G4Media.ro

Social-democrații s-au răzgândit: Vor vota împotriva moțiunii simple care îl vizează pe…

Social-democrații s-au răzgândit: Vor vota împotriva moțiunii simple care îl vizează pe Tudorel Toader

Liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, a anunţat luni că grupul PSD va vota împotriva ambelor moţiuni simple programate la sesiunea de vot final din această săptămână, în plenul Camerei Deputaţilor, una împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, iar cealaltă împotriva ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici.

„Grupul PSD din Camera Deputaţilor va vota împotriva ambelor moţiuni simple împotriva celor doi miniştri din Guvernul PSD-ALDE. Vom avea un vot obişnuit în ziua de miercuri, plen cu dezbateri pe proiectele înscrise pe ordinea de zi şi votul final începând cu ora 12,00”, a precizat Alfred Simonis, la Parlament.

Miercuri va fi supusă votului moţiunea simplă intitulată „Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie”, iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR. Camera Deputaţilor nu a avut şedinţă de vot final săptămâna trecută. Tot miercuri va fi supusă la vot şi moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională”, iniţiată de USR, PNL şi PMP. Aceasta este dezbătută luni de plenul Camerei Deputaţilor.

În urmă cu două săptămâni, președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis un avertisment fără echivoc ministrului Justiției, Tudorel Toader, sugerând că moțiunea simplă împotriva acestuia, ar putea fi adoptată.

Întrebat de jurnaliști dacă Tudorel Toader ar trebui să aibă emoții miercuri la dezbaterea moțiunii de cenzură, Dragnea a răspuns: ”Nu ştiu, chiar nu ştiu să răspund. Sincer, nu pot să răspund la această întrebare pentru că nu ştiu”.

”Are în continuare susținerea deputaților PSD?”, au insistat jurnaliștii. ”Vedem miercuri (6 martie – n. red.)”, a replicat Dragnea.

Votul final din 6 martie a fost însă amânat, din lipsă de cvorum, după ce deputații PSD au decis să nu participe la ședință.

Context

Pe 10 decembrie 2018, Comitetul Executiv (CEX) al PSD a decis în unanimitate ca Guvernul să modifice prin ordonanță de urgență Codurile penale, mai exact acele prevederi declarate constituționale de către CCR.

De asemenea, social-democrații fac presiuni pentru o altă ordonanță de urgență care să dea posibilitatea ca toți infractorii care au fost condamnați definitiv de completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu 2014, să poată contesta sentințele judecătorești. Principalul beneficiar al unei astfel de ordonanțe ar fi chiar liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și 4 ani termen de încercare, în 2016, în dosarul Referendumul.

Tudorel Toader a promis în repetate rânduri că va prezenta Guvernului o astfel de ordonanță de urgență, dar, spre iritarea lui Liviu Dragnea, nu s-a ținut de cuvânt.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. E doar la mintea USR, PNL şi PMP ca PSD-ALDE sa voteze impotriva propriului ministrului evaluator.

  2. Nu s-au razgandit pt ca, de fapt, nici n-au avut vreodata de gand sa voteze impotriva lui Toader.
    Dragnea nu va permite niciodata o asemenea infrangere, un asemenea esec al PSD in plenul Parlamentului.
    Schimbarea guvernelor sau remanierea ministrilor fac parte din metodele favorite prin care, in mod ostentativ, sultanul de Teleorman isi arata puterea dictatoriala si nu va lasa pe nimeni sa i-o stirbeasca.
    Daca Dragnea dorea intr-adevar mazilirea lui Todiras, acesta era plecat de mult din functie, dar in niciun caz prin motiune. Amenintarile astea puerile ca „votam motiunea” arata doar cinismul borfasilor
    E ca in filmele de duzina cu mafioti, unde seful ii pune pistolul la tampla unui subordonat si dupa ce ala se pisa pe el de groaza si implora iertare, seful apasa pe tragaci, dar pistolul nu e incarcat. Cei prezenti incep dintr-o data sa rada isteric si dupa ce sluga recunoscatoare mai pupa o data inelul bossului, pleaca toti la un restaurant si se ghiftuiesc cu spaghetti.

    PS. Slugoiul Toader si-a semnat singur soarta din momentul in care a dat arhiva SIPA pe mana borfasui Dragnea.
    Santajul este singura explicatie plauzibila a docilitatii de care dau dovada toti suspusii lui Dragnea, indiferent ca vorbim de Todiras, de Tariceanu, de CCR , de completele de judecata sau de oricare alti sefi si sefuleti care executa orbeste cele mai abjecte si absurde ordine.

    • Draknea l-ar da si maine jos pe toader, insa nu-l lasa tariceanu, asta-i santajul. Tariceanu-i zice : daca mi-l dai jos pe toader, te las in fundul gol cu majoritatea, si daca vrei sa vezi cum e, ia de-aici o mostra, si azi a votat langa opozitie pentru introducerea pe ordinea de azi a legii pentru primari, cu doua tururi de scrutin. Iata cum draknea nu-l poate demite pe toader, si nu-i ramane decat sa astepte rabdator ougelele promise de bubos.