condus la slăbirea siguranței și apărării cetățenilor și la scăderea calității actului de justiție, deoarece plecarea masivă a profesioniștilor din instituțiile statului conduce inevitabil la o deprofesionalizare masivă a acestor autorități, în ciuda creșterii pericolului conflagrației de la granițele României.

Proiectul de ordonanță de urgență lansat în spațiul public în data de 26 octombrie 2022 a produs efecte în rândul polițiștilor, militarilor, polițiștilor de penitenciare și magistraților și poate fi catalogat ca o formă de terorism informațional și o amenințare gravă la adresa statului de drept, sens în care se impune ca instituțiile României, cu atribuții în prevenirea și combaterea oricărei forme de terorism, să intervină prompt pentru contracararea acestui fenomen, iar persoanele care se fac vinovate de săvârșirea de acte de terorism împotriva României și a cetățenilor să fie trase la răspundere penală.

Totodată, vă adresăm rugămintea de a transmite public polițiștilor, militarilor, polițiștilor de penitenciare și magistraților că nu există vreun pericol în ceea ce privește modificarea condițiilor de pensionare pentru aceste categorii socioprofesionale, iar orice deziderat politic cu privire la orice modificare legislativă care ar afecta statutul acestor angajați se va face în deplină transparență și cu consultarea organizațiilor sindicale și profesionale din familia ocupațională apărare ordine publică și securitate națională, precum și din justiție.

Cu deosebita considerație,

Cosmin DOROBANȚU

Președinte

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Atentat la siguranta nationala si forma de terorism informational? Ba baieti, e nasol sa munciti la fel ca ceilalti si sa aveti pensii la fel ca ceilalti? Unii dintre voi nu aveti nici macar 20 de ani de munca, dar duceti acasa in fiecare luna o pensie cat un salariu de senator. Chiar nu aveti un pic de jena.

    • În toate țările NATO militarii se pensionează între 45-55 de ani, dar în România se vor pensiona la 65. Informația e publică pe Internet pentru cei care știu să citească.
      Hai, Putin, hai să mai rărești din postaci!

  2. La siguranță națiunii de securiști privilegiați.

  3. Ar trebui sa ne asumam ca orice document generat intr-o organizatie publica este de la sine inteles public, destinat tuturor si care poate fi consultat de oricine. Asta ne va ajuta sa avem mai multa responsabilitate si sa chibzuim mai bine pe punem pe hartie.

  4. Mă gândesc că au manifestat pentru creșteri de salarii și pensii! dacă nu i-au băgat în seamă atunci,nu îi vor baga nici acum!nu le pasă câți rămân, că nu au niciun interes!abia dau bani mai puțini și le rămân lor!

  5. Da de ce trebuie sa fie secret un proiect din care se platesc banii cetatenilor?
    Trebuie sa fie o transparenta de sus pana jos, sa putem sa intrebam pentru ce platim banii!

  6. Dai în fabrici și uzine!”

  7. Buna seara! Ca la orice știre, apar comentarii, 99/00 de la oameni care nu cunosc nici legislația, nici ce se întâmplă în realitate cu tot felul de chestiuni apărute public și scrise de oameni care nu au cunoștințe în domeniile despre care scriu. Domnilor și doamnelor, o țară fără armata, e o țară sclava altora. In orice tara normala, se scad grupe de risc in cazul anumitor categorii profesionale, nu numai la militari. Daca munca de militar, vi se pare asa de ușoară și va simțiți discriminați, de ce nu va oferiți voluntari, ca să înțelegeți și dumneavoastră că sunt singura categorie din lume, a căror munca nu este considerată forțată, care au restrângeri pe care dumneavoastră nu le aveți și care, nu toți, dar au riscuri pe care dumneavoastră nu le aveți. Contribuțiile le plătesc la fel că ceilalți, nu sunt speciali, in schimb drepturile nu le au ca dumneavoastră, ci din contra, li se încalcă des. Dar de cei care primesc ajutor social și după au o pensie minima asigurată, plus alte ajutoare, de jurnalisti, alte categorii, care ies mai devreme la pensie, de aceștia nu comentați?

    • Buna dimineata,
      Intr-o postare bogata in cuvinte, plina de patos, eludati aspectul cel mai grav din scrisoarea deschisa a FSANP-ului – se cere identificarea si pedepsirea celor care au facut public un proiect de ordonanta.
      Indraznesc sa va sugerez sa va varsati naduful pe cei care au intocmit un asemenea proiect de ordonanta. Abia apoi putem discuta cat sunt de indreptatite prevedirile acesteia.

  8. În toate țările NATO militarii se pensionează între 45-55 de ani, dar în România se vor pensiona la 65. Informația e publică pe Internet pentru cei care știu să citească.
    Hai, Putin, hai să mai rărești din postaci!