Sistemul de alertă “Butonul Roşu” pentru persoanele cu probleme de sănătate, introdus în Sectorul 1/ Cine poate beneficia de servicii gratuite și cum funcţionează sistemul
Persoanele cu venituri mici din Sectorul 1 şi care au probleme de sănătate vor putea beneficia gratuit de anumite servicii, după ce Cosiliul Local a aprobat sistemul de alertă “Butonul Roşu”. Persoanele care au nevoie vor putea apela gratuit Centrul de Telemonitorizare al Complexului Multifuncţional Caraiman. Serviciile vor fi oferite şi celorlalţi locuitori din sector, însă, în funcţie de venit, aceştia vor trebui să achite anumite sume.
Concret, prin acest sistem, la mâna pacientului este montată o braţară pe care o va purta 24 de ore din 24. Totodată, beneficiarului îi va fi pus la dispoziţie un telefon care va trimite un semnal de alertă la Centrul de Telemonitorizare al Complexului Multifuncţional Caraiman funcţional non-stop.
”În situaţia în care pacientul se simte rău şi consideră că are nevoie de asistenţă medicală va apăsa pe butonul roşu al brăţării, iar telefonul asociat acesteia va apela instant Centrul de Telemonitorizare. După primirea alertei, specialiştii vor declanşa protocolul de urgenţă care implică acordarea asistenţei medicale de către medicii Complexului Multifuncţional Caraiman, iar, în ultimă instanţă, apelarea la sistemul unic de urgenţă 112”, a mai precizat primăria.
De acest sistem vor beneficia gratuit pensionarii din Sectorul 1 care au pensia până la 1.500 lei inclusiv, salariaţii cu un salariu net mai mic sau egal cu suma de 1.500 lei, şomerii, persoanele beneficiare de venit minim garantat, persoanele cu handicap, persoanele instituţionalizate în cadrul centrelor rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, alte cazuri aflate în evidenţa serviciilor de asistenţă socială din Sectorul 1, precum şi alte categorii de persoane domiciliate în Sectorul 1 care nu au calitatea de asigurat.
”Pe bază de abonament, de sistemul de teleasistenţă, teleurgenţă şi telemedicină “Butonul de Panică” (“Butonul Roşu”) pot beneficia contracost şi alte categorii de persoane din Sectorul 1. Pensionarii care au pensia cuprinsă între 1.501 şi 2.500 lei şi salariaţii cu un salariu net între 1.501 şi 2.500 lei pentru a beneficia de acest sistem trebuie să achite un tarif social, care reprezintă 50% din costul abonamentului”, au mai precizat reprezentanţii primăriei.
Pensionarii cu pensia de peste 2.500 lei şi salariaţii cu salariul net de peste 2.500 lei vor trebui să achite tariful integral al abonamentului, adică 30 lei pe lună sau 300 lei pe an.
sursa: News.ro, Sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii