G4Media.ro

SONDAJ 57% dintre ucraineni sunt în favoarea negocierilor cu Rusia

Photo by Roman PILIPEY / AFP

SONDAJ 57% dintre ucraineni sunt în favoarea negocierilor cu Rusia

Majoritatea ucrainenilor (57%) cred că ţara lor ar trebui să înceapă negocieri cu Rusia pentru a se pune capăt războiului provocat de invazia Kremlinului în Ucraina, conform rezultatelor unui sondaj publicat vineri, o anchetă realizată în luna mai de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev şi finanţată prin cooperarea SUA şi a Suediei, relatează EFE, transmite Agerpres.

Un procent de 38% se pronunţă împotriva începerii discuţiilor cu inamicul.

Acesta este primul sondaj publicat de la începutul războiului în care majoritatea ucrainenilor se exprimă în favoarea iniţierii de negocieri pentru a se pune capăt conflictului.

În acelaşi timp, 66% dintre cei intervievaţi au declarat că Ucraina trebuie să-şi recupereze toate teritoriile, inclusiv Crimeea, peninsulă în Marea Neagră anexată de Rusia în 2014, precum şi regiunile estice Doneţk şi Lugansk, anexate de Moscova în septembrie 2022 împreună cu regiunile Herson şi Zaporojie din sudul Ucrainei.

Mai mult, 74%, respectiv 76% resping renunţarea de către Ucraina la aspiraţiile sale de a adera la NATO şi la Uniunea Europeană în cadrul unui ipotetic acord de pace cu Rusia.

Sondajul a fost efectuat telefonic, între 8 şi 25 mai, pe un eşantion de peste 2.500 de adulţi care locuiesc în teritoriile ucrainene aflate sub controlul guvernului de la Kiev, ale căror numere de telefon au fost alese la întâmplare.

Posibilitatea negocierilor cu Rusia a devenit tot mai prezentă în discursul oficial al Kievului şi la nivelul opiniei publice ucrainene, în contextul înaintării limitate, dar constante, a Rusiei pe linia frontului şi al lipsei de perspective evidente pentru armata ucraineană de a inversa această situaţie.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi ministrul său de externe, Dmitro Kuleba, au avut în ultimele săptămâni contacte directe şi publice cu diverşi lideri care pledează pentru negocieri care să pună capăt războiului cât mai curând posibil, precum prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi ministrul chinez de externe Wang Yi.

Zelenski a anunţat că va prezenta până la sfârşitul lunii noiembrie un plan de pace detaliat, care ar putea fi prezentat Rusiei după ce va fi aprobat de comunitatea internaţională.

O pace justă pentru Ucraina, a spus preşedintele ucrainean într-un interviu acordat în această săptămână mai multor media franceze, „implică recuperarea integrităţii noastre teritoriale, dar asta nu înseamnă că acest lucru trebuie făcut doar prin arme”, potrivit Reuters.

Forţele ruse ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei şi avansează lent în partea de est a frontului cu o lungime de 1.000 km de la cucerirea oraşului strategic Avdiivka în februarie.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că Moscova este dispusă să negocieze încetarea războiului, dar condiţia sa este ca Ucraina să renunţe la cele patru regiuni anexate de Rusia în 2022, pe lângă Crimeea, precum şi la aspiraţia sa de a adera la NATO.

Zelenski a declarat că renunţarea la teritoriu nu este o opţiune, subliniind că cedarea teritoriilor ucrainene este o chestiune „foarte, foarte dificilă”, şi nu a exclus organizarea unui referendum pe această problemă.

„Un referendum? Asta ar trebui să-şi dorească poporul ucrainean, să fiu sincer: aceasta nu este cea mai bună opţiune, pentru că avem de-a face cu Putin şi va fi o victorie pentru el dacă va ocupa o parte din teritoriile noastre”, a declarat Zelenski în interviul pentru media franceze, potrivit Ukr.net.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Cred că le lipsesc oameni ptr a recuceri ceva… experimentatati..

  2. Cu teroristii cu bolnavii de tipul asta, nu ai cum, nu ai ce, sa negociezi , lor le dai sau nu le dai ce vor !! In cazul asta termenul ”negociere” e folosit complet aiurea -in cazul cel mai bun. Se vede din restul raspunsurilor ca oamenii au perceptii distorsionate asupra realitatii in care traiesc. Teroristul vrea alte patru regiuni pe langa Crimeea si punct. Desigur asta azi, maine poate sa mai vrea si altceva……