Sindicatele din muzee și biblioteci se pregătesc de proteste / Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor ar putea fi suspendată / „Solicităm creşterea de urgenţă a salariilor”
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” (C.N.S. Cartel ALFA) consideră că Ordonanţa de urgenţă nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară conţine prevederi ce se constiutuie într-o flagrantă şi neconstituţională discriminare, precum şi o gravă ofensă pentru întregul sector cultural din România, respectiv pentru personalul din muzeele şi bibliotecile publice, transmite News.ro.
„Solicităm intervenţia de urgenţă a prim-ministrului, pentru o grabnică reparaţie materială şi morală necesară în cazul personalului implicat în protejarea, cercetarea, păstrarea, comunicarea şi diseminarea patrimoniului cultural naţional! Solicităm creşterea de urgenţă a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice!”, se arată în comunicatul sindicaliştilor.
Patrimoniul Cultural Naţional este considerat ca fiind componentă esenţială în „Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentruperioada 2020-2024” (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 1 iulie 2020), unde se afirmă explicit că „promovarea identităţii naţionale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor de excelenţă” reprezintă Obiectiv Naţional de Securitate. Personalul din muzeele publice din România deserveşte un astfel de domeniu de excelenţă! Muzeele publice din România sunt instituţii din prima linie în demersul naţional de a asigura „coeziunea civică şi afirmarea identităţii naţionale, ca aspiraţii comune ale comunităţii de cetăţeni reuniţi în stat”, după cum se precizează în acelaşi document programatic.
Conform datelor statistice, în muzeele publice din România ce au caordonator de credite Ministerul Culturii şi autorităţile locale, sunt inventariate 33,8 milioane de bunuri culturale, dintre care peste 70% sunt colecţii istorico-arheologice, etnografice şi de artă, a căror valoare depăşeşte orice imaginaţie. Aceste colecţii sunt gestionate de 7.525 angajati la nivel naţional (incluzând aici şi supraveghetori, şoferi, personal tehnico-administrativ, contabilitate, achiziţii etc), din care sub 3.000 personal de specialitate (muzeografi, cercetători, arheologi, conservatori, restauratori, educaţie muzeală, graficieni, desenatori, etc.)
Cu toate acestea, pe criterii aleatorii şi discriminatorii, actualii decidenţi au decis o mărire consistentă a salariilor doar pentru personalul din aparatul central şi local al Ministerului Educaţiei, al Ministerului Culturii, precum şi pentru personalul Bibliotecii Naţionale. De asemenea, în cadrul ierarhizării salariale, se produc decalaje injuste între diverse categorii de personal, unii în subordinea Ministerului Educaţiei, alţii, în subordinea Ministerului Culturii sau autorităţilor judeţene/locale, se arată în comunicat.
Potrivit sindicaliştilor, s-a ajuns la situaţia în care personalul din muzeele şi bibliotecile din subordinea Ministerului Culturii şi autorităţilor locale să aibă salariile cu 30% mai mici pentru funcţii similare cu cele din Educaţie încălcându-se astfel prevederile art.6 din Legea 153/2017 a salarizarii unitare şi prevederile constituţionale.
„Federaţia Naţională Sindicală CulturMedia, alături de CNS Cartel ALFA atrage atenţia asupra faptului că nivelul salarial actual este unul extrem de precar (cel mai redus din sistemul public), atât în raport cu costurile de trai, dar mai ales în raport cu nivelul de pregătire a personalului şi de complexitate a activităţii. Acest nivel de salarizare a condus la un deficit major de specialişti în domeniu, fapt care pune presiune şi mai mare pe salariaţii existenţi.
Deşi calificarea şi munca zilnică de muzeograf, de exemplu, necesită pregătire continuă, inclusiv în domeniul comunicării, această categorie de salariaţi este de mulţi ani Cenuşăreasa Culturii! De 6 ani, salariaţilor din muzee şi biblioteci li se tot promite că salariile lor se vor alinia celor din instituţiile de spectacol, eliminând actuala situaţie în care există cultură de gradul 1 şi cultură de gradul 2. Răspunsul este actualul act normativ care instituie o nouă discriminare!
Problemele de subfinanţare a domeniului cultural, devenite endemice, la care se adaugă lipsa unui dialog social real şi articulat pe temele majore de interes ale personalului din sectorul cultural, gravele discrepanţe salariale şi chiar discriminări aberante între categorii similare de lucrători din domeniu, pe criterii ce ţin de natura ordonatorilor de credit şi de modul ambiguu de formulare a legislaţiei subsecvente, nu de complexitatea pregătirii profesionale şi similaritatii muncii depuse, sunt de natură să genereze efecte cu consecinţe dramatice la nivelul angajaţilor din muzeele şi bibliotecile publice.
În lipsa unui răspuns şi a unor măsuri clare, personalul din muzeele şi bibliotecile cu sindicate afiliate FNS CulturMedia ia în calcul declanşarea tuturor formelor legale de protest, culminând cu greva generală. Printre formele de protest menţionăm şi „greva dezel”, care va fi organizată în toate şantierele de arheologie preventivă gestionate de muzeele publice, precum şi oprirea întregii activităţi muzeale (ghidaje, orice activitate expoziţională şi educativă, orice activitate prestată în cadrul Săptămânii Altfel, cu excepţia procedurilor minime de asigurare a conservării preventive a patrimoniului, refuzul de a mai conduce delegaţii oficiale), considerând că toate aceste activităţi pot fi realizate doar decătre personalul pentru care decidenţii au considerat că este justificată creşterea salarială!
De asemenea, personalul din muzeele publice din România cu rang de expert nu va mai realiza clasarea patrimoniului, nu va mai asigura expertizele de specialitate în cadrul cauzelor solicitate, solicitanţii fiind îndreptaţi pentru prestarea acestor activităţi către muzeele ce au drept ordonator de credite Ministerul Educaţiei”, se mai arată în comunicat.
Federaţia Naţională Sindicală CulturMedia, alături de CNS Cartel ALFA, face apel la solidarizare cu revendicările salariaţilor către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi Asociaţia Managerilor din Muzee în vederea suspendării în România a ediţiei din acest an a Nopţii Europene a Muzeelor şi a implementării unui protest coerent la nivel naţional. De asemenea, Federaţia face apel la toţi iubitorii şi susţinătorii culturii, ai muzeelor şi bibliotecilor să adere la actiunile noastre de protest.
În plus, Federaţia solicită Guvernului României şi Ministerului Culturii să iniţieze şi să dispună măsurile legislative necesare şi juste pentru eliminarea discriminării create precizând că impactul financiar este mic şi se raportează la un număr de maxim 8.000 desalariaţi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank