G4Media.ro

Sondaj: 54% dintre români cred că țara lor e cu adevărat democratică/…

Foto: Pixabay

Sondaj: 54% dintre români cred că țara lor e cu adevărat democratică/ România stă mai bine decât Ungaria sau Polonia, dar nu se ridică la nivelul așteptărilor propriilor cetățeni

Percepția publică în privința democrației rămâne îngrijorător de redusă în întreaga lume, un număr de țări din Europa în curs de dezvoltare aflându-se printre cele în special afectate.

Indicele Percepției Democratice (DPI) realizat de grupul de cercetare Dalia arată că 40% din oamenii care trăiesc în state democratice consideră că țara lor nu e de fapt democratică, scrie publicația Emerging Europe, citată de Rador.

Sondajul arată de asemenea că toate cele patru țări din Europa în curs de dezvoltare aflate printre cele 53 de state examinate (Polonia, Ungaria, România și Ucraina) suferă de mari deficite democratice și nu se ridică la nivelul așteptărilor democratice ale propriilor cetățeni.

Realizat în 20 aprilie-3 iunie, sondajul oferă un tablou al atitudinilor față de instituțiile guvernamentale în vremuri de preschimbări internaționale fără precedent. Pe lângă pandemia de Covid-19, recesiunea economică, erodarea drepturilor minorităților și înăsprirea controlului autocratic au definit ultimele două luni în regiune, lucruri care se reflectă în sondaj.

Cel mai izbitor fapt e nivelul îngrijorător de ridicat al Deficitului Democratic Perceput, care măsoară procentul de oameni care consideră că democrația e importantă raportat la procentul celor care cred că țara lor este cu adevărat democratică.

Pentru regiune, cifrele sunt cu mult peste media mondială, cu Ucraina la 39%, Ungaria 42% și Polonia 48%, depășite doar de Venezuela cu 50%. Aceste date sunt cruciale pentru a determina nivelul disparității dintre așteptările cetățenilor și realitățile percepute ale democrației țării lor, iar pentru țările din regiune situația nu arată bine.

Doar România a ieșit un pic mai bine, cu 27%. Dar chiar și aici, dacă 82% cred că democrația e importantă, numai 54% cred că țara lor e cu adevărat democratică.

Nu e un fapt încurajator pentru regiune, dar cu greu poate fi considerat surprinzător. Atât democrația poloneză cât și cea ungară au suferit regrese considerabile în ultima vreme, pe măsură ce partidele aflate la guvernare, PiS, respectiv Fidesz, își consolidează controlul asupra puterii, subminând mecanismele de control și echilibru.

Raportul „Țări în Tranzit” publicat luna aceasta de ONG-ul Freedom House arată că Ungaria nu mai este o democrație, iar Polonia este pe punctul de a o lua pe aceeași cale.

Totuși, chiar dacă cifrele sunt îngrijorătoare, ele corespund tendinței generale mondiale, nemulțumirea față de democrație [față de calitatea ei, mai probabil – n.trad.] situându-se la cote de peste 30% și în țări precum Italia, Franța, SUA și Suedia.

Sondajul s-a ocupat totodată și de teama de interferența străină în alegeri, care este uluitor de ridicată în România (70%) și Ucraina (63%). Din nou, acestă teamă e larg răspândită, nici o țară de pe glob neavând un scor mai mic de 26%.

Ironia este că scorul cel mai mic e al Chinei, urmată de Rusia cu 31%.

Rezultatele oferă de asemenea o perspectivă unică a percepțiilor reprezentative privind răspunsul la pandemie, iar aici regiunea se situează semnificativ mai bine. Aproape două treimi din cetățenii ungari și români (63%), 60% din ucraineni și 57% din polonezi consideră că guvernul lor a răspuns „bine” la criză, deși rezultatele se situează totuși sub media globală de 70%.

Totuși, e un lucru deosebit de pozitiv în comparație cu scorurile din Europa de Vest, unde nici Spania, nici Franța și nici Italia nu au trecut de 53%.

Cercetarea a fost publicată înainte de importanta Conferință a Democrației de la Copenhaga, programată săptămâna aceasta, la care lideri și activiști din lume vor discuta tendințele generale ale nemulțumirii democratice.

Sursa: Emerging Europe/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. 6 milioane de pensionari tinuti in brate de 4 milioane de lucratori din economia reala

    curat democratic, oare asta am votat?

    • Ar trebui sa nu se mai publice rezultatele sondajelor de opinie cu privire la ce partid politic e pe primul loc, sau ce candidat, ca sunt discriminati ceilalti. Asta conform a ce spune snspa si ceilalti corect politici. Ar trebui sa nu se mai faca public nimic. Sa fim toti imbracati la fel, sa avem lucruri la fel, case la fel, nume la fel, haine la fel, ca sa fim corectly politic

    • alta vrajeala sorosista, aka Freedom House & Co.
      iata ce ne zice vuvuzela liberala Politico:

      https://www.politico.com/story/2016/08/george-soros-criminal-justice-reform-227519

      deci, despre ce vorbim?

      pe de alta parte, romanii percep altfel democratia si coruptia decat restul lumii: cea ce la noi e democratie, altundeva e incalcarea statului de drept
      de coruptie/hotie sa nici nu vorbim de la Caragiale incoace
      🙃

  2. Nu trebuie sa stii mai intii ce e aia democratie ca sa raspunzi la asa intrebare? Sau e asa, la miros?

  3. In satele sarace, orasele marginale, Democratia inseamna sa ai mancare pe masa.

  4. Republica banksterilor!!!Cele mai mari profituri bancare obtinute si externalizate fara impozit!

    • Asa e in tari din lumea a 3-a. Tot acolo peste 80% din banii care se strang se duc pe salarii, pensii, ajutoare.

  5. In Romania, alegerile le-a castigat PSD. Guvernul l-a facut PNL.

    Pentru ca circul sa fie complet, cand i s-a spus lui Catu ca parlamentul il va pune premier, omul s-a dat lovit; dar PSD nu s-a lasat si tot a pus guvern PNL. De aia a castigat PSD alegerile, ca sa il voteze pe Orban premier.

    Avand in vedere cele de mai sus, intrebarea mea este: de ce sa nu „ma p pe el de vot”?

    • Ar fi excelent ca un om care are aliasul „Dacian Julien Soros” sa faca ceea ce ziceti pe vot. Ar fi un castig pentru democratia din Romania.