G4Media.ro

Solidaritate europeană: Republica Moldova trimite în premieră o misiune internațională să lupte…

Solidaritate europeană: Republica Moldova trimite în premieră o misiune internațională să lupte cu incendiile devastatoare din Grecia

Republica Moldova a trimis, luni dimineața, 25 de pompieri și patru autospeciale pentru a lupta cu incendiile devastatoare din Grecia. Aceștia se află pentru prima data într-o misiune externă de acest fel.

E prima oară când o echipă de pompieri, salvatori din țara noastră vor participa la lichidarea consecințelor unor calamități într-o altă țară. Astăzi Grecia are nevoie de ajutor, iar Republica Moldova este pregătită să pună umărul și să ajute. Misiunea este realizată în baza unei înțelegeri bilaterale dintre instituțiile de specialitate din Republica Moldova și Republica Elenă”, a declarat ministrul de Interne, Ana Revenco, care a adăugat că este onorată să-și înceapă mandatul cu o astfel de misiune internațională.

Ea a mai spus că este de datoria Republicii Moldova să ajute comunitatea internațională, după ce ani de zile Republica Moldova a fost cea ajutată. „Dar a venit timpul și noi avem datoria să contribuim și noi cu expertiza și competența specialiștilor noștri în alte regiuni, afectate de calamități. Incendiile, inundațiile, furtunile de zăpadă și alte manifestări extreme ale vremii sânt din ce în ce mai frecvente în toată lumea. Acestea sânt efectele schimbărilor climatice. În asemenea condiții, trebuie să fim pregătiți să intervenim imediat, în cazul oricăror tipuri de calamități”, a relevat Ana Revenco.

Mii de hectare au fost arse în incendiile devastatoare ce au loc în Grecia. Peste 1.000 de pompieri greci și din mai multe țări europene, inclusiv România, continuă să facă eforturi pentru a stinge incendiile din această țară. Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a declarat că este o „o vară de coșmar” și a insistat că prioritatea cabnetului pe care îl conduce este protejarea vieților omenești.

La rândul său, Mihail Harabagiu, șeful IGSU din Republica Moldova, a menționat că solicitarea de ajutor pentru Grecia a venit prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. „Este o misiune destul de complicată, dar cunosc potențialul angajaților IGSU și sunt convins că cei 25 de salvatori și pompieri se vor descurca cu brio”, a spus șeful IGSU Moldova.

Eforturilor pompierilor greci li s-au mai alături colegi din România, Cipru, Ucraina, iar Israel, Franţa, Elveţia, Suedia şi Croaţia au trimis de asemenea avioane şi elicoptere de intervenţie pentru stingerea incendiilor.

Foto: Pompierii moldoveni la plecarea în Grecia pentru a lupta cu incendiile din această țară. Sursa/Facebook IGSU Moldova

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Uite, măi, săracii de ei! Ăsta exemplu de solidaritate!

  2. Bravo ambelor state române pentru atitudine.
    Și pe noi ne tot ajută Europa de ani de zile iar astfel de momente conturează adevărata comunitate europeană.

  3. Uite așa se fac pași concreți către UE!

  4. Cu masini donate de Romania. Geniaaaalll

    • Nu-i bai, importantă e atitudinea omului!

    • Comentacul de serviciu ! Felicitari romani, de oricare parte a Prutului ne aflam! Felicitari tuturor celor care sunt solidari cu dezastrul din Grecia, chiar si cu ganduri bune ii putem ajuta!

    • Presupunand ca este asa, sa mentionezi asta ii indreptateste sa ne faca aroganti asa cum o fac. Le raneste orgoliul si le legitimeaza o anumita atitudine fata de noi. Fata de „romanasi” sau mai rau „tz…fascisti” daca au avut vreo experienta proasta rau prin Romania…

  5. Face Moldova acest gest de solidaritate, pe care Ungaria, din pozitia de membru UE si cu resurse mult mai mari, nu l-a facut si nu-l face. Ca de obicei, Ungaria nu ajtă la nevoie, pe nimeni.