Social-democraţii germani consideră că doar prin diplomaţie se poate pune capăt războiului din Ucraina: „Preşedintele Putin va putea continua războiul de uzură pentru foarte, foarte mult timp”
Rolf Mützenich, liderul grupului social-democrat (SPD) din Bundestag, a îndemnat la mai multe eforturi diplomatice în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi a dat asigurării Kievului de continuarea sprijinului Germaniei, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.
„Guvernul german ar trebui să ia o noua iniţiativă diplomatică în 2024 şi să poarte discuţii cu China şi cu ţările din Sudul Global într-o mai mare măsură decât înainte”, a afirmat Mützenich pentru ziarul Rheinische Post în declaraţii publicate vineri.
„India, Brazilia, Indonezia şi alte ţări ar putea avea cu siguranţă o influenţă asupra (preşedintelui rus) Vladimir Putin. Această influenţă trebuie folosită”, a mai spus Mützenich.
Toţi liderii politici ar trebui să înţeleagă că acest război nu se poate încheia pe câmpul de luptă, a adăugat el. Rusia se va opune unei înfrângeri militare cu toate mijloacele de care dispune, a mai spus oficialul german.
„Preşedintele Putin va putea continua războiul de uzură pentru foarte, foarte mult timp. Prin urmare, este esenţial să sprijinim Ucraina în apărarea sa cu toate mijloacele de care dispunem atât timp cât va fi necesar”, a mai declarat Mützenich.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii