G4Media.ro

Sondaj: Şapte din zece tineri de 18-25 de ani din Italia nu…

Sursa foto: Pexels / Maria Lucia P. Sampaio

Sondaj: Şapte din zece tineri de 18-25 de ani din Italia nu sunt interesaţi să voteze la alegerile europene / Peste 60% dintre adulți au spus că merg la vot

Şapte din 10 tineri din Italia nu sunt interesaţi să voteze la alegerile europene din 6-9 iunie, potrivit unui sondaj publicat joi, relatează Ansa.

Circa 73% dintre respondenţii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani au declarat pentru Webboh Lab că „nu sunt interesaţi” de alegerile europene.

Printre motivele invocate au fost lipsa sentimentului de apartenenţă la UE – doar 30% dintre tineri se simt la fel de mult europeni cât şi italieni -, şi informaţiile insuficiente – 40% au spus că nu ştiu pentru ce votează, iar 74,5% că nu sunt familiarizaţi cu proiectul NextGenerationEU şi cu obiectivele construirii viitorului UE, în pofida schemei care alocă fonduri importante pentru tineri, transmite Agerpres.

Cu toate acestea, peste 60% dintre adulţii intervievaţi au declarat că vor vota sâmbătă şi duminică la alegerile europene.

Sondajul a fost realizat în rândul a 20.000 de tineri.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Cetatean bolovan. Exact genul de cetateni adorati de alesi.

  2. Nu numai la noi tinerii sunt pe altă lume…