G4Media.ro

Slujbă celebrată în Alba pentru odihna sufletului Papei Francisc / ”Alături de…

Slujbă celebrată în Alba pentru odihna sufletului Papei Francisc / ”Alături de noi se află tronul pe care Sfântul Părinte a stat aşezat acum şase ani pe Câmpia Libertăţii de aici, de la Blaj”

O Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie Arhierească pentru odihna sufletului Papei Francisc a fost celebrată, luni seara, de către episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Crişan, alături de opt preoţi, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, unde, cu acest prilej, a fost expus şi tronul pe care Suveranul Pontif a stat în 2 iunie 2019, în timpul ceremoniei de pe Câmpia Libertăţii, transmite Agerpres.

„Sfânta Liturghie de astăzi, pe care o celebrăm cu binecuvântarea Cardinalului Lucian, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România, o oferim pentru Sfântul Părinte Papa Francisc, cel care astăzi de dimineaţă s-a întors la Tatăl, cel care şi-a încheiat pelerinajul pe acest pământ, cel care şi-a îndeplinit misiunea pe acest pământ. Am fost cu toţii surprinşi. Suntem încă, cu toţii, sub emoţia aflării acestei veşti neaşteptate, dar ştim că în planul lui Dumnezeu, în proiectul de mântuire al Providenţei, care vrea binele fiecăruia dintre noi şi mai ales mântuirea întregului neam omenesc, totul primeşte un sens pentru cel care crede cu adevărat în Iisus cel înviat. Iisus şi Învierea lui Iisus este cheia cu care putem înţelege tot ceea ce ni se întâmplă în vieţile noastre”, a spus, în cuvântul său, episcopul.

Acesta a afirmat că legătura Papei Francisc cu Blajul, cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu România este una strânsă şi profundă.

„Alături de noi se află tronul pe care Sfântul Părinte a stat aşezat acum şase ani pe Câmpia Libertăţii de aici, de la Blaj, când i-a beatificat pe cei şapte episcopi martiri greco-catolici, ridicându-i la cinstea altarelor şi prezentându-i lumii întregi, întregii lumi catolice, prezentându-i ca exemple de libertate şi de milostivire. Şi cred că şi pentru Sfântul Părinte Papa Francisc însuşi putem aplica aceste două caracteristici, la care suntem chemaţi cu toţii, de a fi oameni liberi şi de a fi plini de milostivire, plini de îndurare”, a spus episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

El a adăugat că a regăsit un text, un dialog din 2019, când Papa Francisc, la aproximativ o săptămână după ce a fost în România, a întâlnit la Vatican un grup de copii dintr-o acţiune numită „Trenul copiilor”.

„Şi copiii, cu spontaneitatea lor proverbială, l-au întrebat pe Papa: ‘Care a fost călătoria care ţi-a plăcut cea mai mult?’. Şi Sfântul Părinte a răspuns: ‘Călătoria din România. Este călătoria care mi-a plăcut cel mai tare'”, a povestit Cristian Crişan.

Peste 100.000 de pelerini au fost prezenţi în 2 iunie 2019 pe Câmpia Libertăţii din Blaj la ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici, oficiată de însuşi Suveranul Pontif. Papa Francisc s-a întâlnit atunci în Blaj şi cu romii din cartierul „Barbu Lăutaru”, prilej cu care a cerut iertare, în numele Bisericii, comunităţii rome pentru momentele, de-a lungul istoriei, când aceştia au fost ”maltrataţi”, ”segregaţi” sau priviţi ”într-o manieră greşită, cu privirea lui Cain şi nu cu cea a lui Abel”.

Cardinalul Kevin Farrell, Camerleng al Camerei Apostolice, a anunţat luni că Papa Francisc a trecut la Domnul la reşedinţa sa de la Casa Santa Marta.

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Catolice, avea 88 de ani.

Jorge Mario Bergoglio a fost ales papă pe 13 martie 2013.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.