G4Media.ro

Sondaj: 63% dintre români sunt mulțumiți de cum a reacționat UE față…

Sursa Foto: Emerging Europe

Sondaj: 63% dintre români sunt mulțumiți de cum a reacționat UE față de invazia rusă în Ucraina

Un sondaj Eurobarometru Flash realizat în toate statele membre ale UE arată un consens larg  în rândul cetățenilor UE în favoarea răspunsului Uniunii la invadarea Ucrainei de către Rusia, potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene la București.

Majoritatea românilor consideră că, de la începutul războiului, UE a dat dovadă de solidaritate (78 %), reacția sa fiind caracterizată de unitate (70 %) și rapiditate (64 %).

În plus, 63% dintre respondenții români sunt mulțumiți de cum a reacționat UE (media europeană fiind de 52%), iar 82% dintre aceștia se declară satisfăcuți de reacția cetățenilor români de la începutul războiului (peste media europeană de 69%).

88 % dintre europeni sunt de acord cu ideea de a primi în UE persoane care fug din calea războiului. 80 % aprobă sprijinul financiar acordat Ucrainei. 66 % sunt de acord că „Ucraina ar trebui să adere la UE atunci când este pregătită”, 71 % consideră că Ucraina face parte din familia europeană, iar 89 % se simt solidari cu cetățenii ucraineni.

Sprijinul pentru sancțiunile impuse Rusiei în urma atacului său militar împotriva Ucrainei este, de asemenea, foarte ridicat. Marea majoritate a europenilor (80 %) aprobă sancțiunile economice împotriva Rusiei. 79 % dintre europeni aprobă sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru a impune costuri economice și politice clare elitei politice ruse responsabile de invazie. (Sursa Foto: Emerging Europe)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Restul sunt lasi si lipsiti de perspectiva.

  2. Fals, minciuna. Un om normal nu vrea escaladarea si prelungirea razboiului.

    • Un om normal nu vrea ca o tara sa fie invadata de un cotropitor/asupritor/Rusia ..

    • Bai troll rus nu ai voie aici .. doar eu si George avem . Aici e loc de trolli psdisti si hauristi !

    • observ ca esti d-ala de trece mai departe daca vede o femeie batuta de un barbat ca nu cumva sa escaladezi, nu? pfff…
      daca ai un vechin pus pe harta, scandal si bataie cu toti vecinii, tu stai in banca ta sa nu escaladezi? esti convins ca dupa ce termina cu ei, nu ajunge si la tine?
      gandire de las. d-aia aia de ne guverneaza fac ce vor si ne fura pe fata. pt ca majoritatea baga capul in pamant si se declara „pacifisti”.

    • bai suca,bre,nu e gandire de las,e gandire de rus!astia ii dau inainte cu denazificarea ,dar uita ca ce au facut ei si ce fac, doar hitler si acolitii lui au facut!nici macar nu sunt originali bestiile!

  3. Păi după câte văd la voi pe platformă, ar părea că suntem sub 50%, ori e platforma voastră plină de orci, mujici.

  4. Toate preturile vor creste,dar varianta cu preturi mici include casa distrusa,copiii violați de sovietici și familia ucisă de aceiași mujici.
    Daca ai de ales intre benzina la 5 lei și supraviețuirea copilului tau,daca alegi prețul benzinei ești mai diliu decât idolul de la Kremlin.

  5. Cu Trump, Merkel si Sarkozy in memorie, tov. putin a mizat, pentru a cata oara, pe mercantilismul Occidentului. De data asta, s-a inselat. Decisiv.

  6. Pretul combustibililor fosili oricum va creste, pentru incetinirea schimbarilor climatice (dramatice). Momentul ales de tov. putin al vostru, pentru criza-i de personalitate, e cel mai prost posibil. 🙂

  7. Pretul combustibililor fosili oricum va creste, pentru incetinirea schimbarilor climatice (dramatice). Momentul ales de tov. putin al vostru, pentru criza-i de personalitate, e cel mai pr0st posibil. 🙂