Soldatul american care a fugit anul trecut în Coreea de Nord va pleda „vinovat” pentru dezertare
Soldatul american care a fugit în Coreea de Nord anul trecut va pleda „vinovat” pentru dezertare în faţa unei curţi marţiale, ca parte a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, a anunţat avocatul său, relatează AFP, transmite News.ro.
La 18 iulie 2023, soldatul Travis King a trecut frontiera dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord după ce a avut probleme cu justiţia sud-coreeană. El s-a alăturat unui grup de turişti care vizitau zona demilitarizată ce separă cele două ţări şi apoi a trecut în Nord, fiind arestat.
Coreea de Nord l-a deportat în septembrie şi a fost preluat de Statele Unite, unde armata l-a acuzat de dezertare şi de o serie de alte infracţiuni.
Avocatul lui Travis King, Frank Rosenblatt, a declarat luni că armata americană l-a acuzat pe soldat de 14 infracţiuni şi că acesta va pleda vinovat pentru cinci dintre ele. „El va pleda vinovat pentru cinci dintre acestea, inclusiv dezertare, trei capete de acuzare pentru nesupunere faţă de un ofiţer şi agresarea unui subofiţer”, a declarat Rosenblatt. „El va pleda nevinovat pentru celelalte infracţiuni”, pentru care armata va renunţa la acuzaţii, a adăugat el.
Recunoaşterea vinovăţiei lui Travis King şi audierea sentinţei vor avea loc pe 20 septembrie în faţa unei curţi marţiale la Fort Bliss, Texas, a precizat avocatul. „Acolo el va explica ce a făcut, va răspunde întrebărilor unui judecător militar cu privire la motivele pentru care a pledat vinovat şi va fi condamnat”, a explicat el.
Dezertarea atrage după sine o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.
Travis King fusese arestat în Coreea de Sud după o încăierare în stare de ebrietate într-un bar şi o altercaţie cu poliţia şi trebuia să se întoarcă în Statele Unite pentru a face faţă unei comisii disciplinare. Dar, în loc să se întoarcă la Fort Bliss, el a părăsit aeroportul din Seul, s-a alăturat unui tur turistic care mergea în zona demilitarizată şi a trecut graniţa fortificată, unde a fost arestat de autorităţile din Nordul comunist.
Phenianul declarase că soldatul a dezertat în Coreea de Nord pentru a scăpa de „maltratările şi discriminările rasiale din cadrul armatei americane”. În septembrie, după finalizarea anchetei, a decis să îl expulzeze pentru intrare ilegală pe teritoriul său.
Traversarea frontierei de către Travis King a avut loc într-un moment în care relaţiile dintre cele două Corei, încă în război tehnic din 1953, erau la cel mai scăzut nivel, iar liderul nord-coreean Kim Jong Un cerea dezvoltarea mai multor arme, inclusiv focoase nucleare tactice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank