Șoferița care a lovit mortal doi copii pe trotuar a mărturisit că a încurcat pedalele / Femeia a fost audiată trei ore la sediul Brigăzii Rutiere și este cercetată pentru ucidere din culpă
Femeia care a provocat accidentul din București, în urma căruia două fetițe aflate pe trotuar au murit strivite de mașină, a fost audiată trei ore. Față de ea nu s-a luat nicio măsură preventivă în dosarul în care este cercetată pentru ucidere din culpă.
Șoferița a afirmat că era prima dată când conducea o mașină cu cutie automată și a apăsat pe accelerație, în loc să frâneze, potrivit surselor G4Media.
Femeia a fost audiată la sediul Brigăzii Rutiere și i-au fost prelevate probe biologice, medicii legiști urmând să stabilească dacă a consumat alcool, transmite Digi 24..
Femeia de 56 ani este cercetată pentru ucidere din culpă.
Ea a spus că a pierdut controlul volanului, că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele.
Brigada Rutiera a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe str.Mențiunii din sectorul 2 al Capitalei, din primele informații, conducătorul autovehicului ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp, iar din impact autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil unde a accidentat doi minori, precizează un comunicat de presă al Brigăzii rutiere București.
Sursa foto: G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
37 comentarii