G4Media.ro

Sindicatul Europol, despre noile uniforme ale polițiștilor: ”Nicio legătură cu specificațiile din…

sursa foto: Facebook/ Sindicatul Europol

Sindicatul Europol, despre noile uniforme ale polițiștilor: ”Nicio legătură cu specificațiile din caietele de sarcini și cu toate acestea, au fost recepționate, plătite și distribuite”/ Firma, acuzată că a cusut plasă de țânțari la subrațul uniformelor, catalogate drept ”mizerii”

Sindicatul Europol a transmis, joi, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că noile uniforme ale polițiștilor nu au ”nicio legătură cu specificațiile din caietele de sarcini și cu toate acestea, au fost recepționate, plătite și distribuite”.

Europol susține că în loc de materialul de tip „mesh” care trebuia să fie aplicat la subraț pentru respirabilitate, ”firma efectiv a cusut plasă de țânțari”.

Sindicatul critică și cămașa de prezentare care a fost prezentată cu țesătura de tip „ripstop”, specifică uniformelor tactice pentru creșterea rezistenței, ”la cămașa primită de noii polițiști lipsește cu desăvârșire iar materialul este un soi de tercot laminat, foarte ieftin, folosit în special la salopete”.

  • ”Nici măcar culoarea nu s-au obosit să o respecte, cu toate că și aceasta este o condiție de sine stătătoare în cuprinsul caietului de sarcini”, mai spun polițiștii.

Sindicatul cataloghează uniformele drept ”mizerii” pentru care s-a plătit 4,5 milioane de euro și transmite că sindicaliștii sunt ”speriați de faptul că urmează să se mai cheltuiască încă 70 milioane de euro pentru toți polițiștii în activitate”:

  • ”În imagini aveți cămașa din noua componență a uniformei de poliție. Am făcut o comparație între ceea ce ni s-a prezentat nouă la începutul anului 2022 și ceea ce au primit peste 3000 de polițiști care s-au încadrat în 2022 din școlile de agenți de poliție sau din sursă externă. Dacă în varianta „prototip” materialele prezentate erau la limita a ceea ce ne doream noi pentru polițiști, dar net superioare față de ce am purtat timp de 20 de ani, ceea ce s-a distribuit nu are nicio legătură cu specificațiile din caietele de sarcini și cu toate acestea, au fost recepționate, plătite și distribuite polițiștilor cu titlu de „noua uniformă”. După cum puteți constata cu ochiul liber, în loc de materialul de tip „mesh” care trebuia să fie aplicat la subraț pentru respirabilitate, firma efectiv a cusut plasă de țânțari. Dacă la cămașa de prezentare a fost prezentă țesătura de tip „ripstop”, specifică uniformelor tactice pentru creșterea rezistenței, la cămașa primită de noii polițiști lipsește cu desăvârșire iar materialul este un soi de tercot laminat, foarte ieftin, folosit în special la salopete. Inclusiv materialul „velcro” de pe braț este un „fake” ordinar pe care nici nu se poate fixa însemnului heraldic textil. Nici măcar culoarea nu s-au obosit să o respecte, cu toate că și aceasta este o condiție de sine stătătoare în cuprinsul caietului de sarcini. Suma plătită pentru aceste mizerii se ridică la aproximativ 4,5 milioane euro pentru 3000 de complete, și ne sperie faptul că urmează să se mai cheltuiască încă 70 milioane de euro pentru toți polițiștii în activitate”, a transmis Sindicatul Europol.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Asa carpe , asa militieni

    • Firmele private sunt avide de bani nemunciți.

    • @Ionut – corect! Firmele private sunt cancerul României prin calitatea mizerabilă a produselor.

    • Firmele private? Pai firmele private au semnat de primire, cum ca produsele ar fi conforme? Ia mai ganditi-va putin unde e de fapt cancerul.

    • @Mihai @ionut – Nu mai postacilor, firmele private fantoma sunt cancerul Romaniei, alea inventate de azi pe maine de rudele, neamurile, cunostintele sefilor din institutii, ca doar altfel cum sa-si ia ai parandaratul? Firmele private adevarata n-au contracte cu statul, stati voi linistiti… ai di capu’ vostru de postaci!

  2. Dar vă place pensionarea la 42 de ani, aia e bună.

    • De vreo 10 ani nu se mai pot pensiona decât la cel puțin 47 de ani. Adică vârsta de pensionare minus 13 ani pentru cei care au lucrat în condiții speciale și periculoase, la fel ca la civili! Dar tu ești numai un biet spălat pe creier! Îmi e milă de tine!

    • @ Mihai – Taci, mai postac deficient, ca te faci draqului de ras pe aici! Asa ti-a dat textul la firma de postaci?

  3. Rezultatul muncii lor sunt pușcăriile pline! Dar tu ești un biet rezistent plin de ură! Urâți tot! Bătrânii, ortodocșii, bugetarii, militarii, polițiștii, magistrații, jandarmii, diaspora, angajații la unele firmele care nu sunt multinaționale. O să vă voteze pușcăriașii și ratații României!

  4. Vine psd!!!cum v-a rezolvat cu hainele ,va rezolva si cu pensiile!tot ca data trecuta!

  5. Inainte își modificau uniformele vechi , le strâmtau , le scurtau – pantalonii sa fie deasupra gleznei – acum nu mai este nevoie . Sunt exact pe placul lor -dezbrăcați de tot ! Sunt și pe placul celor care merg la pensat sau la salon sa-și facă manichiura sau pedichiura ! Atât pot face cele 2 luni de scoala de agenți !