G4Media.ro

Sindicaliştii Silva protestează, marţi, la Camera Deputaţilor / Acuză că se dorește…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sindicaliştii Silva protestează, marţi, la Camera Deputaţilor / Acuză că se dorește desființarea regiilor autonome și ransformarea lor în societăți comerciale

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, marţi, un protest în faţa Camerei Deputaţilor, acţiune la care sunt aşteptaţi să participe membri de sindicat din întreaga ţară, alături de reprezentanţi ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi ai unor asociaţii profesionale şi patronale din domeniu, relatează Agerpres.

Principalele revendicări ale protestatarilor sunt: exceptarea administrării pădurilor proprietate publică de la aplicarea guvernanţei corporative, precum şi menţinerea activităţilor economice în cadrul structurilor actuale de administrare a pădurilor.

„Guvernul României a iniţiat, la sfârşitul lunii decembrie 2022, fără consultarea partenerilor sociali şi, extrem important, fără o evaluare a impactului socio-economic, a impactului financiar şi impactului juridic un Proiect de lege pentru modificarea şi completarea O.U.G 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu scopul declarat de a răspunde recomandărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, la care România doreşte să acceadă, dar şi angajamentelor asumate, în acest caz, total neinspirat, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin acest proiect de act normativ aprobat de Guvern, transmis apoi Senatului României pentru adoptare în procedură de urgenţă, se dă o lovitură decisivă majorităţii regiilor autonome ale statului, forţând desfiinţarea acestora şi reorganizarea prin divizarea activităţilor de serviciu public de activităţile comerciale”, susţin reprezentanţii sindicali.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. face parte din planul de aderare al Romaniei la OSCDE

    dar binentles pe ei ii deranjeaza ca nu mai pot fura

  2. nu stiam ca existenta regiilor autonome e trecuta in constitutie… cum sa protestezi fata de o masura economica prin care sursele de bani pentru partidul de guvernamant si pentru lipitorile din conducere se transforma in societati comerciale?