“Sindromul clădirilor înalte”: Sabrina, pisica supraviețuitoare după o căzătură de la etajul 32 și cum continuă felinele să-i deruteze pe fizicieni/ Cealaltă vietate care trăiește după căzături letale pentru om

Pisicile cad întotdeauna în picioare – un fapt pe care toată lumea îl știe, dar căruia oamenii de știință nu i-au dat încă de cap în totalitate. Această abilitate, împreună cu alte proprietăți anatomice stranii, explică de ce pot pisicile scăpa aproape nevătămate după căzături care ar fi letale oamenilor și celorlalte vietăți.

Fenomenul este cercetat deja de câteva decenii. În 1984, spre exemplu, doi doctori de la un centru medical pentru animale din Manhattan, New York, au analizat 129 de cazuri de pisici care au căzut de la ferestrele apartamentelor din clădirile înalte ale orașelor – căzăturile au variat de la înălțimi de două până la 32 de etaje, cu o distanță medie de 5,5 etaje.

Studiul realizat de medicii centrului a fost publicat în 1987 și a fost preluat rapid de ziare de renume precum The New York Times, datorită descoperirilor surprinzătoare făcute în cadrul acestuia.

Din 129 de cazuri, numai 25 de pisici au murit, opt dintre ele din cauza șocului sau a rănilor toracice. În celelalte 17 cazuri, animalele ar fi putut fi salvate, însă stăpânii au ales eutanasierea pentru că nu și-au putut permite îngrijirile medicale.

În ansamblu, felinele s-au dovedit a fi extrem de rezistente: dintre supraviețuitoare, 37% au avut nevoie de îngrjiri de urgență pentru a supraviețui, dar alte 30% au fost doar ținute sub observație și s-au întors acasă fără să necesite tratament.

Ceea ce i-a bulversat și mai mult pe medici a fost, însă, descoperirea că șansele de supraviețuire ale pisicilor au crescut odată cu înălțimea căzăturilor, iar rata rănilor grave părea să scadă. Din 22 de pisici care care au căzut de la etajul 7 sau mai sus, numai una a murit. Dintre acestea, 13 au căzut de la etajul 9 sau mai sus, și numai una a înregistrat fracturi osoase. 

Sabrina, pisica care a căzut de la etajul 32, a aterizat direct pe ciment. I-a fost perforat un plămân și și-a ciobit un dinte, dar a supraviețuit și s-a întors acasă de la spitalul veterinar după doar 48 de ore.

Explicațiile acestei situații sunt complexe, dar una dintre ele este cu siguranță capacitatea instinctivă a pisicilor de a-și îndoi și răsuci corpul pentru a ateriza mereu cu picioarele orientate spre pământ.

Această abilitate, după cum explică fizicianul american Gregory Gbur pentru BBC Science Focus, a dat de furcă cercetătorilor vreme de sute de ani, încă de când subiectul a fost prima oară menționat în 1700, într-un studiu al omului de știință francez Antoine Parent. 

Comunitatea științifică cercetează de atunci toate aspectele fenomenului, de la fiecare mișcare subtilă necesară pentru rotația perfectă în aer până la mecanismul neurologic care permite realizarea instinctuală și deosebit de rapidă a acestor mișcări, însă răspunsul nesatisfăcător este că, după tot acest efort, dezbaterea continuă, după cum punctează Gbur în cartea sa, „Felinele căzătoare și fizica fundamentală”, publicată în 2019.

Un alt aspect important al situației, și potențialul motiv pentru care căzăturile mai înalte nu sunt neapărat și mai periculoase în acest caz, este o altă proprietate stranie a anatomiei pisicești, explicată de Christine Rutter, medic veterinar de urgență și de terapie intensivă de la Texas A&M University, pentru The Atlantic. 

Explicația este că, de exemplu, o pisică de 5 kilograme care cade de la etajul 5 al unui bloc își va atinge cel mai probabil viteza terminală de 96.5 km/h înainte să lovească pământul. În lipsa unei forțe exterioare, un corp aflat în cădere accelerează numai până în punctul în care își atinge viteza terminală, numită și viteză limită, ceea ce înseamnă că indiferent cât de lungă este căzătura după aceea, impactul rămâne similar.

Ca termen de comparație, viteza limită a unui om aflat în cădere liberă, cu pieptul orientat spre pământ, ajunge la aproximativ 200 de km/h, conform Federației Aeronautice Internaționale, din Elveția. 

Pe deasupra, adaugă Rutter, timpul mai lung petrecut în aer conferă pisicilor șansa de a-și relaxa într-o oarecare măsură corpul și a se pregăti pentru impact, alt motiv pentru care, conform anumitor studii, rata de supraviețuire a pisicilor care suferă de așa numitul “sindrom al clădirilor înalte” rămâne de peste 90%.

Deși greu de crezut, pisicile nu sunt singurul exemplu din lumea animală care dă dovadă de asemenea proprietăți. Veverițele, cu trupurile lor de jumătate de kilogram, pot supraviețui unor căzături incredibile din motive similare, explică Universitatea McGill, din Quebec.