G4Media.ro

Sindicaliștii Europol, nemulțumiți că absolvenţilor masterului profesional de la Academia de Poliţie…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sindicaliștii Europol, nemulțumiți că absolvenţilor masterului profesional de la Academia de Poliţie li s-a cerut să accepte posturi aflate şi la 400 km de judeţul de unde şi-au desfăşurat activitatea

Sindicatul Europol reclamă că, joi, procedura de repartizare a absolvenţilor masterului profesional de la Academia de Poliţie a fost sistată şi reluată de mai multe ori, iar unul dintre absolvenţi ”a picat secerat la pământ după cele 4 ore de hărţuiri, intimidări şi ameninţări ale ofiţerilor trimişi de Despescu să îi determine pe absolvenţi să accepte posturi aflate şi la 400 km de judeţul de unde şi-au desfăşurat activitatea ca agenţi”, relateaza news.ro

Reprezentanţii Poliţiei Române afirmă că procedura s-a desfăşurat conform cadrului legal, iar un absolvent a refuzat să aleagă locul unde să îşi desfăşoare activitatea, iar apoi a acuzat o stare de rău, fiind chemat un echipaj medical. ”La nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost dispuse măsuri pentru repartizarea de absolvenţi către toate unităţile teritoriale, în scopul asigurării nevoilor de personal şi stimulării competiţiei între cursanţi”, precizează IGPR.

”Opriţi măcelul din Academia de Poliţie!!!! Unul din cei 75 de absolvenţi ai masterului profesional a picat secerat la pământ după cele 4 ore de hărţuiri, intimidări şi ameninţări ale ofiţerilor trimişi de Despescu să îi determine pe absolvenţi să accepte posturi aflate şi la 400 km de judeţul de unde şi-au desfăşurat activitatea ca agenţi. Totul se întâmplă ca urmare a răzbunării lui Despescu şi echipei sale, care vrea să îi pedepsească pe cei 69 din 75 de candidaţi care au îndrăznit să obţină cele mai bune rezultate la examenul de admitere din 2022. Acestor agenţi li s-a aprobat participarea la masteratul profesional de către inspectorii şefi ai IPJ-urilor unde au fost încadraţi, doar în interes instituţional, pentru că au plecat agenţi şi trebuiau să se întoarcă ofiţeri. Pe ultima sută de metri însă, înainte cu 5 zile de absolvire, Despescu şi compania au impus Poliţiei Române să nu le mai scoată posturi la judeţele de provenienţă”, au susţinut reprezentanţii Sindicatului Europol, joi, într-o postare pe Facebook.

Ei au afirmat că repartiţia a fost iniţiată, apoi suspendat şi relaută ”de cel puţin 4 ori”.

”Consecinţa: unul dintre colegi a cedat psihic şi fizic şi a căzut la pământ. Comisia a vrut să continue chiar şi în aceste condiţii!!! Doar că s-au ridicat colegii şi au refuzat!”, au mai susţinut sindicaliştii.

În replică, Poliţia Română a precizat că, joi, începând cu ora 14.00, la nivelul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza„ Bucureşti, s-a deplasat o comisie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru desfăşurarea activităţii de repartizare a absolvenţilor promoţiei de la masterul profesional, pe posturile de ofiţer libere, în conformitate cu nevoile şi priorităţile instituţiei.

”Activitatea de repartiţie s-a desfăşurat conform cadrului legal incident, prin prezentarea locurilor disponibile, urmând ca alegerea acestor locuri să se facă în funcţie de mediile obţinute de absolvenţi. Iniţial, din totalul de 75 de absolvenţi, la activitatea de repartiţie s-au prezentat 20, iar dintre aceştia 15 au optat pentru unul dintre locurile pretabile a fi ocupate. Ulterior au revenit în sală şi ceilalţi absolvenţi, fiind însoţiţi de un lider de sindicat, susţinând că nu doresc să fie repartizaţi pe locurile atribuite conform mediei de absolvire, drept pentru care activitatea s-a sistat”, a arătat sursa citată.

Potrivit IGPR, la scurt timp, ”la solicitarea expresă a absolvenţilor”, comisia din cadrul IGPR a reluat activitatea de repartiţie.

”Unul dintre absolvenţi a refuzat în continuare să aleagă locul în care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca ofiţer, acest lucru consemnându-se într-un proces-verbal. Ulterior acestui refuz de a opta pentru unul dintre locurile pretabile a fi ocupate, a acuzat o stare de rău, motiv pentru care a fost solicitată prezenţa unui echipaj medical. Facem precizarea că, în urma acestei activităţi, 74 din 75 de absolvenţi au optat pentru a fi repartizaţi, urmând ca situaţia celui de-al 75-lea absolvent să fie clarificată ulterior”, au transmis reprezentanţii Poliţiei.

Aceştia au mai precizat că agenţii de poliţie care au urmat cursurile cu frecvenţă ale programului de master profesional au fost scoşi din programul de lucru şi au beneficiat de salarizare, pe toată perioada studiilor.

”La nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost dispuse măsuri pentru repartizarea de absolvenţi către toate unităţile teritoriale, în scopul asigurării nevoilor de personal şi stimulării competiţiei între cursanţi. După repartiţie, poliţiştilor li se vor asigura toate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare (ex. compensaţia de chirie, contravaloarea cheltuielilor de transport). Toate aceste măsuri au rolul de a eficientiza munca de poliţie şi de a asigura un serviciu poliţienesc de calitate comunităţii”, au arătat ei, conform news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Nu sunt de partea conducerii Poliției Române, apărători ai politicienilor corupți și ai interlopilor, dar un polițist să leșine pentru că a fost hărțuit și intimidat de ofițeri înseamnă pentru mine că acel polițist este slab pregătit. Ce se întâmplă dacă acel polițist ajunge într-o situație critică cu infractorii și trebuie să gestioneze o situație de 100 de ori mai tensionată decât intimidarile ofițerilor, cu risc de potențiale victime și etc. Soluția aleasă: leșinul! Îmi pare rău, dar ca cetățean nu îmi doresc să fiu apărat de cineva care leșină pt că au încercat superiorii să îl intimideze!

  2. cam mofturosi caschetarii…ce,n-au auzit de schimb de experienta?mai cunosc si ei si alte clanuri ce necesita protectie ,mai socializeaza si cu brute din alte regiuni …

  3. parca li se dau si bani de „relocare”?

    • Bani de relocare, 1000 lei pe lună de masa, bani de chirie, bani de uniforma, se dau bani fără număr la bugetari! Si toți se miorlăie! O, tu, faliment, cand vii????