G4Media.ro

SONDAJ la comanda liberalilor: PNL depășește PSD cu aproape patru procente și…

SONDAJ la comanda liberalilor: PNL depășește PSD cu aproape patru procente și devine primul partid în intențiile de vot / Crește numărul românilor care spun că vor vota la europarlamentare

Potrivit unui sondaj de opinie realizat la comanda PNL la finalul lunii februarie și începutul lunii martie, liberalii depășesc cu aproape patru procente PSD în intenția de vot la europarlamentare, în contextul în care și prezența la vot ar crește substanțial față de scrutinul din 2014. Rezultatele sondajului sunt prezentate de Ludovic Orban în ședința Biroului Executiv al PNL, în care se stabilește lista pentru europarlamentare, au declarat surse participante la discuții pentru G4Media.ro.

Astfel, potrivit sondajului, intenția de vot la alegerile europarlamentare ar fi următoarea:

PNL – 27,9%
PSD – 24,6%
USR-PLUS – 16%
ProRo – 6,7%
ALDE – 11,8%

Rezultatele sondajului indică o creștere a PNL cu peste patru procente din noiembrie 2018 până în martie 2019. În același timp, PSD a pierdut patru procente, iar ALDE – 2,6%.

De asemenea, mai arată studiul, a crescut cu 7% numărul celor care spun că se duc 100% la vot, prezența estimată ajungând la 36 – 40%. În 2014, prezența la vot la alegerile europarlamentare a fost de doar 32,4%.

Sondajul comandat de PNL mai arată și faptul că românii cred în proporție de 78% că direcția în care se îndreaptă țara este greșită și doar 16,3% cred că direcția este bună.

Studiul a fost realizat de PNL cu aceeași casă de sondare cu care a lucrat și în toamna anului trecut, al cărei nume nu l-a făcut public până acum. Potrivit unor surse liberale, casa de sondare ar fi Novel Research.

La finalul lunii ianuarie, Ludovic Orban a făcut publice rezultatele unui sondaj, realizat la finalul lui 2018 tot cu Novel Research, potrivit căruia peste trei sferturi dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită sub guvernarea PSD-ALDE, în vreme ce intenția de vot în alegeri îi dă pe social-democrații lui Liviu Dragnea la puțin peste 30%, în vreme ce liberalii se situează la 27%. De asemenea, în sondajul liberalilor partidul condus de Dacian Cioloș, PLUS, este cotat la jumătatea scorului USR (detalii aici).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

33 comentarii

  1. Șansa psd-ului e să inghita alde

    • Sau invers.. 🙂
      Oricum, cine isi imagineaza ca dupa alegeri PSD, ALDE si ProRo nu vor colabora este imbecil sau un naiv care nu stie nimic despre politica romaneasca. Deci #ciumarosie ramane majoritara in optiunle electoratului. O tara de sclavi care-si voteaza stapanii mafioti.

    • Aduna procentele, pnl+usr au mai mult decât psd-alde-pro

  2. ca sa fii sigur ca nu se vor frauda alegerile trebuie sa participe peste 65% din cei cu drept de vot. Daca iese la vot tot un 35-40% din populatia cu drept de vot, sa nu va mirati ca PSD-ul va castiga peste 30% din mandate..sau poate mai mult daca se pun hotarat pe fraudare

  3. PNL avea 45% inainte de venirea lui Ciolos. Din acest procent se scad procentele luate de atunci de ALDE (cca 5-6%) si USR/Ciolos (15-16%). Sondajele nu iau în calcul participarea si spirala minciunii, adică pe cei care mint cand sunt întrebați si votează cu PSD. Deci 23-24% ar fi un rezultat extrem de bun pentru PNL, dar mă îndoiesc că vor trece de 20%.

    • e realist ce spui.
      ochiometric si gut feeling cred la fel despre PNL, din pacate.
      in plus, cred ca Alde este umflat la +10%(il vad la 7-8%) la fel ca si ProRo((3-4%), si astea sunt voturi care merg la PSD, de fapt

    • Iar l-au scos pa gagamel ăsta la trolat și numai prostii spune:” PNL avea 45%” – unde și când, mai exact? „Venirea lui ciolos” – zici că e isus, venirea de unde? ” Se scad procentele” – parcă face o ciorbă care „scade”, mai rămâne să ia spuma. „Spirala minciunii” – mergem la yoga sau ce? Singura afirmație de necontestat pe care o face acest trol este că se „îndoiește”. La asta se pricep ei, postacii Mafiei PSD-ALDE, cel mai bine. Și rămân îndoiți.

    • Bai geiger, nu te-ai saturat, bai frate, sa te sictirim pe G4 Media, postacul dracului, tot vii pe-aci sa ne improsti cu scarbelnitele tale psdiste, cara-ti hoitul de pe G4 Media, azi am sa-ti dau raport. Mai apare si zzz, ca sa-ti dea o mana de ajutor la deziformare si la mancat kkt, si va faceti cartel pe G4, postacii psdosi scarbosi!

    • Ce mi ar placea sa piarda peneleu’ la alegeri!
      Un partid de tradatori ,au facut blat cu comu_istii ,acu blat cu psedeaua!Ma bucur ca i au belit comunistii in puscarii!
      Un partid de javre!

    • @Gabriela Constatinescu, esti dovada vie ca prostia e universala indiferent cu cine(pretinde) ca voteaza.
      sunt votant PNL de zeci de ani si, se intampla, sa vorbesc mai informat decat tine.
      tu, pe de alta parte, nu stiu cine te crezi dar se vede de la o posta ca esti o mahalagioaca ieftina(sau chiar pe gratis?).

    • Bai landser, inca un postac caruia-i miroase PNL, foarte bine, nu-i vota. Ceea ce ai scris arata ca habar n-ai de istorie, despre cum au stat lucrurile in ’45-’48, denaturezi si dezinformezi. Apropo, vezi ca sunt suficiente optiuni pe lista, si-n plus, psd-draknea-alde da si bani, galeti sau ce-or mai da ei acu, doar si-au tras sume imense din buget pentru campanie – 46 de miliaone de euro, nenorocitii.
      Cat despre tine, zzz, vii sa-mi spui mie ca votezi PNL de ani de zile, aha, si-acu ce se intampla de scrii aiureli, te-ai dat cu psdeii, este? Si masoara-ti cuvintele, nesimtitule! Chiar ma duc sa va dau raport, am spus anterior ca subiectul asta va fi aspirator de postaci, fir-ati ai dracului cu draknea al vostru!

    • tovarasa Gabi, intr-o situatie normala as spune ca nu vezi padurea de copaci.
      in situaita ta, mi-e teama, ca vorbim de bordeline…

  4. Se contureaza din nou alianta de guvernare USL.

    • Corect, PSL-PSD = aceeasi mizerie = USL..
      Sunt atitia hoti in PNL care pot fi confundati cu PSDistii
      Romanii astia…sunt suficient de destepti ca sa nu invete din greseli ..

    • @RealGogu,
      Sloganul a fost ticluit in laboratoarele din Kiseleff 10, sub atenta indrumare a consilierilor crestati la …oaie…
      PS. Veti descoperi curand si alte astfel de sloganuri: ”USR-ul e in PLUS/ Nici shalom nu le-as fi spus…” E doar forma nefinisata, in forma finala vor traduce totusi salutul…

    • Solutia este sa votam USR + PLUS.

    • Solutia e sa votam USR fara PLUS.

  5. LOL ce glumă bună. Nu ştiam că PNLiştii sunt aşa amuzanţi.

  6. Gata, Ludovic președinte! Și se mai țin alegerile sau nu mai are rost, acu dacă tot le-a câștigat deja?! ?

    • @Cristi
      Ludovic poate fi doar rege, eventual rege-trubadur, in niciun caz Presedinte. Am inteles, voi in Kiseleff 10 v-ati gandit ca ne-ar sta mai bine cu un rege-mustacios, eventual instaurarea Monarhiei de Gratia. Iti imaginezi ce cocleală o sa se stranga pe coroana de la Gingivita Galopanta…?
      ”Scrisoarea a III-a, varianta actualizata:
      Tu esti Dragnea?
      Da fartate, am venit sa-mi iau paraua…
      Lasa calul priponit, dar ai grija cu mustata
      La-mpartanie ne cam ia fatza…!…”

      Continuarea dupa spotul publicitar…

  7. @Monica ai fi surprinsa, sunt destul de multi imbecili carora le este dor de Tariceanu, Vosganian & Co.

  8. Subiectul asta a trezit in totalitate atentia postacilor, si s-au si prezentat la mancat kkt, se vede cu ochiul liber : geiger, zzz, emil, realgogu. Va rog, nu-i mai hraniti! Pur si simplu, sictiriti-i sanatos si raportati-i!

    • esti cu capul rau de tot…

    • Păsarică ,vad ca te a deranjat ca ti am facut partidul pe care lingi in cur adunatură de tradatori si javre!Acum o sa dau cateva exemple si nu ma intorc la vrema guțistilor ci la istoria recenta a pnl(mai bine zis plm):tariceanu'(in frunte cu derbedeu’ de ta’su vitreg dan amedeo lazarescu) ,cacarau zis antonescu ,tovarasu’ chițoiu(mare somitate),bou’ ala de era pe la sănatate-imi scapa numele acu,to’șa norica …
      Mai vrei păsărica exemple de liberali?
      Aaa si ultimu’…o mare somitate :rares bogdan!
      Sincer imi doresc ca pnl sa nu intre in parlament ,ceea ce din pacate e imposibil ca prosti sunt destui care sa i voteze(au acelasi electorat ca pesdeu)

    • Draga Gabi, din respect pentru ceilalti nu o sa iti raspund, incearca sa te calmezi.

  9. hai las-o cu sondajul ca macane tataie. ati simulat pana acum opozitie si visezi aproape 30%

  10. Wow, Șică Ludovică deja a câștigat alegerile, lol

    • Hop si gogu, pai se putea asa pleasca de articol fara kkt postacesc de la numitul gogu??? Nu se putea, te-am raportat pana acum de 2 ori, da’ las’ ca te raportez in continuare!

  11. Boșorogii nostalgici după comunism și o grămadă de bugetari incompetenți vor vota oricând și oriunde gașca PSD ului . Vor reprezenta 4. 4,5 milioane de voturi pt Dragnea & Comp.

  12. Puie MSD. Cocina de borfasi si golani.

    Pesedei ieșeni in GUVENUL HOTIEI NATIONALE: R Vasile Toma, Victorel Lupu, Adrian Pănescu, Camelia Gavrilă, Nicu Bănicioiu (traseist, azi la Pro Ro), Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte. TOTI SUNT NISTE TICALOSI

  13. Romanii sunt majoritar slugi.

  14. multe ciudatenii pe teava
    1. studiu nepublic, din care lipsesc 13% !!!
    2. pnl + plus usr nu fac majoritate
    3.udmr si celelalte partide nu conteaza in acest sondaj
    dar PSD si PNL au procentaj de o majoritate fara: PRO Romania, usr+ si atentie, ALDE adica Tariceanu
    joc mortal.
    tineti aproape !