G4Media.ro

Slovacia, țara cu cea mai mare rată de infectare din lume, ridică…

sursa foto: Pixabay

Slovacia, țara cu cea mai mare rată de infectare din lume, ridică lockdown-ul doar pentru vaccinații cu schemă completă

Slovacia, care deţine în prezent cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din lume, va începe de vineri, 10 decembrie, să relaxeze restricţiile de tip lockdown pe care le-a impus în urmă cu două săptămâni, prin redeschiderea centrelor comerciale, însă doar pentru persoanele care s-au vaccinat cu schemă completă împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală, relatează EFE.

„Cei mai ameninţaţi în prezent sunt grupul celor nevaccinaţi şi ei trebuie să suporte consecinţele”, a declarat prim-ministrul slovac Eduard Heger, citat miercuri de mass-media locale, la anunţarea acestei relaxări parţiale a restricţiilor sanitare.

Relaxarea se va aplica în cazul centrelor care vând produse neesenţiale şi serviciilor religioase, însă pentru un număr redus de persoane, în timp ce călătorii care folosesc mijloacele de transport în comun vor trebui să prezinte certificatul verde.

În prezent, doar 48 % din populaţia Slovaciei este vaccinată cu schemă completă.

Staţiunile de schi din ţară se vor redeschide sâmbătă, iar hotelurile – inclusiv restaurantele – din 25 decembrie, însă doar pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală.

Prezenţa fizică la cursurile din şcolile primare şi gimnaziale va fi suspendată din 13 decembrie, iar de la această dată va intra în vigoare învăţământul cu predare online.

Ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimír Lengvarský, a propus ca aceste măsuri de relaxare parţială să continue până pe 9 ianuarie, deşi un comitet de experţi ce consiliază Guvernul de la Bratislava a sugerat ca actualul lockdown să fie menţinut până pe 16 decembrie.

Slovacia, o ţară cu 5,3 milioane de locuitori, a înregistrat o rată cumulată pe şapte zile de 1.377 de infectări la 100.000 de persoane.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Deci, cum e, e cea mai mica, sau cea mai mare? Ca de obicei, jurnalismul vostru de calitate una spune in titlu, alta in text,

  2. La o rata de vaccinare de sub 50% nu e de mirare ca au o rata de infectare foarte mare si ca au intrat in lockdown. Se vede diferenta intre tarile cu procent mai mare de vaccinare si cele cu procent mai mic. Cat despre ridicarea restrictiilor pentru vaccinati e ceva normal avand in vedere ca cei vaccinati s-a dovedit ca se imbolnavesc mult mai greu si transmit boala intr-o proportie foarte mica deci la ei riscul este foarte mic. Plus ca daca se imbolnavesc fac forme usoare deci nu isi pun viata in pericol si nu pun presiune pe sistemul sanitar

    • Hi hi hi…mama draggy cat de genial esti!!!..Ia vezi Portugalia, Irlanda sa..vaccinate la greu cum stau cu infectarea?…canta si tu la unii mai fraieri!!!…

    • Portugalia e cel mai bun exemplu. In ianuarie 2021 inainte sa fie dispobiil vaccinul au avut si 16,000 de cazuri pe zi la o populatie de 10 milioane ceea ce e enorm e mai mult decat am avut noi in valul 4 si ne-am ingrozit. La sfarsitul lui martie dupa ce au inceput vaccinarea au scazut la cca 300 pe zi adica o scadere de 50 de ori datorita vaccinului. Asta am vrut sa spun. Acum sunt pe la 3,000 de cazuri adica de 5 ori mai putin decat la inceputul anului si asta in conditiile in care a aparut intre timp varianta delta care e de 6 ori mai contgioasa si poate si omicron. Dar ce e cel mai important e ca acum au 10-20 de decese la 3,000 de cazuri pe cand in martie inainte de vaccin aveau aproape 300 adica de 10 ori mai mult. Nu ca noi care nu suntem vaccinati si avem peste 100 de cazuri la 1,000 de imbolnaviri si am avut pana de curand peste 200.

    • O tineti langa ca si in Portugalia, Irlanda, etc, sint multi infectati. Nu asta este criteriul, ci cati oameni ai in spital. Romania la o rata a infectarii relativ mica a intrat in colaps cu sistemul medical, a trimis o gramada de bolnavi in strainatate, si a fost campioana la mortalitate. Tarile vaccinate nu au / nu au avut problema asta.
      Dar, degeaba iti cant tie, nu cred ca poti sau vrei sa pricepi… tu tine-o pe-a ta.

    • Și Austria e in lockdown la 70% vaccinare.Olanda la peste 85% au restricții de noapte.Deci cum e?

    • Cum sa fie sunt prevazatori si sufla si-n iaurt chiar daca sunt vaccinati. E normal din moment ce au si sustinerea majoritatii populatiei. Asta inseamna democratie. La noi e altceva, oamenii nu mai vor restrictii si nici sa se vaccineze nu prea vor deci sa impui lockdown ar fi ineficient trebuie gasite alte metode.
      Si oricum rata vaccinarii nu este 85% in Olanda e doar 72% cu ambele doze deci nu e chiar asa de mare iar in Austria e sub 70%.

    • Comparatii fara sens.
      Normal ca vestul are mai putine cazuri grave acum, dar asta dupa ce la ei a fost macel anul trecut. Ati uitat dezastrul de atunci?
      Virusul afecteaza persoane cu sistem imunitar slab, la cei sanatosi nu e nimic deosebit (am trecut prin boala lejer), ca atare, dupa ce isi anihileaza gazdele care nu pot opune rezistenta, nu prea mai are ce face. Si, implicit, nu prea mai face victime.

  3. Nu va grabiti cu clasamentele … urmeaza EFECTUL DE TAIFUN NUMIT RAFILA LA VALUL 5 …TZUNAMI NU ALTA !!!

  4. Altii care fac orice sa creasca rata de vaccinare sa poata baga obligativitatea pe urma.
    Sa fii sub 60 de ani, nevaccinat si sanatos a devenit o crima.