Site-ul biroului prezidențial din Taiwan, atacat cibernetic din străinătate, pe fondul tensiunilor cu Beijingul generate de presupusa vizită a lui Nancy Pelosi la Taipei
Site-ul web al biroului prezidențial din Taiwan a primit marți un atac cibernetic din străinătate și a fost la un moment dat în stare de funcționare defectuoasă, a declarat o sursă informată în acest sens, citată de Reuters.
Site-ul a fost repus online în scurt timp, a declarat sursa pentru Reuters. Președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, este așteptată să sosească la Taipei în cursul zilei de marți, au declarat persoane informate în acest sens, în timp ce fricțiunile au crescut în sensibila strâmtoare Taiwan.
De asemenea, tot marți, patru nave de război americane, printre care un portavion, au fost poziţionate la est de Taiwan în cadrul unor desfăşurări de ”rutină”, înaintea unei foarte probabile vizite la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în pofida avertismentelor transmise de China, informează Reuters şi AFP.
Portavionul USS Ronald Reagan a traversat Marea Chinei de Sud şi se află în prezent la est de Taiwan şi la sud de Japonia. Nava este însoţită de crucişătorul USS Antietam şi de distrugătorul USS Higgins.
”Deşi ele pot răspunde la orice eventualitate, acestea sunt desfăşurări normale, de rutină”, a declarat un reprezentant al US Navy.
El a adăugat că în zonă se află şi nava amfibie de asalt USS Tripoli, în cadrul desfăşurării din portul San Diego (California) începute în această regiune la începutul lunii mai.
Context
Nancy Pelosi, o critică vehementă a politicii Beijingului, este aşteptată să sosească în cursul zilei de marţi la Taipei.
China a avertizat marţi că Statele Unite vor fi ”răspunzătoare” pentru această vizită şi că ele vor trebui să ”plătească preţul”.
”Statele Unite vor purta în mod sigur răspunderea (pentru consecinţe) şi vor trebui să plătească preţul pentru atingerea adusă suveranităţii şi securităţii Chinei”, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, într-o conferinţă de presă.
China consideră insula Taiwan o parte a teritoriului său şi, de mai multe ori, a avertizat SUA cu privire la riscul ca o vizită a unui înalt demnitar american la Taipei să constituie o provocare majoră pentru Beijing.
După ce a vizitat Singapore şi Malayezia, Nancy Pelosi ar urma să ajungă în Coreea de Sud şi Japonia. Potrivit unor surse anonime, citate de cotidianul taiwanez Liberty Times, vizita sa în Taiwan va începe marţi seară, iar a doua zi dimineaţă Pelosi ar urma să se întâlnească cu vicepreşedintele parlamentului de la Taipei, Tsai Chi-chang. Plecarea din Taiwan către Seul ar avea loc miercuri după-amiază.
Ministerul Apărării taiwanez a anunţat că va desfăşura în mod corespunzător forţe ca reacţie la ”ameninţările inamicului”, în contextul sporirii tensiunilor cu Beijingul.
Nivelul de alertă în Taiwan a fost ”consolidat” de marţi dimineaţă până joi la prânz, a relatat agenţia de presă oficială taiwaneză CNA, citând surse anonime.
Pe de altă parte, Rusia a acuzat marţi Statele Unite de ”destabilizarea lumii” prin provocarea de tensiuni legate de Taiwan.
”Washingtonul destabilizează lumea. Nici măcar un singur conflict soluţionat în ultimele decenii, dar mai multe provocate”, a declarat pe contul său de Telegram purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii