Situația din Nickelsdorf rămâne critică, cozi de 30 de km la granița dintre Austria și Ungaria: Numeroși români nu au reușit să plece noaptea trecută prin coridorul deschis temporar
Situația de la punctul de trecere al frontierei Nickelsdorf, între Austria și Ungaria, rămâne critică, transmite postul public de radio austriac. Potrivit ORF, Ungaria și-a deschis noaptea trecută pentru scurt timp granițele pentru cetățenii români și bulgari, dar călători din alte țări continuă să aștepte la graniță și să genereze blocaje.
Cetățeni din Ucraina, Serbia și Macedonia, de exemplu, sunt în continare blocați în Nickelsdorf. Aceștia au fost trași pe dreapta de pe autostradă, iar poliția a organizat locuri de campare pentru aceștia. ORF notează însă că sunt în continuare numeroși cetățeni români care nu au reușit să iasă prin coridorul special deschis temporar de Ungaria, la granița cu Austria.
Reporterii ORF notează că, după ce granițele s-au închis la loc, starea de iritare a cetățenilor blocați la graniță a crescut mult. Coada de mașini în Austria se lungea, miercuri dimineață, pe mai bine de 30 de km din cauza fluxului mare de mașini, în timp ce coridorul deschis noaptea trecută de Ungaria a fost insuficient. Doar camioanele de transport cu numere de Ungaria au voie să treacă, toți ceilalți fiind nevoiți să întoarcă.
Sursa Foto: ORF
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii