G4Media.ro

Socialiștii au devenit portavocea Moscovei: O critica pe Maia Sandu folosind argumentele…

Socialiștii au devenit portavocea Moscovei: O critica pe Maia Sandu folosind argumentele diplomației ruse în privința „Platformei Crimeea”, inițiativă politică a Ucrainei

Socialiștii au adresat, luni, un mesaj la unison cu retorica Moscovei privind participarea președintelui Maia Sandu la evenimentul denumit „Platforma Crimeea”, o inițiativă a Kievului menită să atragă atenția comunității internaționale și în același timp să ceară sprijin internațional pentru recuperarea acestui teritoriu anexat ilegal de Rusia în 2013.

Socialiștii au calificat demersul Maiei Sandu ca fiind unul „iresponsabil”. Maia Sandu și-a manifestat în dese ori dorința de restabilire a relațiilor cu Ucraina și România, deteriorate premeditat și succesiv anterior de fostul președinte prorus Igor Dodon.

„Scopul „Platformei Crimeea” nu este cel de a ajuta Crimeea și populația acesteia, nu este vorba despre programe de dezvoltare pentru peninsulă, rezolvarea problemei statutului său legitim, ci izolarea Federației Ruse, crearea unui front anti-rus și crearea de noi linii de separare în Europa. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a dat „Platformei Crimeea” o calificare univocă, numind-o „sabat anti-rusesc”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat că Rusia apreciază participarea oricăror țări la „Platforma Crimeea” drept un pas neprietenos și o sfidare directă a integrității sale teritoriale”, se arată într-un comunicat de presă al Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM).

Mesajul socialiștilor conduși de Igor Dodon vine în contextul participării președintelui Maia Sandu la summitul de la Kiev pentru lansarea „Platformei Crimeea”, o iniţiativă diplomatică a Ucrainei organizată cu scopul de a primi sprijin inernaționale pentru reluat controlul peninsulei Crimeea, invadată în 2013 de „omuleții verzi” ai Moscovei și apoi anexată la Federația Rusă.

La evenimentul de astăzi participă reprezentanți din 44 de state și organisme internaționale, printre care 14 șefi de state și guverne, inclusiv președintele Consiliului European și vicepreședintele Comisiei Europene. La eveniment se află și premierul României, Florin Câțu, care este însoțit de șeful diplomației române, Bogdan Aurescu.

„Platforma Crimeea”, care urmează să fie lansată astăzi la iniţiativa Ucrainei, va funcționa în regim permanent și va avea un oficiu la Kiev.

În afară de agenda summitului, Maia Sandu va avea şi o agendă separată, care prevede întrevederi bilaterale cu președinții Estoniei și Letoniei, cu prim-ministrul Suediei, cu ministrul de Externe al Austriei, precum și cu oficiali ai Comisiei Europene.

Maia Sandu reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei

Pe de altă parte, președintele Maia Sandu a declarat luni în deschiderea evenimentul „Platforma Crimeea” că „reafirma sprijinul neclintit al Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale internațional recunoscute”.

Ea a afirmat că peninsila Crimeea este parte a Ucrainei, iar anexarea sa ilegală este o încălcare flagrantă a dreptului internațional.

„Moldova a fost și va continua să fie partenerul dumneavoastră de încredere. Susținem Rezoluția 68/262 „Integritatea teritorială a Ucrainei” a Adunării Generale a Națiunilor Unite, precum și rezoluțiile sale ulterioare Republica Moldova este un stat devotat păcii și soluțiilor pașnice, diplomatice. Ca țară, am depins întotdeauna de ordinea regională de securitate bazată pe reguli. De ceva timp, această ordine este în pericol. Subminarea regulilor înscrise în Carta ONU, Declarația universală a drepturilor omului, Actul final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o nouă Europă și alte documente fundamentale ale dreptului internațional este o amenințare la adresa securității tuturor. Ordinea internațională bazată pe reguli, nu utilizarea brută a forței, este singura bază pe care poate fi construită o regiune pașnică și prosperă, în interesul tuturor”, a declarat Maia Sandu.

Ea a mai adăugat că nu „putem permite ca nemulțumirile istorice, politicile revizioniste, utilizarea nedisimulată a forței și nesocotirea drepturilor omului să devină noua normalitate. Cu toții trebuie să revenim la soluționarea pașnică și politică a litigiilor. Trebuie să combatem împreună amenințările la adresa securității regionale. Cu toții trebuie să trasăm o cale diferită – una constructivă și durabilă”.

Foto: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la Kiev la lansarea „Platformei Crimeea”. Sursa/Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Si ce face catu,cauta sa mai creasca pretul gazelor,zgandarind rahatul,marele diplonat cu studii in a 400 a facultate americana ne duce cu cea mai nare viteza spre falinent.Alte publicatii de,ale acestor neaveniti spun ca ne asteapta o iarna grea, ca cererea de gaze ,i mai mare ca oferta,cand noi aproape ca avem consumul mai mic de un sfert fata de 89,asa ajungi la concluzia ca suntem condusi de niste impotenti dar hoti.

    • Ce să mai fure tovarăși, ați mai lăsat ceva de furat după 32 de ani de jaf ?
      Hai că și ce spuneți voi, PCR-PSD seamănă leit cu vocea Moscovei .

  2. Mai lăsați trucajul cu „socialiștii” , spuneți-le clar : COMUNIȘTI !

  3. moldova ar trebui sa anexeze crimeea ca am auzit ca e la moda si nimeni nu face scandal

  4. PĂRERILE noastre nu contează în ochii decidenților! Nu cred în visul reîntregirii țării noastre în vechile ei hotare!