Şocurile climatice au perturbat şcolarizarea a aproape 250 de milioane de copii în 2024, arată un raport al UNICEF
Taifunuri, caniculă, inundaţii – evenimentele meteorologice extreme au perturbat în 2024 educaţia a aproape 250 de milioane de copii din întreaga lume, sau un copil din şapte, a constatat UNICEF, deplângând un impact „neglijat” al crizei climatice, notează vineri agențiile dpa şi AFP, citate de Agerpres.
„Copiii sunt mai vulnerabili la impactul crizelor legate de evenimentele meteorologice, în special valuri de căldură, furtuni, secetă şi inundaţii, care sunt mai intense şi mai frecvente” din cauza încălzirii globale, a remarcat directoarea agenţiei ONU, Catherine Russell, într-un comunicat difuzat joi, în prefaţa unui raport publicat cu prilejul Zilei internaţionale a educaţiei, stabilită în 2018 de ONU pe 24 ianuarie.
„Organismul copiilor este deosebit de vulnerabil. Temperatura lor creşte mai repede şi scade mai lent decât la adulţi, deoarece transpiră mai puţin eficient. Copiii nu se pot concentra în clase în care nu sunt cruţaţi de căldura înăbuşitoare şi nici nu pot ajunge la şcoală dacă drumurile sunt sub apă sau şcoala lor a fost luată de inundaţii”, a insistat ea.
Cel puţin 242 de milioane de copii, de la grădiniţă până la liceu – o estimare „prudentă” având în vedere lacunele de date -, din 85 de ţări, au suferit perturbări în şcolarizare anul trecut din cauza şocurilor climatice, conform informaţiilor de care dispune UNICEF. Aceste perturbări s-au tradus prin cursuri întrerupte, vacanţe devansate, întârzierea reluării cursurilor, program eşalonat sau chiar şcoli distruse.
Principala cauză a reprezentat-o căldura extremă, cu cel puţin 171 de milioane de şcolari afectaţi, inclusiv 118 milioane doar în aprilie 2024, în special în Bangladesh, Cambodgia, India, Thailanda şi Filipine. În această din urmă ţară, pe fondul creşterii temperaturii, cu importante riscuri de hipertermie pentru copii, mii de şcoli fără aer condiţionat au fost închise.
Luna septembrie, care marchează începutul anului şcolar într-un mare număr de ţări, a fost, de asemenea, foarte afectată, cursurile fiind suspendate în 18 ţări, în special din cauza devastatorului taifun Yagi din Asia de Est şi Pacific.
Asia de Sud a fost regiunea cea mai afectată de aceste întreruperi ale şcolarizării legate de şocurile climatice, 128 de milioane de şcolari fiind afectaţi. Pe ţări, India se află pe primul loc (54 de milioane de elevi afectaţi de caniculă), înaintea Bangladeshului (35 de milioane, din acelaşi motiv).
Şi este posibil ca aceste cifre să crească în următorii ani dacă lumea nu face suficient pentru a încetini încălzirea globală.
Jumătate dintre copiii lumii, circa un miliard, trăiesc în ţări cu risc foarte mare de şocuri climatice şi de mediu. Iar dacă traiectoria actuală a emisiilor de gaze cu efect de seră se menţine, este de aşteptat ca în 2050 să fie expuşi caniculei de circa 8 ori mai mulţi copii faţă de anul 2000, de 3,1 ori mai mulţi la inundaţii extreme şi de 1,7 ori mai mulţi la incendii, potrivit proiecţiilor UNICEF.
Dincolo de impactul temporar, agenţia ONU este preocupată că suspendările prelungite ale cursurilor cresc riscul ca unii copii, în special fetele, să abandoneze total şcoala.
„Schimbările climatice agravează criza globală a învăţării şi ameninţă capacitatea copiilor de a învăţa. Astăzi, se estimează că două treimi dintre copiii de 10 ani din întreaga lume nu pot citi şi înţelege” un text simplu, se aminteşte în raport. „Riscurile climatice agravează această realitate”.
„Educaţia este unul dintre serviciile cel mai frecvent perturbate de pericolele climatice. Cu toate acestea, este un domeniu adesea neglijat în discuţii, în pofida rolului său în pregătirea copiilor pentru adaptarea la schimbările climatice”, a deplâns Catherine Russell.
„Viitorul copiilor trebuie să fie în centrul tuturor planurilor şi acţiunilor climatice”, a subliniat ea.
Unicef solicită în context investiţii mai ales pentru renovarea sălilor de clasă sau construirea unora noi, mai rezistente la astfel de pericole.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.