Sindicatul Europol susține că studenții de la Academia de Poliție au primit din nou mâncare stricată/ În urmă cu două zile, câteva zeci dintre ei au făcut toxiinfecție alimentară
Sindicatul Europol susține că studenții de la Academia de Poliție au primit la masa de joi mâncare stricată. Asta la două zile după ce 63 de studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au suferit o toxiinfecţie alimentară, unii dintre ei fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri, fără a fi însă internaţi.
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a anunțat miercuri că face o anchetă epidemiologică, iar conducerea Academiei a spus ieri că a dispus verificări în ceea ce priveşte respectarea normelor de depozitare, de manipulare, de preparare şi servire a alimentelor.
Sindicatul Europol a scris pe Facebook joi după amiază că „după două zile în care zeci de studenți au ajuns la spital cu diagnostic preliminar de toxiinfecție alimentară, în Academia de Poliție continuă bătaia de joc la adresa studenților, viitori ofițeri de poliție. Aceștia au condiții mai proaste decât cele ale deținuților din pușcării. În meniul primit azi, la două zile de la declanșarea focarului de infecție, se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supă sau carne alterată cu miros înțepător. Am sesizat toate autoritățile cu atribuții în domeniu și sperăm că nu se va mușamaliza și acest caz, la fel ca cel din toamna anului trecut când studenții au fost înghesuiți câte 16 în dormitoare, mai rău ca pușcăriașii, în condiții insalubre.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu