Sofia Goggia a câştigat coborârea de la Cortina d’Ampezzo. Lindsey Vonn a fost pe locul 20
Revenită în competiții la mijlocul lunii decembrie, după o accidentare gravă la piciorul drept, italianca Sofia Goggia a câștigat, sâmbătă, cursa de coborâre de la Cortina d’Ampezzo. Aceasta este prima ei victorie la coborâre din acest sezon și a patra în Dolomiți, potrivit News.ro.
Campioana olimpică, care a revenit pe pârtie la Beaver Creek, după aproape un an de la operația suferită, se impusese deja într-o cursă de super-G în această iarnă (tot la Beaver Creek), dar nu și într-o coborâre.
Goggia a învins-o pe norvegianca Kajsa Vickhoff Lie și pe conaționala sa, Federica Brignone, care reușește sâmbătă o dublă performanță: conduce acum clasamentul la coborâre (în fața lui Goggia) și preia șefia în clasamentul general, cu 6 puncte avans în fața elvețiencei Camille Rast.
Sofia Goggia shines once more in the Queen of the Dolomites! 👑🇮🇹#fisalpine #wintersport #worldcupcortina pic.twitter.com/OsZpq1jako
— FIS Alpine (@fisalpine) January 18, 2025
„Regina vitezei” americană Lindsey Vonn (40 de ani), care a strălucit atât de des în Cortina (12 victorii), nu s-a clasat decât pe locul 20.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.