G4Media.ro

Situația din Ucraina afectează turismul din Delta Dunării: Prima cursă a navei…

sursa foto: Pixabay

Situația din Ucraina afectează turismul din Delta Dunării: Prima cursă a navei de croazieră a fost amânată pentru luna martie deși era programată să plece joi pe brațul Sfântul Gheorghe

Prima cursă a navei de croazieră din Delta Dunării va avea loc cel mai probabil în luna martie, deşi iniţial a fost programată să plece joi pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, decizia fiind luată din cauza tensiunilor din Ucraina.

Administratorul navei, Marius Crivţonencu, a declarat, pentru AGERPRES, că turiştii care aveau bilet cumpărat pentru croaziera de Ziua îndrăgostiţilor au fost de acord cu amânarea excursiei.

„În martie şi aprilie, vom merge pe braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe. Vom petrece sărbătorile pascale pe braţul Sulina, iar noutatea acestui an va fi colaborarea cu Serbia şi Croaţia. În mai, vom lansa croaziera spre Serbia şi Croaţia, cu menţiunea că anul acesta Novisad este capitală culturală europeană”, a precizat Crivţonencu.

În luna martie a anului 2021, nava de croazieră destinată exclusiv Deltei Dunării a fost lansată la apă în prezenţa ministrului Mediului. Iniţial, nava era destinată exclusiv turiştilor români care doreau să vadă Delta Dunării, apoi pachetele oferite s-au extins cu excursii în Ucraina, iar în ultima parte a anului trecut, prin intermediul aceleiaşi firme, turiştii din Ucraina au putut vizita Delta Dunării, Valea Prahovei şi Bucureştiul.

„Primul an a fost bun, cu o creştere frumoasă a interesului turiştilor, încununată la final de an cu nava încărcată la capacitate maximă cu ocazia Revelionului. (…) E un moment de cumpănă pe această direcţie, din cauza situaţiei create (în Ucraina, n.red.) şi ne adaptăm cu soluţii noi”, a mai spus Crivţonencu.

Unii operatori turistici din Deltă susţin că în anul 2014, în contextul situaţiei din Ucraina, circa 75% din turiştii din străinătate au renunţat la vacanţele din rezervaţie, din cauza contractelor de asigurare care nu-i acoperă în cazul în care ţara vizitată este vecină cu una în conflict.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. toate pasagerele fluviale stau iarna pe drepta numai la noi s-a inventat turismul pe apa iarna dar ne-au stricat rusii piata

  2. E radio Erevan : a) S-a stricat barca :)), sau
    b) A vândut 3 bilete. c) delirează.
    Și e tare frumos iarna pe Dunăre, mirific. 😈

  3. Țepar! O sa vedem ce motive o sa aibă în martie, aprilie.