Slovacia, Cehia şi Lituania ar putea coopera cu Taiwanul în domeniul semiconductorilor
Taiwanul este interesat să coopereze cu trei state din Europa de Est în domeniul semiconductorilor, a declarat joi un ministru taiwanez, o mişcare care ar fi privită favorabil de Bruxelles, având în vedere că UE curtează firmele taiwaneze să producă semiconductori în blocul comunitar, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Taiwan, o mare putere în domeniul semiconductorilor graţie unor giganţi precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC), a devenit principalul actor în eforturile destinate rezolvării unui deficit de aprovizionare cu cipuri, care a forţat închiderea mai multor uzine de automobile din întreaga lume.
TSMC construieşte o fabrică pentru producţia de cipuri în statul american Arizona, o investiţie de 12 miliarde de dolari, însă până acum nu a sugerat că ar fi interesată de o facilitate similară în Europa, în pofida eforturilor UE.
Joi, însă, Kung Ming-hsin, care conduce Taiwan’s National Development Council, a declarat jurnaliştilor că, după recenta sa vizită în Slovacia, Cehia şi Lituania, toate cele trei ţări vor să colaboreze cu Taiwanul în domeniul cipurilor. Oficialul citat a adăugat că Taiwanul va înfiinţa grupuri de lucru cu cele trei ţări pentru a analiza modul în care ar putea fi posibilă o cooperare. De asemenea, Taiwanul va acorda burse pentru pregătire tehnică.
„Întregul lanţ de aprovizionare cu semiconductori este enorm. Multe ţări pot juca roluri diferite”, a spus Kung.
Autorităţile de la Taipei au dorit să îşi exprime recunoştinţa faţă de cele trei state est europene pentru donaţiile lor sub formă de vaccinuri anti COVID-19 şi, în cazul Lituaniei şi Cehiei, şi pentru sprijinul oferit Taiwanului în contextul creşterii presiunilor politice venite din partea Chinei.
Nici UE şi nici statele membre nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, însă autorităţile de la Taipei vor să îşi extindă relaţiile cu blocul comunitar, punând accent pe valorile comune ale libertăţii şi democraţiei. La rândul său, Comisia Europeană a propus o legislaţie care să crească producţia de cipuri şi mizează pe implicarea Taiwanului în acest proces.
Kung a apreciat că va fi greu pentru Europa să îşi crească producţia de cipuri prin eforturi proprii.
„Aşa că speră că va coopera cu Taiwanul”, a adăugat acesta.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii