G4Media.ro

SONDAJ Cei mai mulți europeni cred că Rusia va invada Ucraina în…

Sursa foto: eng.mil.ru (Ministry of Defence of the Russian Federation)

SONDAJ Cei mai mulți europeni cred că Rusia va invada Ucraina în 2022 și susțin Kievul în conflictul cu Moscova/ Peste 60% spun că NATO ar trebui să sprijine Ucraina în cazul unei invazii

Majoritatea europenilor crede că Rusia va invada Ucraina în 2022 și că NATO și Uniunea Europeană ar trebui să fie alături de Kiev în acest conflict, conform unui studiu realizat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), citat de The Guardian.

„Datele sugerează o trezire geopolitică în Europa”, a declarat Mark Leonard, directorul Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), care a efectuat sondajul în șapte țări, reprezentând două treimi din populația UE.

„Statele UE au fost descrise ca fiind divizate, slabe și absente în Ucraina, dar cetățenii europeni sunt uniți: sunt de acord că Vladimir Putin poate continua acțiuni militare și că Europa, împreună cu partenerii săi din NATO, ar trebui să vină în ajutorul Ucrainei”.

Sondajul a fost efectuat, la sfărșitul lunii ianuarie, în Polonia, România, Suedia, Germania, Italia, Franța și Finlanda.

Sondajul a arătat că majoritățile din șase dintre cele șapte țări chestionate credeau că Rusia va invada Ucraina în cursul anului 2022, cei mai apropiati de granița de est a Europei fiind în general cei mai convinși.

64% din români cred că o invazie rusească este probabilă în acest an, procentul fiind cel mai mare înregistrat după Polonia – 73%. De asemenea, această variantă este luată în considerare de 55% din suedezi, 52% din germani, 51% din francezi și italieni și 44% din finlandezi.

De asemenea, sondajul a arătat că o majoritate europeană crede că UE și NATO sunt principalii apărători ai Ucrainei. Spre exemplu, 56% dintre finlandezi consideră că UE ar trebui să vină în ajutorul Ucrainei iar 59% cred că NATO. Cifrele pentru celelalte state sunt următoarele: 53% și 55% pentru Franța, 47% și 50% pentru Germania; 64% și 67% pentru Italia; 80% și 79% pentru Polonia; 57% și 63% pentru România; 61% și 64% pentru Suedia.

Sursa foto: eng.mil.ru (Ministry of Defence of the Russian Federation)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Cosmarul lui Putin. Europenii nu sunt atat de dezbinati. Nu sunt atat de comozi si indiferenti. Sunt dispusi la sacrificii pentru sustinerea unui ideal, chiar daca e vorba de o tara din afara UE. Chapeau!

    • De sustinut din vorbe, europenii sunt buni. Cu faptele e o alta poveste. Sa nu uitam ca Rusia sia anexat oficial Crimeaa si controleaza de facto estul Ucrainei. Ce au facut europenii? Mai nimic. E greu cand ai nevoie de gazul rusesc ca sa te incalzesti la iarna sau ca sa-ti functioneze industria. Daca maine Rusia invadeaza Ucraina, osa fie un pic de zgomot cateva luni si dupa aia nimic. SUA si UE n-o sa trimita trupe ca sa apere Ucraina. Daca fac asta, risca un razboi nuclear.

  2. Aia care considera ca trebuie sprijinita Uraina ar trebui sa se inscrie voluntari in armata, ca sa vada si ei cum este la razboi. In armata ucrainiana, fireste.
    Si sa nu uitam ca Ucraina se poarta mizerabil cu comunitatea romana si are sa ne dea niste teritorii.

    • O femeie vorbeste despre inrolare in armata si trimite pe altii in armata?Toate astea ascuzandu-se in spatele „sexului slab”? Ce ar fi daca toate femeile eligibile ar fi inrolate in armata pe timp de razboi?Vreti drepturi egale peste tot, mai putin cand e vorba de razboi. lol

    • Tu, ca femeie, stii cum e la razboi, de trimiti pe altii?

    • Tu, ca femeie, stii cum e la razboi, de vorbesti despre asta?

  3. Eu nu cred in acest sondaj. Dimpotriva, niciun om normal la cap nu vrea razboi. Dar vad ca unii se dau de ceasul mortii sa-i impinga pe rusi sa faca primul pas. Nebuni de legat la Guantanamo.

    • Exact asa cred si eu ca e o scorneala ! De cand is romanii atat de luptători ca nu vor sa lupte nici pentru tara lor dar sa mai sufere acum pentru alta !

  4. Cei 60 % care vor ca NATO sa ii sprijine pe ucrainieni sunt liberi sa se inroleze in armata ucrainiana ca sa serveasca drept carne de tun ….

  5. Iată cum vin trolii roșii de serviciu să ne spună ce tare e rusia și ce slab e occidentul. Păi dacă erau asa șmecheri rușii, ar fi negociat de la egal la egal cu vestul, și nu s-ar fi ascuns în spatele Ucrainei pe care o agresează constant ca să obțină ceva la schimb, exact ca teroriștii care se ascund după femei și copii, în loc să se lupte corect cu adversarii.

  6. Un razboi intre nato si Rusia va dura 5 secunde ,va fi atomic .
    Este exclus ,deci.Zanganitul de arme este revansa industriei de armament fata de bigfarma .
    Concurenta dintre sua ,franța si Rusia la vânzările de arme își arată colții.
    Dacă aș fi președinte, nu dulap,m-as ocupa de criza energetică (românia plina de hidrocentrale, centrale termice si atomice gaze si petrol sa fie in criza ?!!?)
    Da,ne obligă UE sa avem tarifele de piata…)
    Pace sa fie !

  7. Eu nu sunt de acord sa ne bagam la razboi sa aparam Ucraina…ei acolo cu ale lor noi cu ale noastre…nu are rost sa ne bagam ca pe noi nu intra Putin pentru ca suntem in NATO si nici nu il intereseaza..ce sa ia de la noi ca toate sunt vândute si privatizate ,nici nu ar merita efortul….in rest treaba lor chiar nu ma intereseaza…fix razboi ne trebuie acum dupa ce si asa am fost loviți destul de pandemie .Aia 61% care cred ca ar trebuii sa ii apărăm sa faca bine sa se inroleze in razboi si pe front cu ei !

    • Ha, ce interesant gandeste romanul, numai pentru interesul lui. Vad o gramada de oameni pe aici prin comentarii care spun ca nu e nevoie sa ne bagam in treburile Rusiei si ca cei care considera un sprijin pentru Ucraina ar trebui sa se duca la razboi. Deci, pe scurt, ii lasam pe rusi sa comita genocid si crime de razboi si ne uitam la ei in timp ce distrug Ucraina. Asta e parerea romanului tipic care se ascunde in barlogul lui de frica inamicului. Foarte interesant…