G4Media.ro

Situaţie jenantă pentru Viorica Dăncilă: ambasadorul Vaticanului în România o contrazice şi…

Situaţie jenantă pentru Viorica Dăncilă: ambasadorul Vaticanului în România o contrazice şi spune că vizita Papei va fi anunţată de Preşedinţie

Situaţie fără precedent pentru un înalt demnitar român, după ce ambasadorul Vaticanului la Bucureşti a contrazis-o public pe Viorica Dăncilă legat de vizita Papei Francisc la Bucureşti. După ce Dăncilă a declarat într-un interviu la Antena 3 că Papa i-a spus că va veni în 2019 în România, nunţiul apostolic a transmis că atunci „când se va stabili vizita Papei Francisc în țara noastră, anunțul acesteia va fi făcut simultan de cele două părți: Statul Vatican și Președinția României. Comunicatul de azi al Sf. Scaun nu face vreo referire la viitoarea vizită”.

Mesajul nunţiului apostolic (ambasadorul Vaticanului) a fost transmis de Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Catolice Bucureşti.

Reamintim că Viorica Dăncilă a fost vineri într-o vizită la Vatican, unde s-a întâlnit cu Papa Francisc. Imediat după întâlnire, Dăncilă a dat un interviu la Antena 3 unde a relatat extrem de multe aspecte discutate cu Papa, un comportament neobişnuit pentru acest nivel diplomatic.

Foto: Gov.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. OOOOOOOPS! Mai sint si altii (nu numai Johannis) care le spun ca asta cu externele nu este treaba lor. Oare pe astia ii asculta?

  2. Iar nu stie pe ce pamant traieste aceasta femeie pusa unde nu trebuie ???

  3. La o prima vedere, lucrarea sugereaza un suprarealism dambovitean timpuriu, fiind evidenta focalizarea celor doua personaje principale si avand drept consecinta mai slaba evidentiere a Cardinalului, aflat in plan secundar.
    Cred ca poate fi intitulata simplu: ”Cardinalul, Sanctitatea si Pavianul cu mantie”…

  4. papa si pavianul

  5. … Pai dacă nu a fost niciun jurnalist în delegație atunci suna ea plina de respect la haznaua3 sa citească fără sa clipească ce trebuie sa știe „cel mai informat public”.. Adică alte minciuni…

  6. Ne face de rasul lumi, macar de ar sta ascunsa sa nu vorbeasca nimic, IO mare rusine ca aceasta persoana este ptemierul tarii.

  7. scr@@fa urcata in copac face ce stie ea mai bine: face greata in jurul ei.

  8. Dupa ce ca esti prost, te mai caci si in drum! Bineinteles ca tampita nu stia ca asta e sef de stat!

  9. Mai da proasta este.
    Habar nu are de reguli, este varza murata.

  10. Cine mai e şi Papa ăsta ?! câte divizii are ?!

  11. Trebuie sa ai cu ce ca sa te jenezi ! Multi dintre noi , cetatenii, de exemplu avem cu ce si ne jenăm-daca nu si mai rau- in fiecare zi !! Institutiile statului sunt toate, la discretia unui interlop care le stapanește . Democratia umbla cu capul spart. In loc sa fie sporite pedepsele pentru coruptie , in loc sa se clarifice ce era necesar pentru ca arbitrariul sa nu faca victime, Statul adica Corduneanul Romaniei , prin locotenenții sai , ne spune ca apară praduitorii in defavoarea victimelor …(Aici nu mai țin cont de majoritați ! ) Ciuma Rosie a dat startul la Olimpiada corupției in Romania ! Infractori din toate tarile, veniți !

  12. Acest Papa nu mi s-a părut calificat pentru ceea ce face, este influențabil uşor !

  13. De, asa-i trebuie daca a trecut de la onomatopee la cuvinte !

    Pai nu era mai bine sa foloseasca neutrul „he-he” cu care i-a raspuns lui Bibi, decat sa pronunte cuvinte, al caror inteles semnifica o minciuna gogonata, nemaintalnita in raporturile dintre doi oameni politici de rang atat de inalt ?

    PS. Dar i-a facut pe plac lui Dragnea cu asta, pt ca nu cred ca este intr-adevar atat de proasta incat s-o fi spus din capul ei !

  14. doamna Dăncilă este o rușine națională.

  15. Care nivel?? Care diplomatic?