G4Media.ro

Sindicatul drumarilor acuză că un angajat CNAIR a murit de epuizare în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sindicatul drumarilor acuză că un angajat CNAIR a murit de epuizare în timpul deszăpezirilor din Botoșani / ”Și-a anunțat colegii că este foarte obosit și a cerut să se odihnească. Nu s-a mai trezit”

Un angajat al CNAIR a sfârșit tragic de epuizare în timp ce desfășura activități de deszăpezire pe drumurile din Botoșani, anunță Sindicatul Drumarilor” Elie Radu”, într-un comunicat de presă.

Bărbatul de 58 de ani era singurul deservent de autofreză al SDN Botoșani.

”Și-a anunțat colegii că este foarte obosit și a cerut să se odihnească. Acesta a fost însoțit la cea mai apropiată secție de drumuri unde s-a pus să doarmă. Din păcate acesta nu s-a mai trezit.

Codul Roșu de vreme rea și drumurile blocate de nămeți îi ține în alertă maximă pe drumarii din județele afectate, dar și pe colegii lor din întreaga țară, în timp ce firmele private care au contract cu CNAIR și ar trebui să intervină la deszăpeziri stau pe dreapta și încasează bani”, susțin sindicaliștii.

Sindicatul Drumarilor” Elie Radu”, care reunește angajați din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), trage un semnal de alarmă asupra deciziilor profund incorecte care duc la lipsa de personal din cadrul direcțiilor regionale și secțiilor locale de drumuri.

”Nimic nu mai poate alina în momentul de față durerea familiei sale, căreia îi transmitem public condoleanțe și de care vom fi alături, însă este un semnal de alarmă în urma căruia decidenții trebuie să înțeleagă efortul pe care îl depun zilnic angajații instituției.

Facem precizarea că drepturile salariale ale muncitorilor din DRDP-uri și secțiilor locale nu sunt mari în comparație cu personalul CNAIR Centra , iar sporurile acordate, sunt esențiale pentru întregirea veniturilor și pentru a duce o viață în condiții decente. Cu un salariu de aproximativ 3000 de lei oamenii lucrează până la epuizare să asigure siguranța circulației pe drumurile publice. De mai bine de 80 de ore, drumari din toată țara s-au alăturat colegilor din județele afectate de starea vremii. Aceștia mănâncă și se odihnesc pe unde apucă în condiții inumane”, se mai precizează în comunicat.

Sindicatul Drumarilor” Elie Radu” atrage atenția conducerii CNAIR că numărul insuficient al angajaților și lipsa utilajelor sunt o problemă majoră cu care drumarii din toată țara se confruntă.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. A fost si mult de munca in ultimele 12 luni la dezapezire.

  2. Astea sunt un exemplu de „condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase”, nu alea ale bugetarilor din toate birourile pentru care încasează un spor nesimțit la salariul și așa mare!

  3. Avea diabet. Șeful lui direct poartă vina și răspunderea pentru acest deces.