G4Media.ro

Șoferii de pe ”Drumul groazei” București – Urziceni, puși în pericol de…

Șoferii de pe ”Drumul groazei” București – Urziceni, puși în pericol de lipsa marcajelor pe 10 km. CNAIR susține că în două săptămâni va fi gata reconfigurarea în sistem 2+1 alternativ

Lucrările pentru reconfigurarea a celor circa 10 kilometri din DN2 (E85), între Sinești și Movilița, din județul Ialomița, pentru a permite circulația în sistem alternativ de două benzi versus o bandă (2+1 alternativ), au început în urmă cu două luni. Problema e însă lipsa marcajelor la acest moment, ceea ce transformă șoseaua, extrem de periculoasă oricum, într-o aventură extremă pentru șoferi. CNAIR susține că vremea ploioasă e de vină pentru nerealizarea marcajelor, la peste o lună după ce asfaltarea propriu-zisă a fost terminată.

Lucrările de reasfaltare și realizare de marcaje sunt în sarcina austriecilor de la Strabag, care încasează pentru ele circa 5 milioane de lei. CNAIR va realiza, în regie proprie, amplasarea de indicatoare rutiere – 250 la număr.

Potrivit Asociației Pro Infrastructura (API), care a militat ani buni pentru creșterea siguranței pe DN2, “profilul 2+1 alternativ este mult mai sigur (de 5 ori mai puține victime pe km parcurs) decât actuala circulație haotică de pe DN2”.

Deoarece DN2 are un acostament mai lat decât în mod uzual, șoferii au impresia că drumul are două benzi pe sens, ceea ce nu este adevărat, și se angajează în depășiri periculoase. Nu puține se transformă în accidente, multe dintre ele frontale și extrem de grave.

La finalizarea lucrărilor, pe tronsonul dintre Sinești și Movilița, drumul va avea 3 benzi de circulație, iar banda din mijloc va fi folosită pentru depășire, alternativ pentru fiecare din cele două sensuri de mers. Alternanța va avea loc la 3 kilometri. Sensurile de mers vor fi separate prin stâlpi elastici, care vor ajuta la delimitarea benzilor și la ghidarea șoferilor.

“Din păcate, siguranța rutieră pe DN2 nu va crește de 5 ori din cauză că oficialii CNAIR au omis un amănunt crucial: separarea de sens prin parapet de protecție”, scriau la începerea lucrărilor cei de la API. Potrivit acestora, CNAIR ar fi trebuit să instaleze parapet de tip cablu elastic, folosit pe scară largă în Suedia, țară care are circa 3.000 de kilometri de drumuri configurați pentru circulație 2+1.

Chiar și așa, la finalizarea lucrărilor, în circa două săptămâni, spun reprezentanții Companiei de Drumuri, pe acest sector DN2 va fi mai sigur.

Însă, înainte de a fi mai bine, este mai rău. Șoferii se plâng că în lipsa marcajelor, circulația este și mai haotică, iar în timpul nopții viața le este serios pusă în pericol. Potrivit acestora pe anumite sectoare, deși lucrările de asfaltare s-au încheiat de aproximativ o lună, nu au fost făcute marcajele.

Și un utilizator al forumului peundemerg.ro scria în urmă cu două zile că în zonele unde marcajele lipsesc “lumea e debusolată și merge pe vreo 5 rânduri”.

Culmea, în unele locuri au apărut indicatoare rutiere care anunță circulația în regim 2+1, dar lipsesc marcajele și stâlpii care separă benzile și sensurile de mers.

Întrebat de G4Media.ro de ce întârzie realizarea marcajelor, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat că cei de la Strabag au terminat lucrările de asfaltare și au început și trasarea de marcaje, dar din cauza vremii ritmul nu este unul susținut. Potrivit acestuia, dacă plouă nu se pot face marcaje. Ploaia afectează aderența vopselei și retroreflexia. În plus, a adăugat reprezentantul CNAIR, trebuie să treacă două săptămâni din momentul finalizării așternerii covorului asfaltic și până se fac marcajele.

Foto: Forumul PeUndeMerg.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Aveţi ce aţi ales la vot.

  2. La fel in toata Romania.
    In Ploiesti la iesire spre Bucov sunt 4 sau 5 km nemarcat si neiluminati cu toate ca multi pietoni se deplasează zilnic la Parcul Bucov.
    Este din cauza putorilor din Primaria Ploiesti.
    De la Bucov la Buzău sunt cca 60- 70 km. Din acestia 25, 30 km refacuti acum 1 an sau 2.
    Peste 20 km nu sunt semnalizate in conditiile in care pe acest DN noptea si ziua circula zeci de căruțe, satele sunt neiluminate biciclisti fara semnalizare pentru ca politia doarme.
    E din vina putorilor din CNADR PH &BZ.

  3. Am fost saptamana trecuta pe acel drum. O alta problema foarte mare este ca elementele de semnalizare de pe centrul si marginea soselei nu sunt reflectorizante. Noaptea a fost foarte greu sa le observ. Nu sunt nici puse in linie dreapta ca sa intuiesti unde ar putea fi asa ca pe alocuri drumul te impinge catre un mic slalom.

  4. Pentru inca 1.50m,ca sa faca 4 benzi de circulatie prefera mai tare sa incurce cu gardul pe centru,ambulanta pe unde mai depaseste in caz de urgenta in zona unde este o singura banda??d-le ministru al transporturilor drumul Bucuresti -Urziceni nu are nevoie de expropriere ca sa faceti 4 benzi!!problema este ca nu va dati interesu!!!!sunteti niste infecti care numai dispareti odata sa scapam de voi..

    • Nenorociții din CNADR se iau dupa toate prostiile ong-urilor și nu vad ca asa sugruma de tot traficul spre Moldova! Ar trebui sa nu mai plătim nici o rovignieta sa nu-și mai ia nici ei salariile poate asa le mai vine mintea la cap!

  5. Va luați după toate ong-urile dar nu deschideți ochii nesimțiților din CNADR! Faceți praf și circulația spre Moldova! Asa ceva trebuia rezolvat doar cu 3 benzi dacă aveați și varianta alternativa a unei autostrăzi cum e ruta spre Ploiești, nu aici unde oricum se formau cozi pe kilometri și dacă nu era vreun incident! Capete seci, ar trebui sa facem greva, sa nu mai plătim nici o rovignieta, sa nu va mai luați nici unul salariile!

  6. – Am circulat pe sectiunea aceasta de drum dupa ce au terminat de configurat la 2+1. Este un dezastru. Daca pe sectiunea veche se circula, pe asta reconfigurata viteza scade mult (pe o banda se circula cu 60 – 80kn/h, depinde ce soferi prinzi in fata), iar in cazul accidentelor (care se produc la intrarea de la 2 benzi la 1) se blocheaza tot, ca nu ai pe unde sa mai depasesti.
    – Este artera principala spre Moldova si ei au distrus-o cu masura asta. Faci 2+1 la nivele de trafic mult mai mici, pe drumuri secundare, nu pe principala artera Bucuresti – Moldova.
    – Drumul acesta trebuie largit si trebuie facute centuri ocolitoare macar pt Adjud si Bacau.
    Sa nu uitam ca drumul asta ar putea fi mult mai mult: e drumul care ar putea face legatura intre Ucraina si Bucuresti, Balcani, Grecia si Turcia. Romania ar putea beneficia foarte mult daca ar dezvolta aceasta conexiune din nordul tarii si pana la Dunare.
    – Oare de ce suportam sa fim sabotati in propria tara de conationali incompetenti si manipulatori pusi pe furat si care s-au organizat in mafii si hotii? Ungaria a dezvoltat si dezvolta o retea ampla de autostrazi, peste cea a Turciei (acolo au mai multe drumuri expres). Oare nu avem niciun fel de mandrie? Daca tara asta nu poate functiona si a intrat in disolutie, ar trebui sa cerem celor alesi sa caute ajutor extern. Ori reparam tara asta ori o inchidem, nu?