SONDAJ Liderul coaliției de opoziție din Ungaria Márki-Zay Péter are o popularitate de 55%, premierul în funcție Orbán Viktor 43%
Potrivit unui sondaj al societății de cercetare Republikon principalul partid de guvernământ din Ungaria FIDESZ a pierdut 2 procente în rândul populației în luna octombrie, de la 34 la 32%, transmite telex.hu
Studiul a măsurat și sprijinul celor doi competitori pentru funcția de premier la alegerile parlamentare din primăvara anului viitor, Orbán Viktor și Márki-Zay Péter.
Astfel, chiar dacă Orbán Viktor este mai cunoscut în rândul populației, la popularitate și sprijin Márki-Zay Péter are un grad de respingere mult mai redus, decât primul ministru în funcție, iar în rândul nehotărâților are o popularitate dublă față de președintele FIDESZ.
88% dintre cei intervievați au declarat că își pot exprima o opinie despre Orbán, iar 71% despre Márki-Zay, ceea ce arată că premierul încă este mai cunoscut în rândul populației. În schimb, cei care îl cunosc, îl preferă într-un procent de 55% pe Márki-Zay, și doar 43% pe Orbán. (Adică, 43% îl plac pe Orbán, și 57% nu, respectiv 55% îl plac pe Márki-Zay, și 45% nu).
Potrivit datelor Republikon, în rândul nehotărâților sprijinul lui Orbán este de 33%, pe când a lui Márki-Zay este de 66%. Dintre cei doi politicieni, Márki-Zay are o popularitate și un sprijin de peste 50% în rândul fiecărei grupe de vârstă, Orbán aflându-se sub procentul de 50% la toate grupele de vârstă, doar în cazul celor de peste 60 de ani atinge procentul de 49%.
Sondajul a stabilit că Márki-Zay are o acceptabilitate mai mare în rândul societății ungare în comparație cu Orbán , respectiv Márki-Zay dispune de rezerve mai mari în rândul nehotărâților decât premierul în funcție.
Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 25-29 octombrie anul curent, pe un eșantion de 1.000 de persoane, reprezentativ la nivel național, prin metoda CATI.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii