G4Media.ro

Sindicatul Europol reclamă o „situaţie fără precedent în Poliţia Română”: Zero poliţişti…

sursa foto: Facebook/ Poliția Capitalei

Sindicatul Europol reclamă o „situaţie fără precedent în Poliţia Română”: Zero poliţişti au promovat selecţia pentru educaţie fizică şi autoapărare / Sindicaliştii denunță propunerea unor „pile” de către unii inspectori şefi pentru aceste posturi

Sindicatul Europol anunţă, joi, o „situaţie fără precedent în Poliţia Română”, respectiv faptul că niciun poliţist nu a promovat selecţia pentru educaţie fizică şi autoapărare. Mai mult, sindicaliştii reclamă faptul că unii inspectori şefi au propus pentru aceste posturi „pile”, în detrimentul unor specialişti.

Sindicaliştii afirmă că, după ce a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe, noua structură din cadrul IGPR, Direcţia de Pregătire Profesională, a venit rândul inspectoratelor de poliţie să nominalizeze „specialişti” pentru cele 4 segmente: conducere defensivă, instrucţia tragerii, educaţie fizică şi autoapărare şi tactică poliţienească.

„Cu toate că am atras atenţia în mai multe rânduri asupra «combinaţiilor» care se fac la nivelul IPJ-urilor, prin nominalizarea unor pile şi apropiaţi ai inspectorilor şefi, majoritatea lor au continuat să promoveze oameni pe care îi recomandă doar vocea şi talentul. Mai mult, într-o ultimă încercare  de a-i determina pe inspectorii şefi să acţioneze cu obiectivitate şi să înţeleagă rolul esenţial pe care aceşti instructori îl vor avea la nivelul instituţiei pe componenta de pregătire profesională, Benone Matei, inspectorul general, a convocat o întâlnire în sistem videoconferinţă, pe parcursul căreia a nominalizat mai multe IPJ-uri unde a găsit cazuri de persoane propuse care aveau ca pregătire cursuri de yoga, de sociologie sau care erau nominalizaţi ca instructori de conducere defensivă pentru simplul fapt că erau ofiţeri la serviciul rutier”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia anunţă că îndrumările primite au fost complet ignorate de unii inspectori şefi.

„Astfel, la IPJ Constanţa, cu toate că existau 3 agenţi de poliţie care au absolvit cursul de conducere defensivă şi deţineau atestat, inspectorul şef şi-a menţinut nominalizarea unui ofiţer de la serviciul rutier despre care spunea că nu are cum să nu ştie să conducă dacă se ocupă cu aplicarea Codului rutier. De aici am tras concluzia că unele IPJ-uri sunt conduse de şefi care nu dau doi bani pe îndrumările venite din partea IGPR şi asta pentru că au garanţia că beneficiază de o siguranţa politică”, au mai scris sindicaliştii.

Aceştia anunţă că „pilele” s-au confruntat cu realitatea, odată ce au trebuit să dea examene.

„Fără să mai fie nevoie de alte comentarii, în urma probelor la care au fost supuşi, probe care reprezentau viitorul activităţii lor de instruire pe care ar fi trebuit să o realizeze, la nivelul celor 41 de judeţe avem următoarele rezultate:

  • Conducere defensivă – doar 6 poliţişti au promovat probele. De precizat că ofiţerul de la serviciul rutier Constanţa a picat cu brio, iar ceilalţi 3 agenţi care deţineau atestat nici măcar nu au fost întrebaţi dacă vor să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii.
  • Instrucţia tragerii – doar 2 poliţişti au promovat probele;
  • Educaţie fizică şi autoapărare – 0 (ZERO) poliţişti au promovat probele;
  • Tactică poliţienească – doar 9 poliţişti au promovat probele”, anunţă sindicaliştii.

Sindicatul Europol anunţă că a transmis inspectoratelor de poliţie judeţene propuneri însoţite de CV-urile celor care ar putea îndeplini cu brio aceste funcţii şi anunţă că va face solicitare şi către IGPR, ca anterior scoaterii acestor posturi la încadrare directă, să se organizeze un concurs de TCO.

Sursa foto: Facebook/ Poliția Capitalei

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Ce autoapărare?? Pentru ce? Că infractorii nu aruncă cu monede!

  2. România – stat eşuat

  3. Tablagiii sa doarma linistiti, si Bode doarme

  4. Păi nu au primit probele corecte, ridicat paharul cu alcool, trântit carnea pe grătar, fuga de muncă…

  5. pensia speciala … atat, restul nu conteaza!

  6. inutile toate aceste sfortari,
    batai, scandaluri, dinica, disparitii fete, paduri, heroina, cocaina, etnobotanice, coruptie, le rezolva FeBeiul
    „Romania e o tara sigura” – pupam steagu in genunchi, juram pe biblie, rostim cu mana pe inima „siguranta si incredere” si „Totul va fi bine”

  7. Colcăie în tot sistemul din MAI pilele,relatiile,cunostintele,rudele,amantele clientelelor mafiilor psd si pnl,e plin de lingai,sforari,turnatori,infractori chiar care isi fac interesele lor personale iar ceilalti nu au loc de ei si li se înfing pumnalul pe la spate,a fi corect,cinstit,a-ti face treaba în acest sistem înseamna a fi fraier si prost,pilele fac legea,asa declara sefii pe fata fara sa se mai ascunda

  8. Astea-s gurile rele , frate !
    Nu se poate ca in ministerul super- ministrului Bode sa se petreaca niste ….din astea .
    Bode , daca vrea Catzu si Rares Bogdan , poate sa mai conduca vreo’ trei ministere !
    Ce , inspectorii sefi , pilele nu se pot bucura si ei de „prezumtia de nevinovatie ” ?
    La PSD se intamplau f. multe chestii din astea ! Acu’ , gata !
    Gata cu pilele , doctorate false pe la Academia de politie …… interlopi nici nu mai „este” !
    Ne vedem la alegeri !

  9. Cum sa treci examenul cand cel de la cronumetru v-a lua postul daca tu nu treci examenul?? Exemplul concurentului de la Mures!! Toti au cazut la o secunda, ciudat nu?
    De ce nu au permis sa fie supravegheati, cei cu cronometrele nu au lasat pe nimeni sa se aproprie de ei nici macar la 10m