G4Media.ro

Sindicatul din CNAIR amenință cu greva: ”Șoselele vor rămâne înzăpezite în această…

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Sindicatul din CNAIR amenință cu greva: ”Șoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă drumarii nu-și primesc măririle salariale”

Sindicatul „Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 de salariați din totalul celor 7.000 ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunță că nu vor mai deszăpezi drumurile dacă societatea nu va mări salariile, astfel încât să acopere cel puțin indicele de inflație.

”Salariul minim în CNAIR este de 2.453 lei, motiv pentru care de trei săptămâni, sindicatul a solicitat întâlnirea comisiei de negociere. Banii solicitați sunt prevăzuți în Bugetul de venituri și cheltuieli, dar se pare că cei din conducerea companiei se eschivează, de teamă de a nu-și pierde funcțiile. Atât președintele Consiliului de Administrație, Bogdan Pascu cât și directorul general al companiei, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, încalcă cu bună știință prevederile Contractului Colectiv de Muncă, neconvocând în termenul prevăzut de contract comisia de negociere”, anunță sindicatul într-un comunicat de presă.

Drumarii susțin că sunt hotărâți să nu mai deszăpezească drumurile în această iarnă, în semn de protest, deoarece nu au primit nici un semn concret de la conducerea CNAIR la solicitările de majorări salariale cel puțin în raport cu rata inflației.

„Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt și cei cu salariile cele mai mici și e normal ca aceștia să fie cei mai nemulțumiți. Dintre angajații CNAIR, aproximativ 3.000, adică aproape jumătate din total, lucrează pe teren la deszăpezire și câștigă, în medie, până în 3.200 de lei brut. Aceștia muncesc din greu în fiecare iarnă chiar și câte 24-36 de ore fără întrerupere. Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alții rămân izolați în viscol. Am avut angajați care au rămas izolați câteva zile în câmp, când încercau să deszăpezească drumurile”,  semnalează conducerea sindicatului.

În fiecare iarnă, angajații CNAIR deszăpezesc 17 000 km de drumuri naționale și 873 km de autostrăzi din întreaga țară.

Foto:: Inquam Photos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Ce sunt ăia „drumari”?!!!!!

  2. Acestia 3000 care au salariu pana in 3200 lei oare se intreaba ce salarii au ceilalti 40000? Poate ca acolo e problema.

  3. Mi se pare normal ,dar nu cumva să îndrăzniți a-l lăsa pe Dragnea fara bani de la buget .
    Nu cumva să dispară , PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im și PSD-IM, vă fu…..em și vă furăm de vă nenorocim.

  4. Eu am tot zis, ce bine le-ar prinde astora o desfiintare. Si noua.