Sistemul, anti-Sistemul, ideologizarea tradiției și alegerile din România (Op-ed)

Cum ar fi fost în decembrie 1989 să iasă Emil Bobu, membru al CC al PCR, acolit al lui Ceaușescu, și alți prieteni de-ai lor, să spună: „am înțeles mesajul trimis de oameni către noi” și să-i asigure că se vor aduna la CC al PCR să vadă cum trebuie procedat pe mai departe? Ar fi fost imposibil și oricum, de râs, pentru că era clar că întreaga lor cultură socialistă îi împiedica să înțeleagă ceva.

Nici votanții nu înțelegeau nimic, pentru că dacă ar fi înțeles, ar fi notat că în acele vremuri toate discursurile liderilor emanați, cu mici excepții care constau referiri singulare la „libera inițiativă”, se refereau la libertatea politică. Niciun lider „emanat” nu a insistat asupra libertății economice ca necesitate pentru libertatea politică, iar când a venit vorba de privatizare, concept relativ nou, utilizat intens în timpul guvernării Margaret Thatcher, dar care nici în engleză nu avusese un cuvânt consacrat înainte de anii 1920, a apărut imediat lozinca „nu ne vindem țara”.

În perioada ce a urmat alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024 și invalidării primului tur al alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională au apărut unii lideri politici care au spus că au înțeles mesajul primit de la oameni cu ocazia alegerilor din noiembrie-decembrie 2024. Unii dintre acești lideri ne-au transmis pe toate canalele media că au înțeles ce importantă este tradiția, că vor ține cont de ea, dar imi este clar că au o înțelegere cel puțin deficitară sau ciudată a ceea ce este tradiția, la fel cum o au și liderii partidelor antioccidentale.

E suficient să spun că și unii și alții discută despre tradiție mai ales prin referire la unele practici sau dogme care mai degrabă au fost eliminate din tradiție pentru că ne împiedicau progresul. De exemplu, în formațiunile antioccidentale, mitul „conducătorului suprem”, readus în actualitate în România atât de Mișcarea Legionară, cât și de comuniști, dar care a apărut implicit și în legătură cu un anumit candidat la președinție; la partidele pro-occidentale, este prezent idealul egalității economice și al justiției sociale, care reintră periodic în societate. Prin aceasta, ei ideologizează tradiția, cum ar spune Edward Shils, pentru că se referă la elemente care nu mai sunt transmise, ci căutate în forma unui trecut util, implicând mai degrabă că se face o afirmare fără receptare a tradiției.

Pentru a putea progresa, avem nevoie să recunoaștem că ceea ce se întâmplă în Occident de ceva vreme, în special după criza din 2008, este un atac fără precedent asupra tradiției al cărei conținut este format din acele reguli individuale de bună conduită, cum le numește Hayek, pe care le-am descoperit în mii de ani, în toate domeniile; reguli generale, sau abstracte, cum le numește Popper, adică valabile în mod egal pentru toți, fără vreun scop anume, care nu încearcă să împartă societatea în grupuri cărora să le protejeze diverse scopuri.

Este acel set de reguli care ne ghidează în acțiunile noastre individuale și care ne ajută să ne atingem scopurile fără a încălca libertățile și drepturile celorlalți. Tradiția este transmiterea și receptarea continuă a acestor reguli (în fond sunt credințe și cunoaștere) care ne sporesc libertatea de acțiune în timp ce ne-o delimitează clar de ce ar putea fi încălcarea libertății altora. Nu avem nevoie de tradiție în relațiile personale pentru a avea respect față de libertățile altora, dar nu ne descurcăm fără ea în relațiile impersonale din societate. Tradiția nu se caută activ, ci fiecare o primește și, la rândul lui, o afirmă.

Cum se dă acest atac? Prin introducerea de reguli inventate, care nu reușesc să fie coerente cu regulile tradiției, și care, de aceea, ne încetinesc progresul, pentru că progresul se bazează pe tradiție. Această tendință a autoritățior democratice, sau nu, de a introduce reguli inventate a creat permanent stres în societate. Întotdeauna la baza acestor intervenții a stat convingerea că societatea este creată și/sau îmbunătățită de o elită ce își propune acest scop. În secolele XII-XIV, obiectivul a fost justiția socială, promovată de autorități și de biserică și implementată prin impunerea „prețului just” de către autorități laice sau religioase. Mai târziu, acestei concepții i s-a opus mercantilismul, acea practica de reglementare orientată pe reținerea afacerilor în interiorul unei națiuni și pe acordarea de privilegii economice unor grupuri bine definite. Abia în secolul al XIX-lea a existat în lume o orientare spre liberalism, în care raționalismul ordinii spontane și liberalismul au predominat. După care, în secolul al XX-lea, a redevenit predominantă concepția că statul, acum mai puternic economic și mai democratic decât erau autoritățile politice în trecut, poate înfăptui justiția socială, inventând și impunând în societate reguli cu scop dedicate unui număr crescând de grupuri aflate în concurență pentru accesul la resurse mai mari decât pot produce. Înmulțirea grupurilor și accentuarea luptei lor pentru resurse au dus în toate țările dezvoltate din Occident la impozite și datorii mari ca procente din PIB. După criza din 2008 această luptă împotriva tradiției ce dă fundament liberalismului s-a intensificat în toate domeniile.

Cu această abordare, și România este pe același drum. România, această practică a constructivismului prin reguli dedicate atingerii scopurilor unor grupuri, a definit Sistemul, împotriva căruia au votat mult mai mulți oameni decât în alte alegeri prezidențiale sau parlamentare. În societatea noastră sunt foarte multe grupuri care beneficiază de astfel de reguli. Dar evidente pentru votanți au fost cele care au favorizat Sistemul însuși. Astfel de reguli, împotriva tradiției pe care se sprijină libertatea, nu au cum să nu intre în conflict cu imaginile pe care fiecare le avem despre justiție și adevăr. Una dintre funcțiile de bază ale tradiției este să ghideze formarea imaginilor despre justiție și adevăr în societate.

Ideea de a vota împotriva Sistemului a fost clară și a apărut în mințile multor oameni exact pentru că a apărut o discrepanță între imaginile lor despre justiție și adevăr și ceea ce percepeau pe baza regulilor cu scop, că este imaginea pe care o au cei ce formează sistemul. A fost clară și ideea că oamenii doresc la putere politicieni care să promoveze justiția și adevărul conform imaginilor pe care ei le au despre aceste concepte.

Aici a intervenit însă marea problemă. Pe de o parte, Sistemul, și-a pierdut credibilitatea că ar avea o imagine corectă a ceea ce înseamnă justețe/justiție și adevăr. Asta a fost în profunzime semnificația votului anti-Sistem: sistemul nu mai știe ce înseamnă justiție și adevăr. Pe de altă parte, aproape fiecare în parte avem nevoie să formulăm propriile imagini referitoare la justiție și adevăr. În această privință, regulile transmise și receptate – adevăratul conținut al tradiției – are un rol cheie: deși nu avem cu necesitate nevoie de ea în relațiile interpersonale, unde stim clar ce este just și adevărat, avem strictă nevoie de ea pentru a putem rămâne liberi în interacțiunile sociale, economice și politice impersonale (Shils).

Numai că mulți oameni nu știu că tradiția se primește și se afirmă în mod continuu, nu se caută. Iar aici este loc pentru multă manipulare, iar cei care înțeleg lucrurile și doresc să manipuleze o pot face ideologizând tradiția, adică readucând în atenția publicului un trecut util. Astfel, în loc să accepte ghidarea de la tradiția de reguli generale, mulți oameni acceptă ghidarea de la o „tradiție” ideologizată, adică de la credințe morale și reguli care nu mai sunt realmente transmise și primite, ci doar sunt afirmate.

Am văzut că în societate unele formațiuni politice sau candidați aparent independenți s-au prezentat prin afirmația că, spre deosebire de Sistem, înțeleg tradiția, pe care au invocat-o prin ideologizare în discursuri protocroniste, naționaliste, populiste, antisemite, anticapitaliste, autoritariste, anti-individualiste. Astfel, valori promovate cândva de exemplu de Mișcarea Legionară au fost în perioada de până la alegerile prezidențiale și parlamentare din noiembrie-decembrie 2024 prezentate ca tradiție transmisă și afirmată, la fel cum Mișcarea Legionară ideologizase tradiția și se prezentase, la vremea ei, în mod fals, ca o mișcare de revenire la tradiția pierdută. Atunci, Mișcarea Legionară țintea, ca și fascismul și comunismul, la crearea unui om nou, care trebuia să se debaraseze de tradiția liberală, bazată pe reguli generale, și, astfel, chiar de democrație.

Din păcate, pentru că nu au avut la îndemână alternative mai bune, când au votat împotriva Sistemului, oamenii nu au putut alege decât soluții care sunt și mai rele.

Asta este una dintre lecțiile acestor alegeri: oamenii nu au avut la dispoziție alternative pentru vot. La dispoziție au fost niște construcții politice artificiale, pregătite din timp, după chipul și asemănarea Sistemului care a creat grupurile favorizate ce au dezamăgit alegătorii. Ceea ce au în comun cele două – Sistemul și construcțiile politice care îl arată ipocrit cu degetul  – este adversitatea față de liberalism, în special față de liberalismul economic. Dar construcțiile respective au încă și mai mult ideea de a introduce reguli cu scopul de a favoriza diverse grupuri, în loc să recentreze societatea prin eliminarea acestor reguli și prin abținerea de a le înlocui cu altele, care tot reguli cu scop ar fi. Dar, cei mai mulți, inclusiv o mare masă a clerului, nu au înțeles acest fapt. A fost nevoie ca Patriarhul să iasă public și să afirme calea occidentală a bisericii, iar CSAT să desecretizeze documentele care afirmau interferența unui „actor statal” în alegeri. Ceea ce merită notat este că nu a apărut un partid puternic care să lupte pentru liberalism. Nu a apărut, pentru că nu mai există suficientă cerere pentru el. Prea mulți oameni au ajuns să creadă că doar mai multă intervenție a statului poate reduce inegalitățile economice. Această idee neadevărată, această superstiție a justiției sociale (distributive) a ajuns să fie considerată adevărată de către opinia publică.

Nu am deloc speranțe că oameni politici care doresc să păstreze orientarea noastră occidentală au înțeles cu adevărat esența tradiției occidentale. La negocierile menite să găsească o soluție care să dizolve acea abordare specifică sistemului, sancționată mai mult ca de obicei de alegători, îi văd tot pe cei ce pot fi ușor identificabili ca oamenii Sistemului. Cum ar putea unii care au construit Sistemul să dorească sincer să-l elimine? Un Sistem care, deși a ținut orientarea pro NATO și UE, nu a fost capabil să înțeleagă liberalismul, sau care, dacă l-a înțeles, fie l-a considerat dușman, fie nu a avut curajul să-l practice pentru că ar fi intrat în contradicție cu opinia publică.

Dar liberalismul este singura filozofie care reflectă tradiția pe care o alcătuiesc regulile generale descoperite, tradiție mereu perturbată de abordările constructiviste care degenerează în deficite excesive, datorii publice din ce în ce mai mari, în populism. Cum să-i credem noi pe acei politicieni constructiviști care au ieșit spășiți si au spus că au înțeles ce importantă este tradiția, când ei fac orice pentru a critica și evita liberalismul? De câte ori s-a pronunțat cuvântul liberalism în campania electorală? De foarte puține ori! De către cine? De către oameni care nu aveau nicio șansă să fie viitorul președinte sau să fie în parlament.

În încheiere, e nevoie să menționez că noi avem două probleme de rezolvat: 1. să găsim o soluție politică astfel încât să nu avem un președinte antioccidental ; 2. să găsim un echilibru între putere și opoziție care să introducă mai mult liberalism în politici economice, căci altfel, din când în când, vom avea problema votului anti-Sistem, care riscă să degenereze în vot antioccidental.

Cred că până la urmă vom găsi o soluție pe termen scurt la prima problemă. Nu cred însă că suntem pregătiți să găsim curând o soluție la cea de-a doua problemă, din moment ce tradiția este sub atac în întregul Occident. La începutul anilor 1990, era în Occident incomparabil o mai mare orientare spre liberalism decât este în prezent. Atunci, nu eram în NATO și în UE, dar acea orientare liberală ne-a ajutat să o luăm pe calea cea bună. Acum, cu mai puțin liberalism în Occident și cu atacul ce se derulează asupra tradiției, șansele noastre de a practica liberalismul în politicile publice sunt mult mai mici, deși suntem în UE și NATO.

Asta ne diminuează șansele să găsim o soluție corectă la problema bugetară, problemă care, în esență, constă în faptul că diverse grupuri din societate beneficiază deja de reguli sau continuă să obțină reguli cu scop care pot determina guvernul să crească cheltuielile prea rapid. Numai revenirea la politici liberale va opri această tendință. Altfel, ea va rezulta în impozite și datorii publice tot mai mari. Vă dați seama ce ar fi însemnat, în aceste condiții, să nu fi fost membri ai NATO sau ai UE? Vom reveni și noi la o democrație cu mai mult liberalism atunci când, mai devreme sau mai târziu, în țările cu tradiție democrat-liberală se va revigora componenta liberală a politicilor publice.

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR. Opinia sa nu reprezintă poziția BNR. O versiune a articolului a apărut și pe blogul său