G4Media.ro

Sinuciderile în rândul militarilor și veteranilor de război din Australia depășește de…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Sinuciderile în rândul militarilor și veteranilor de război din Australia depășește de peste 20 de ori numărul deceselor în serviciu activ

Un raport pe tema ratei ridicate a sinuciderilor în rândul militarilor şi veteranilor de război din Australia, care a fost publicat luni, face legătura între „eşecul catastrofal de leadership” din ţara oceanică şi incapacitatea de a soluţiona această problemă, pe care a descris-o drept „tragedie naţională”, informează EFE, transmite Agerpres.

Potrivit raportului final al Comisiei Regale de apărare, care a fost transmis luni executivului din Canberra şi prezentat parlamentului australian, cel puţin 1.677 de membri în serviciu sau pensionaţi ai forţelor armate şi-au luat viaţa între 1997 şi 2021.

Această cifră, care în realitate ar putea fi în jur de 3.000 de sinucideri, echivalează cu „de peste 20 de ori numărul deceselor în serviciu activ în aceeaşi perioadă”, potrivit comunicatului de presă al Comisiei cu privire la acest raport, care include 122 de recomandări, inclusiv crearea unui organism care să ajute la trecerea la viaţa civilă.

„Problemele care contribuie la această tragedie naţională sunt de netăgăduit şi trebuie abordate o dată pentru totdeauna”, a declarat preşedintele comisiei, Nick Kaldas, într-un comunicat în care a cerut acţiuni imediate din partea guvernului, a forţelor de apărare şi a agenţiilor care au legătură cu armata.

Kaldas a enumerat diverşi factori care au generat traume în rândul victimelor şi rudelor persoanelor decedate, printre care abuzul sexual, utilizarea sistemului disciplinar ca armă împotriva celor care se plâng, întârzierile şi tratamentul inechitabil în procesele iniţiate de veterani.

După primirea raportului final în şapte volume, ministrul apărării australian Richard Marles şi-a exprimat recunoştinţa pentru cei aproape 6.000 de membri ai forţelor armate şi veterani de război, precum şi pentru familiile acestora, pentru că „şi-au împărtăşit cu curaj poveştile în faţa Comisiei Regale”, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni.

Marles a dat asigurări că executivul de la Canberra va analiza cu atenţie cele 122 de recomandări ale Comisiei Regale, care a fost creată în 2021 după ani de presiuni, în special din partea familiilor decedaţilor.

Australia a dislocat în Afganistan peste 39.000 de militari începând din 2001, ceea ce a constituit cel mai mare contingent de soldaţi care provin dintr-o ţară care nu este membră a Alianţei Nord-Atlantice.

În plus, guvernul australian investighează în prezent militari suspectaţi de comiterea unor crime de război începând cu anul 2005, când a repartizat 150 de membri ai forţelor speciale şi şi-a consolidat prezenţa militară în Afganistan, în timp ce în anii precedenţi contribuţia sa a fost în principal pentru activităţi logistice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Fără relevanță. Dacă persoanele moarte in luptă tind spre 0, raportul tinde spre infinit chiar dacă doar 1 se sinucide!

    • uff. matematica te doboara. 1.677 de peste 20 de ori. adica impari 1677 la 20. au fost platiti de rusi sau chinezi, nu se vede? baga. tot rusii si chinezii sunt de vina ca toti se duc spre stanga