G4Media.ro

Slovenia va primi 400 de milioane de euro de la UE pentru…

Sursa foto: captură video

Slovenia va primi 400 de milioane de euro de la UE pentru a gestiona efectele inundațiilor fără precedent

Uniunea Europeană va debloca 400 de milioane de euro pentru a ajuta Slovenia, devastată de inundaţii istorice legate de încălzirea climatică, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Vom acorda acces la 400 de milioane de euro” din fondul de solidaritate, „100 de milioane de anul acesta şi 300 de milioane anul viitor”, a precizat Von der Leyen într-o întâlnire cu presa, după o vizită în zonele sinistrate.

Slovenia va putea solicita de asemenea 2,7 miliarde de euro din fondul european „Next Generation” şi reorienta 3,3 miliarde de euro din fondurile de coeziune, deja programate până în 2027, a adăugat şefa executivului european.

Zeci de mii de case au fost inundate şi mii de familii disperate se întreabă cum vor supravieţui în săptămânile şi lunile care vin, a spus la rândul său premierul sloven Robert Golob, care anterior a calificat recentele inundaţiile drept „cea mai gravă catastrofă naturală” de la independenţa din 1991.

Două treimi din ţara alpină cu 2 milioane de locuitori au fost lovite săptămâna trecută de inundaţii soldate cu şase morţi. Operaţiunile de curăţare continuă cu ajutorul a opt ţări europene, iar guvernul sloven estimează că pagubele s-ar putea ridica la mai multe miliarde de euro.

„Schimbarea climatică a jucat fără îndoială un rol în această catastrofă naturală”, a mai spus Ursula von der Leyen, în timp ce premierul sloven a atenţionat că „alte situaţii de acest tip se vor produce foarte probabil în viitor şi trebuie să ne pregătim”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...