Social-democraţii, ecologiştii şi liberalii din Germania au semnat acordul pentru formarea noului guvern / Noua coaliție este condusă de Olaf Scholz, care preia funcția de cancelar de la Angela Merkel
Partidul Social-Democrat (SPD), Verzii şi Liber-Democraţii (FDP) din Germania au semnat marţi, la Berlin, acordul de coaliţie care va permite instalarea unui nou guvern la Berlin în această săptămână, informează DPA, citată de Agerpres.
Liderii celor trei partide – cunoscute drept ”coaliţia semafor”, ţinând cont de culorile oficiale ale acestor formaţiuni politice – s-au reunit la ora locală 09:00 (08:00 GMT) la complexul Futurium, din centrul Berlin, pentru a parafa acordul.
Noua coaliţie guvernamentală este condusă de liderul SPD Olaf Scholz, care va prelua funcţia de cancelar, deţinută în ultimii 16 ani de conservatoarea Angela Merkel.
În alegerile parlamentare din 26 septembrie, SPD a obţinut 27,5% din voturi, devansând blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), care a luat 24,1% din sufragii. Verzii au obţinut 14,8%, iar Partidul Liber-Democrat (FDP) 11,5% din voturi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.