Sinucidere asistată pentru o femeie din Italia / Este pentru prima dată când medicamentul este avizat și plătit de Serviciul Național de Sănătate / S-a putut face asta doar în urma deciziei unei instanțe
O femeie de 55 de ani din Trieste care suferea de scleroză multiplă progresivă a murit cu ajutorul Serviciului Național de Sănătate (SSN) după ce a obținut undă verde pentru sinucidere asistată, relatează La Repubblica. Este prima dată când se întâmplă asta în Italia, până acum existând cazuri în care sistemul și-a dat acordul pentru procedeul de sinucidere asistată, însă nu a decontat actul medical.
”Astăzi sunt liberă, ar fi fost o adevărată tortură să nu am libertatea de a putea alege”. Acesta este ultimul mesaj – difuzat de Asociația Luca Coscioni – al „Annei”, numele fictiv al femeii.
În urma ordinului Tribunalului din Trieste, medicamentul letal și echipamentul au fost furnizate de SSN. Iar un medic, identificat de compania de sănătate, a oferit, în mod voluntar, sprijin pentru acțiunea solicitată, în domeniul de aplicare și în limitele stabilite în ordinul de protecție emis de aceeași instanță la 4 iulie 2023. Prin urmare, toate acestea au avut loc „fără a interveni direct în administrarea medicamentului, acțiune care a rămas în responsabilitatea exclusivă a pacientei.
„Anna este prima bolnavă căreia medicii însărcinați cu evaluarea stării de sănătate i-au recunoscut principiul”, potrivit căruia „asistența continuă a persoanei este de susținere a vieții, la fel ca și dependența mecanică neexclusivă asigurată prin utilizarea suportului ventilator (Cpap) în timpul nopții”.
Un sondaj în Italia arată că peste opt din zece persoane (82%) sunt de acord cu ideea că „atunci când o persoană are o boală incurabilă și trăiește cu grave suferințe fizice, este corect ca medicii să o poată ajuta să moară dacă pacientul o cere”.
Cifra este confirmată la nivelul întregii țări și de un al doilea sondaj. Și în acest caz, cei favorabili sunt majoritari: 74% dintre cei intervievați (80% dintre votanții Fdi, 79% din Liga, 86% din Forza Italia, 83% din M5s, 88% din PD).
”Nu trebuie să se mai permită ca oamenii să aștepte aproape un an în mijlocul unor suferințe intolerabile și a unei agravări a stării de sănătate, cu riscul – așa cum i s-a întâmplat „Annei” – de a pierde ultimele forțe necesare pentru autoadministrarea medicamentului letal”, spune Marco Cappato, trezorierul Asociației Luca Coscioni, care promovează în toată țara campania regională „Liberi subito” (Liberi imediat) pentru ca regiunile să aprobe o lege care să introducă anumite termene și proceduri pentru a avea acces la sinuciderea asistată medical.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank