G4Media.ro

Șoferii care parchează în București se plâng că sunt suprataxaţi dacă plătesc…

Foto: G4Media

Șoferii care parchează în București se plâng că sunt suprataxaţi dacă plătesc prin SMS și că prețul real e scris cu litere mici pe panouri. Primăria: Comisioanele sunt menționate

Deşi pe panourile din parcările administrate de Primăria Municipiului Bucureşti prin Compania Municipală Parking Bucureşti scrie că o oră de parcare costă 5 lei, în realitate, şoferilor li se reţin 1,31 euro (6,55 lei) dacă fac plata prin sms, cea mai folosită metodă. Ce-i drept, în partea de jos a panoului scrie cu litere mici că şoferii pot fi taxaţi cu mai mult de 5 lei, în funcţie de metoda de plată aleasă, foarte puţini dintre ei observă acest detaliu.

„Nu mi se pare în regulă. Mi se pare corect să taxeze cu cât scrie acolo. Îmi spune aici că e 1,31 euro cu TVA-ul inclus. Înseamnă mai mult de 5 lei. Nu mi se pare corect. Nu. Trebuie să îmi arate exact cât costă”, a declarat pentru G4Media.ro unul dintre şoferii surprinşi că îşi plătea locul de parcare prin sms.

Reprezentanţii companiei care administrează parcările Capitalei sustin că şoferii au posibilitatea să plătească 5 lei atunci când achită direct la angajatul companiei Parking sau prin aplicaţia companiei, ceea ce am încercat să facem şi noi, numai că în parcarea din Piaţa Victoriei în care ne aflam, nu era niciun angajat, iar aplicaţia sugerată nu functiona. Prin urmare, singura variantă facilă a fost plata prin sms unde am dat 6,5 lei în loc de 5 cat era afisat.

Panou parcare Bucuresti 2
Foto: G4Media
SMS parcare Bucuresti
Foto: G4Media
Foto: G4Media

„Eu văd lucrul acesta ca o reclamă mincinoasă. Mi se afişează un preţ, dar atunci când vreau să plătesc mi se ia mai mulţi bani. Dacă o modalitatea de plată presupune un tarif mai mare decât cel afişat de 5 lei, lucrul acesta trebuie comunicat foarte clar”, este de părere Dragoş Dincă, prof. univ., Administraţie Publică, SNSPA.

Într-un răspuns pentru TVR, Compania Municipală Parking Bucureşti spune că: „Utilizarea oricarei optiuni de plata ce implica aplicare de comisioane de catre operatorul serviciului de plata respectiv, presupune acceptarea de catre utilizatorul serviciului a comisioanelor aplicate, fapt mentionat pe panourile de informare amplasate in parcajele publice operate de CMPB SA.

Referitor la plata prin SMS, costul achitat de utilizator este compus din tariful orar de parcare perceput si incasat de catre CMPB SA, la care se adauga comisioanele procesatorului de plati prin SMS si ale operatorilor de telefonie mobila prin intermediul carora se utilizeaza acest serviciu. De altfel, aceasta metoda de plata este una larg folosita in plata diverselor servicii si taxe, ca de exemplu plata taxei de drum (rovinieta), a biletelor de calatorie STB, a taxei de pod de la Fetesti etc. In toate aceste exemple exista acelasi tip de diferente intre tarifele afisate si costurile finale pe factura telefonica, la utilizator”.

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Horia Constantinescu este de părere că şoferii ar trebui să fie informaţi asupra preţului final care ar trebui să fie afişat în lei şi nu în euro.

„Oricare dintre componentele unui preţ trebuie să fie inclus în cel final, tocmai pentru a nu da naştere unor situaţii discutabile în funcţie de variaţia acestora, fie schimbul valutar, fie din alte condiţii subiective ale operatorului economic. În opinia noastră, inclusiv tariful în euro este o poveste ce nu respecta exigenţele legale.”, a declarat pentru TVR, Horia Constantinescu.

În prezent, Compania Municipală Parking Bucureşti administrează 30.000 de locuri de parcare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. da, nu e in regula insa problema nu e la PMB ci acceptarea de catre guvern a afisarii preturilor in EUR desi EUR nu este moneda oficiala. si in acest fel comerciantii din telecom, dealerii auto si multi altii isi seteaza ce curs vor ei (de ex la orange eu am de ani de zile peste 5 lei cursul sau cursul de la vanzare al unei banci, sau bnr+1,5%…)

  2. S-a descoperit apa calda. La fel este si la taxa de pod Fetesti… E normal sa platesti comisionul asa dupa cum este afisat acolo, „iti asumi”. Primaria incaseaza 5 lei. Nu mai zic de profesurul ala universitar care crede ca e „reclama mincinoasa”. Totul este scris la vedere.

  3. Bucuresteni descoperind apa calda – 2023 color

  4. Adrian, te inseli.
    Mai lipseste sa ne spui ca doamna Firea era cea cinstita…

  5. Walter Adrian, te-a numit cineva reprezentantul bucureștenilor și iei decizii în numele lor?

  6. Se întâmplă la fel și la plata prin SMS a biletului STB. Călătoria unică costă 3 RON, iar prin SMS se iau 0.62 EUR + TVA, adică vreo ~3.65 RON, cu 20% in plus.

    • A, și SMS-ul pentru călătoria cu STB se trimite la același număr norocos, 7458, identic cu cel pentru parcarea CMPB.

  7. Șmecheria e chiar un pic mai mare. Plata prin aplicația amparcat se face la valoarea de 5,95 lei, care e fix 5 lei plus TVA. Și nu cred că e comisionul aplicației, e prea mare coincindeța. Pur și simplu este înșelătorie pe față!