Sindicatul Europol: Academia de Poliție se închide până la finalul anului, pe fondul scandalului privind toxiinfecția alimentară
Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului, a anunțat sindicatul polițiștilor Europol. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație și Senatul Academiei de Poliție, după ce aproape 100 de studenți au acuzat toxiinfecție alimentară.
”Această decizie vine în contextul presiunii mediatice dar și a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condițiile în care studenții și angajații instituției de învățământ își desfășoară activitățile. Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecție alimentară.
Vă promitem că nu ne vom opri aici. Timp de un an, studenții și angajații Academiei au fost victimele unor incompetenți, împuterniciți/desemnați susținuți politic, plătiți cu salarii de “lucrări de excepție” majorate cu 50%, în timp ce firmele care au primit milioane de euro pentru modernizarea instituției au lucrat cu zilieri, în șantiere care încălcă normele legale, realizând lucrări de proastă calitate.
Faptul că timp de 10 zile, niciun oficial al Academiei nu a fost cel puțin cercetat disciplinar și nici nu li s-au încetat împuternicirile celor responsabili, demonstrează că interesele financiare sunt uriașe și nu puteau fi tolerate fără susținere de la vârful MAI”, se arată în comunicatul Sindicatului Europol.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că a sesizat DIICOT cu privire la conducerea Academiei de Poliţie, pe care o acuză de abuz în serviciu şi fals intelectual, relatează News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
1 comentariu