SONDAJ 67% dintre români sunt de acord cu restrângerea unor drepturi și libertăți pe durata stării de urgență, 72% sunt de acord cu armata pe străzi iar 80% cred că lupta anticorupție ar trebui să fie o prioritate pentru România
67% dintre cetățeni se declară de acord cu restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale pe perioada stării de urgență, doar 25% nu sunt de acord, iar 8% nu știu sau nu răspund, se arată într-un sondaj realizat de Avangarde. 72% sunt de acord cu prezența armatei pe străzi, doar 23% resping măsura.
La întrebarea ”din punctul dvs de vedere, partidul de guvernământ, PNL, face ceea ce trebuie în vederea eliminării pandemiei?”, 22% răspund cu ”Da, face tot ceea ce trebuie” 50% cred că ”face câte ceva, dar nu suficient” iar 20% cred că PNL nu face ce trebuie.
47% cred că Guvernul și cei care fac achiziții vor cumpăra echipamentela prețuri mai mari știind că nu vor fi verificați, doar 18 % răspund cu nu, 35 nu știu/ nu răspund.
La întrebarea ”Din punctul dvs de vedere, sincer, credeți că Statul Roman ar fi trebuit să interzică accesul românilor care munceau în străinătate, în țară,pe toată durata pandemiei?”, 49% răspund afirmativ, 37 nu, 14 nu știu/ nu răspund.
Pe lângă investițiile în sănătate, educație, rutiere și în siguranța cetățeanului, care sunt în topul priorităților cetățenilor, 80% consideră că investiția în lupta anticorupție ar trebui să fie o prioritate pentru statul român.
NOTA: Sondajul a fost realizat de Avangarde, condus de sociologul Marius Pieleanu.
Perioada: 06 –12.04.2020
Eșantion 915 subiecți Eșantion probabilist, aleator simplu
Metoda: CATI (interviuri telefonice)
Marja de eroare: 3,2% pentru un nivelde încredere de 95%
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii