G4Media.ro

SONDAJ: 70% dintre americani nu vor ca Biden să candideze pentru un…

Sursa foto: Flickr / The White House

SONDAJ: 70% dintre americani nu vor ca Biden să candideze pentru un al doilea mandat de președinte, dar nu îl doresc nici pe Trump înapoi la Casa Albă

Şapte din 10 americani nu vor ca preşedintele SUA, Joe Biden, să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit unui sondaj dat publicităţii vineri, conform căruia o treime dintre respondenţi consideră că liderul american este mult prea în vârstă, transmite EFE, citată de Agerpres.

Sondajul, realizat în comun de Centrul de Studii Politice al Universităţii Harvard şi de The Harris Poll, arată că Biden este văzut drept un lider prost de către 45% dintre cei care nu vor ca el să continue la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din 2024.

Potrivit sondajului, Biden, în vârstă de 79 de ani, ar primi sprijinul a doar 30% dintre democraţi în alegerile primare din propriul partid politic.

Nici predecesorul său, republicanul Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, nu stă mai bine: 61% dintre respondenţi nu vor să-l vadă încă o dată în fruntea ţării, după mandatul pe care l-a avut între anii 2017-2021.

Circa 33% dintre cei care nu-l susţin cred că, dacă ar ajunge din nou la Casa Albă, Trump ar diviza ţara şi îl consideră vinovat de instigarea la asaltul asupra Capitoliului SUA, din 6 ianuarie 2021, când o mulţime de susţinători de-ai săi a luat cu asalt sediul legislativului american în momentul în care acolo avea loc o sesiune comună a celor două camere – Senatul şi Camera Reprezentanţilor – pentru a ratifica victoria lui Biden la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020.

Acest sondaj a fost publicat în aceeaşi zi în care o altă cercetare similară a relevat că, în cazul în care ambii politicieni se vor prezenta din nou la scrutinul din 2024, ar rezulta practic o egalitate la urne.

Potrivit acestui al doilea sondaj, realizat de universitatea privată Emerson College, din Boston, Biden ar obţine 44% din voturi, iar Trump, circa 39%, în pofida faptului că doar 40% dintre cei chestionaţi consideră că actualul preşedinte face o treabă bună.

Sursa foto: Flickr / The White House

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...