SONDAJ Optimism redus printre antreprenorii români: Peste 80% cred că anul curent nu va fi favorabil dezvoltării afacerii
Un procent de 16,7% dintre antreprenori consideră că mediul economic din acest an va fi favorabil dezvoltării afacerii, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi prezentat luni într-o conferinţă de presă.
Alţi 41,4% estimează că anul curent prezintă un mediu economic nefavorabil dezoltării afacerii, iar 41,8% dintre antreprenorii participanţi la sondaj apreciază că mediul economic din 2021 este unul neutru.
În ceea ce priveşte forţa de muncă, 54,4% dintre antreprenori susţin că vor păstra numărul actual de angajaţi, 24,9% apreciază că vor disponibiliza între 1 şi 10 angajaţi, iar 15,2% estimează că vor angaja între 1 şi 10 salariaţi.
Cu privire la evoluţia salariilor propriilor angajaţi, 70,2% dintre respondenţi consideră că acestea vor rămâne la acelaşi nivel în 2021, 11,8% dintre antreprenori susţin că salariile vor fi majorate cu până la 10%, iar 9,7% cred că vor scădea salariile cu peste 10%.
Referitor la modul în care angajaţii vor lucra în primele 6 luni ale anului curent, 60,3% dintre antreprenori spun că aceştia vor fi permanent prezenţi la locul de muncă, 31,2% dintre respondenţi menţionează că angajaţii lor vor alterna prezenţa fizică la locul de muncă cu telemunca, iar 8,5% dintre antreprenori susţin că angajaţii lor vor lucra permanent în telemuncă.
Sondajul a fost realizat de CNIPMMR în perioada 16 februarie – 7 martie, iar la acesta au participat 2.544 de antreprenori, dintre care 52,3% au fost conducători de microîntreprinderi, 24,1% au fost lideri de întreprinderi mici, 14,8% manageri de întreprinderi mijlocii, iar 8,8% au fost lideri de întreprinderi mari, ONG sau alte forme.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: Florin Jianu/Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank