Slovacia anunţă un vârf al numărului de cazuri de COVID-19, în principal printre nevaccinaţi
Slovacia a anunţat miercuri 1.180 de noi cazuri de coronavirus, un vârf al numărului zilnic înregistrat după luna aprilie, în timp ce ţara de 5,5 milioane de locuitori trece printr-o creştere puternică a infecţiilor, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Guvernul a declarat săptămâna trecută că se aşteaptă ca numărul zilnic de infecţii să crească la 1.500-3.000 până la sfârşitul lunii septembrie în ţara central-europeană.
Statul a înăsprit măsurile antiepidemice pe o bază regională, inclusiv obligaţia de purtare a măştii şi introducerea restricţiilor în unele servicii şi activităţi.
Ministerul Sănătăţii a declarat miercuri că aproape 76% dintre noile cazuri s-au înregistrat printre persoanele nevaccinate. Numărul include doar cazuri confirmate prin teste PCR de laborator, nu şi teste rapide antigen COVID-19.
Spitalele tratează 437 de pacienţi cu sau suspectaţi de COVID-19 şi 84% dintre aceştia nu au fost vaccinaţi, potrivit ministerului. Numărul este o fracţiune a vârfului de aproape 4.000 atins în martie. Guvernul se aşteaptă ca spitalizările zilnice să ajungă la 75-100 la sfârşitul lunii.
Slovacia a fost una dintre cele mai lente ţări din UE în legătură cu vaccinarea, cu scepticismul faţă de vaccinare susţinut de partide de opoziţie inclusiv de fosta formaţiune de guvernământ Smer a ex-prim-ministrului Robert Fico, care a declarat că nu se va lăsa vaccinat.
Ţara a raportat marţi că 2,3 milioane de persoane erau pe deplin vaccinate.
Date de la Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) din 12 septembrie arătau că 50,2% din populaţia adultă slovacă era complet vaccinată, a cincea cea mai mică rată dintre 30 de ţări europene.
sursa: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii