Singurătatea profesorilor buni și cum s-a transformat criza în stimulentul mediocrității: lobbyul fabricilor de diplome la Minister pentru anularea examenelor decisive
Criza care poate reseta la sânge jocul în educație, prin identificarea extrem de simplă și valorizarea urgentă a profesorilor buni, se apropie de rateu. Ministrul Educației promovează de aproape 3 săptămâni toleranța 100% la mediocritate în preuniversitar, chiul și se joacă periculos cu autoritatea cadrului didactic. Profesorii să aibă acordul elevului pentru notă! Acordul părinților. Promovabilitate. Nu contează media pe semestrul I. Există posibilitatea să nu aibă copilul nicio notă în 3 luni de școală. Copiii să fie liniștiți! Este una dintre constantele emise de ministru, de când a introdus obligativitatea școlii online. Între timp, care este jocul în desfășurare la Guvern? BAC-ul să fie anulat și dat în schimbul mediilor de liceu tuturor celor picați din 2011 încoace. Miza? Revigorarea fostelor fabrici de diplome.
Pe 11 martie 2020, toate școlile și grădinițele din România s-au închis pentru acest an școlar. Primele decizii ale ministrului Monica Anisie au fost de transferare a întregii activități didactice în online. Iar dacă la început a fost recomandare, pe 22 aprilie predarea online a devenit obligatorie. O decizie firească a ministrului.
Paradoxul care stăpânește însă, de pe 22 aprilie, educația românească este obligativitatea nimicului. Dacă anunți public că profesorul poate pune notă numai dacă are acordul părinților, de ce aș mai veni la școala online, dacă sunt un elev pe fază? Dacă anunți public că e aproape imposibil să fiu corigent, de ce aș mai veni la orele online? Dacă nu contează mediile colegilor de pe un întreg semestru, de ce m-aș mai chinui eu acum?
Cine sunt profesorii care nu au dat nici măcar o notă până pe 11 martie 2020, deci jumătate de semestru? Ministrul a repetat în mai multe ieșiri publice că are o rezolvare chiar și pentru ei, să poată încheia mediile și să treacă neobservată absența lor de la școală.
Dacă există cadre didactice prea ocupate să dea note, care sunt măsurile pe care le ia ministrul? Dacă sunt excepții, de ce apar în toate anunțurile făcute de 3 săptămâni încoace de Monica Anisie?
Nicio statistică nu a venit până acum de la Ministerul care vede extrem de clar mizeria și excelența din curtea sa, când toată activitatea s-a mutat în online.
Iar ce ignoră ministrul Anisie este că prin diluarea valorilor îi lovește exact pe cei cărora care le-a promis că le va închina mandatul: pe elevi.
Când abandonezi profesorii buni, când îi lași singuri pe profesorii care-și răscolesc viețile ca să ajungă la copiii de la clasă, oameni izolați acum și mulți în situații familiale complicate, îi tarezi exact pe elevii care învață zilele astea accelerat ce înseamnă onestitatea, munca și perseverența.
La ce bun să muncesc, dacă cel corigent va trece clasa fără niciun efort? La ce bun, dacă va intra la facultate pe note nemeritate? La ce bun să țin pasul, ca profesor, cu programa, dacă colegii care calcă-n picioare regulile, lipsesc de la clasă, întârzie atunci când apar și își bat joc de predare nu doar că sunt acoperiți acum, dar văd cum practicile lor devin normă: materia de pe semestrul al II-lea a fost eliminată total de la examenele din acest an, iar notele devin relative.
Ministrul care anunță că organizează Bacalaureatul și Evaluarea Națională dă toate semnalele că performanța este, de fapt, ultima sa grijă.
Ducând notele și decizia profesorului în derizoriu, ministrul Anisie cade exact în logica acelor sindicate și a grupurilor de lobby care cer anularea Bacalaureatului și Evaluării Naționale și cu care acum pare că se luptă pentru organizarea examenelor.
Potrivit surselor noastre, Ministerul Educației este sub o presiune fără precedent să anuleze examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Nu vorbim despre presiunea vizibilă și de înțeles a părinților și elevilor îngrijorați cu privire la sănătatea lor, ci despre presingul afaceriștilor îngrijorați că le dau faliment universitățile. Ei sunt cei care luptă pentru o gură de oxigen: dacă BAC-ul 2020 va fi echivalat cu mediile de liceu, nimeni nu îi va putea opri pe cei care au picat Bacalaureatul din 2011 încoace să ia peste noapte diploma. De ce ai vrea diploma de BAC? Pentru un salariu mai bun și, de ce nu, pentru a urma o facultate.
- Între 2015 si 2018 a avut loc o reducere cu mai mult de jumătate a numărului elevilor care au mers la o facultate privată, având Bacalaureatul luat în acel an. Astfel, dacă în 2015 în învățământul privat superior au ajuns 6.130 de absolvenți de Bac 2015, în anul 2018 s-au mai dus la facultăți private doar 2.930 de absolvenți de Bac 2018. Scăderii de aproape 3.200 de candidați din promoția curentă i s-a adăugat cea a candidaților din alte promoții, astfel că, în total, dacă în 2015 erau 70.206 studenți în toți anii de studiu și la toate cele 38 de universități private din România, în 2018 mai rămăseseră doar 65.818.
- O prognoză bazată pe scăderea accelerată din ultimii 4 ani arată că în 2022 numărul studenților de la privat ar putea ajunge sub 60.000.
Ministrul Anisie tocmai le-a permis tuturor universităților să intre în SIIIR, să vadă și folosească la admitere notele din timpul liceului, fără a mai lua în considerare media de la Bacalaureat. Notele vor fi tocmai acestea umflate, pe care profesorii sunt presați să le dea de indicațiile constante, verbale și scrise, venite de la Minister.
Paradoxal, deși ministrul Anisie spune că susține organizarea examenelor, ceea ce face colateral subminează exact ideea de competiție.
“Acest mandat îl dedic tinerilor. Elevii deja mi-au scris mii de mesaje” – Este declarația zero a Monicăi Anisie, ca ministru al Educației. La 6 luni de la preluarea mandatului, criza COVID-19 creează terenul perfect pentru a vedea semnificația declarației: va prevala grija pentru corigenți și profesorii absenți, cu beneficii probabile pentru universitățile particulare, dar și pentru propriul partid, în an dublu electoral?
De precizat că toată lumea speculează frica, sentiment care a dictat deja prima decizie: închiderea fără apel a tuturor școlilor și grădinițelor până în septembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii