Soldaţii israelieni se antrenează pentru un posibil război major cu Libanul / Miliţia libaneză Hezbollah atacă nordului Israelului cu rachete și obuze antitanc de peste șapte luni
Armata israeliană a anunţat vineri că soldaţii săi se antrenează pentru posibilitatea unui război major cu vecinul său din nord Libanul, relatează dpa, transmite Agerpres.
Armata a afirmat că rezerviştii unei brigăzi au participat la diverse exerciţii în cursul săptămânii pentru „a accelera pregătirea pentru o operaţiune în acest sens”.
Scopul a fost pregătirea operaţională şi pregătirea pentru „diverse scenarii de luptă în nord”.
Exerciţiile desfăşurate în Galileea, în nordul ţării, au simulat situaţii de luptă în Liban.
Infanteria şi trupe blindate s-au antrenat împreună cu soldaţi din unităţile de logistică şi comunicaţii pentru a acţiona împreună pe un teren accidentat. Alte trupe s-au antrenat cu forţele aeriene pentru „a se pregăti pentru un scenariu de aprovizionare aeriană rapidă a forţelor terestre care operează pe un teritoriu inamic”.
De peste şapte luni, schimburi de focuri au loc în zona de graniţă dintre Israel şi Liban. Miliţia libaneză Hezbollah a lansat rachete şi obuze antitanc asupra nordului Israelului, începând din 8 octombrie.
Israelul foloseşte atacuri aeriene şi de artilerie pentru a combate poziţiile Hezbollah. Conform unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, poziţiile Hezbollah nu ar trebui să se afle atât de aproape de graniţă.
Lunile de atacuri reciproce au provocat deja distrugeri masive în sate de ambele părţi ale graniţei. Circa 150.000 de persoane de ambele părţi ale graniţei au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank