G4Media.ro

Sondaje în SUA: Avantajul lui Harris s-a evaporat. Trump pare mai aproape…

Sursa Foto: Facebook/ Donald Trump

Sondaje în SUA: Avantajul lui Harris s-a evaporat. Trump pare mai aproape de Casa Albă, dar votul indecișilor va cântări enorm

Democrata Kamala Harris a pierdut complet avantajul pe care îl avea în fața rivalului său republican, Donald Trump, acesta din urmă aflându-se în prezent în poziția de favorit pentru a câștiga Casa Albă, potrivit celor mai recente sondaje de opinie apărute în Statele Unite. Americanii vor vota în alegerile prezidențiale, pentru Congres și mandate de guvernator peste mai puțin de două săptămâni, pe 5 noiembrie.

Avantaj evaporat

Avantajul pe care democrata Kamala Harris îl avea în fața republicanului Donald Trump în sondajele de opinie apărute în săptămânile de după intrarea ei în cursa prezidențială au dispărut acum aproape complet, conform ultimelor anchete de opinie publicate în Statele Unite.

Potrivit sondajului New York Times/Siena College publicat vineri, ultimul înainte de scrutinul din 5 noiembrie, Harris și Trump sunt în prezent la egalitate cu 48% din opțiunile de vot. Ancheta a fost realizată între 20 și 23 octombrie, pe un eșantion de 2.516 alegători la nivel național.

Harris a condus cu 3 puncte în sondajul New York Times/Siena College anterior, realizat între 29 septembrie și 6 octombrie. Acel avans se afla în afara marjei de eroare a sondajului de plus sau minus 2,4 puncte.

The New York Times și Siena College sunt considerați cei mai preciși realizatori de sondaje de către comentatorii americani.

De asemenea, un nou sondaj realizat de HarrisX și Forbes a indicat că fostul președinte Trump a luat un avans de 2 puncte în fața vicepreședintei Harris la nivel național.

Sondajul a constatat că Trump o conduce pe Harris, cu 51% la 49%. În același sondaj, realizat însă în septembrie, Harris se afla în fruntea republicanului cu 4 puncte.

Mulți alegători au declarat încă că încă își cântăresc opțiunile electorale și nu au decis care dintre candidați va primi votul lor. Astfel, 12 % dintre alegătorii probabili și 18 la sută dintre alegătorii înregistrați au afirmat că sunt nehotărâți cu privire la cine vor vota, conform Harris X/Forbes.

Comentând pe marginea acestui factor, The Hill a precizat că votul celor indeciși va cântări enorm.

Pe ultima sută a campaniei electorale, Harris și Trump și-au multiplicat eforturile pentru a convinge alegătorii și caută să atragă fiecare vot posibil. În ceea ce se așteaptă să fie unele dintre cele mai strânse alegeri din istoria modernă a Americii, o mână de voturi ar putea determina câștigătorul, cred analiștii de peste ocean.

Fondatorul și CEO-ul Harris X, Dritan Nesho, a spus că alegerile sunt “o cursă dinamică, competitivă,” care va rămâne așa “până la capăt.” Rezultatul final va depinde enorm de prezența la vot și de acel grup de alegători indeciși, a afirmat el.

Nesho a remarcat că, în ceea ce privește votarea anticipată, Harris conduce cu două cifre, dar Trump reduce decalajul vicepreședintei în sondaje, lucru care îi îngrijorează pe mulți democrați.

Temerile lor justificate sunt confirmate de datele rezultate din sondaje: entuziasmul care a înconjurat campania lui Harris, care s-a lansat în cursă după ce președintele Joe Biden a abandonat eforturile de realegere în iulie, s-a diminuat treptat, iar republicanul este cel aflat acum pe cai mari.

Vești proaste

Analiștii americani afirmă că rezultatele ultimelor sondaje apărute reprezintă o veste proastă pentru campania lui Harris, care se luptă să câștige un avantaj în fața lui Trump, dar pare să nu mai găsească soluțiile câștigătoare.

În ultimele alegeri, democrații au condus adesea la votul popular, chiar și în anii în care au pierdut în cele din urmă Colegiul Electoral și președinția. Noul sondaj New York Times/Sienna College a indicat însă că Harris ar putea pierde inclusiv votul popular în favoarea lui Trump.

The Hill a precizat că tandemul democrat a câștigat votul popular în ultimele patru alegeri și șapte din ultimele opt curse electorale, deși două dintre acele competiții, respectiv în 1992 și 1996, au fost marcate de performanțele relativ bune ale candidatului independent Ross Perot.

O mare parte din discuțiile despre cursa din 2024 au fost legate de șansele ca Harris să câștige votul popular, dar să piardă Colegiul Electoral în favoarea lui Trump, ținând cont de scorurile strânse ale sondajelor din cele șapte state swing, respectiv Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania și Wisconsin.

Dar sondajul New York Times sugerează că Harris nu își construiește tipul de avans masiv în votul popular care ar putea sugera că va câștiga și statele swing.

În prezent, sondajele arată că, cu circa zece zile înainte de Election Day, Harris și Trump sunt umăr la umăr, Harris fiind doar marginal înaintea adversarului ei în sondajul FiveThirtyEight, care oferă democratei un avans de 1,4 puncte la nivel național (48% la 46,6%), adică în marja de eroare.

Pentru a revendica victoria și a ocupa Biroul Oval, Harris trebuie să câștige Colegiul Electoral, care depinde de câștigarea unora dintre sau a tuturor celor șapte state swing, ținând cont de faptul că votul popular nu este decisiv în stabilirea câștigătorului cursei pentru Casa Albă.

Situația este însă delicată pentru democrată. Sondajele arată că marjele lui Harris în statele cruciale pentru câștigarea președinției s-au redus în ultima lună.

Potrivit tracker-ului 538, Harris conduce cu o marjă redusă, între 0,1 și 0,7 puncte în Michigan, Wisconsin și Nevada. În urmă cu o lună, ea conducea în cele trei state cu până la 2,4 puncte. Între timp, Trump conduce cu 1,2-1,8 puncte în Carolina de Nord, Arizona și Georgia. El conduce, de asemenea, cu 0,2 puncte în Pennsylvania, unde Harris se afla în pole-position de când intrase în cursa prezidențială.

Pe măsură ce sondajele de opinie au arătat o cursă tot mai strânsă între Harris și Trump în ultimele două săptămâni, predicțiile analiștilor legate de Colegiul Electoral s-au inversat. Ele arată acum o probabilitate mai mare de victorie a lui Trump decât una pentru Harris. De exemplu, prognoza actuală realizată de Nate Silver îi oferă lui Trump o șansă de 53,1% de a câștiga votul Colegiului Electoral față de 46,6% pentru Harris.

Prognoza celor de la FiveThirtyEight s-a schimbat și ea în favoarea lui Trump, arătând acum că republicanul are șanse de 53 la sută să câștige alegerile, comparativ cu 47 la sută pentru Harris.

The Hill/Decision Desk a indicat vineri că Donald Trump are șanse de 52% să câștige președinția Americii, fiind pentru prima dacă când republicanul se află în fața lui Harris de când democrata a intrat în cursa pentru Casa Albă.

De asemenea, agregatorul de sondaje RealClearPolitics arată în prezent că Trump ar urma să câștige în fiecare stat swing, având un avans general de 0,9%, respectiv 48,4% la 47,5%. Republicanul ar urma să-și asigure 312 de voturi în Colegiul Electoral față de 227 de voturi care îi vor reveni lui Harris.

Reamintim că, în Statele Unite, un candidat devine preşedinte nu prin câştigarea unei majorităţi a votului popular, ci printr-un sistem numit Colegiu Electoral, care alocă voturi electorale celor 50 de state ale federaţiei și Districtului Columbia în funcţie de dimensiunea populaţiei. Totalul voturilor electorale este de 538, iar majoritatea necesară pentru a fi ales președinte este de 270 de electori.

La aceste vești proaste pentru democrate, s-au mai adăugat alte două. Los Angeles Times și Washington Post, două dintre cele mai importante și influente publicații de peste ocean, au anunțat că nu vor susține niciunul dintre candidații la președinție.

Decizia miliardarului Patrick Soon-Shiong, proprietarul LA Times, de a nu o susține pe Harris, a provocat proteste și demisii în conducerea publicației. LA Times este cel mai mare ziar din statul de baștină al vicepreședintei democrate, iar sprijinirea acesteia părea să fie o decizie certă.

În cazul celor de la Washington Post, anunțul a venit și el ca unul șoc. Publicația patronată de multi-miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a sprijinit mereu candidații democrați, nu a susținut niciodată un republican la președinție, iar în ultimii ani a fost vârful de lance al campaniei dusă de media americane împotriva lui Trump. Analiști independenți cred că decizia lui Bezos de a nu anunța public că o susține pe Harris arată faptul că acesta anticipează o victorie a lui Trump și preferă să se pună la adăpost, în mod preventiv, de posibilele represalii post-electorale ale republicanului.

Actuali și foști angajați ai ziarului cu sediul la Washington au criticat vehement ceea ce ei au numit “lașitatea” lui Bezos de a-și declara susținerea pentru Harris.

Pe lângă aceste abțineri din industria media, Kamala Harris a fost afectată și de lipsa sprijinului unor sindicate influente, care susțin de obicei democrații. Astfel, cel mai mare sindicat din America, The Teamsters, cu 1,3 milioane de membri, a refuzat să o susțină pe democrată. Aceasta după ce sondajele interne au arătat că Trump o conduce cu 27 de puncte pe Kamala printre membrii organizației.

De asemenea, Firefighters Union, sindicatul pompierilor care are aproape 350.000 de membri, nu și-a anunțat susținerea pentru democrată. La fel cum a procedat și Arab American PAC, cu sediul în statul cheie Michigan, un grup influent de arabi-americani, care susține de obicei democrații.

Toate aceste grupuri au anunțat în anii din urmă susținerea lor pentru candidații democrați Barack Obama, Hillary Clinton și Joe Biden, iar sprijinul lor era considerat mereu unul indubitabil pentru orice democrat care candidează pentru cea mai înaltă funcție din America. Un alt semn puternic că ceva nu merge cu campania lui Harris, care nu rezonează nici măcar cu grupurile ce se aflau în mod tradițional în barca democrată.

În plus, într-un alt semn de avertisment pentru Harris, alegătorii continuă să fie pesimiști cu privire la direcția în care se îndreaptă țara, măsură care din punct de vedere istoric a fost un semn de pericol pentru partidul aflat la putere. Doar 28% dintre respondenții sondajului New York Times/Sienns College au spus că America se îndreaptă în direcția bună.

În acest context, New York Times a reamintit că Trump a descris în mod repetat o imagine întunecată a Americii sub președintele Biden și vicepreședinta Harris, cei doi fiind arătați cu degetul pentru costurile ridicate ale nivelului de trai sau lipsa de locuințe la prețuri rezonabile.

Motive de optimism

Nu toate veștile sunt însă proaste pentru Harris. Unele sondaje recente, inclusiv anchete realizate de YouGov și Morning Consult, i-au oferit lui Harris un avans de până la 4 puncte în fața republicanului. De asemenea, cel mai recent sondaj TIPP Insights, realizat între 21 și 23 octombrie, a indicat că Harris conduce cu 2 puncte la nivel național.

Sondajul New York Times/Siena College a arătat, de asemenea, câteva semne încurajatoare pentru Harris. Vicepreședinta democrată a redus decalajul față de Trump în ceea ce privește economia, care rămâne problema principală pentru alegători.

Trump a avut un avantaj de 13 puncte față de Harris atunci când, în sondajul de luna trecută, alegătorii au fost întrebați care dintre cei doi candidați principali ar putea gestiona mai bine economia. Diferența s-a redus însă acum la 6 puncte procentuale.

Harris are, de asemenea, un avans de 16 puncte față de Trump în ceea ce privește protejarea accesului la avort, o temă centrală a campaniei democratei. De asemenea, sondajul arată că Harris are loc pentru a câștiga mai mulți susținători, cu 15% dintre alegători încă indeciși. În acest grup, Harris conduce cu 10 puncte. În urmă cu două săptămâni, Trump a avut un avantaj marginal cu alegătorii indeciși, cu 36% față de 35% a pentru Harris.

Newsweek a notat că, de partea sa, Trump își menține însă în continuare un avantaj față de Harris în ceea ce privește imigrația ilegală, piatra de temelie a campaniei sale. Cincisprezece la sută dintre respondenți au numit imigrația ca principală problemă, față de 12 la sută în ultimul sondaj, iar 54 la sută dintre alegători au spus că au mai multă încredere în Trump decât în ​​Harris în această problemă, comparativ cu 43 la sută care au spus același lucru despre Harris.

De asemenea, așa cum am scris recent, Trump a reușit să atragă o susținere importantă din partea votanților hispanici. Un sondaj USA TODAY/Suffolk University realizat recent arată că Harris a pierdut teren comparativ cu sondajul precedent din august în rândul alegătorilor latino-americani, care îl susțin acum pe Trump cu 49% la 38%. Rezultatele sunt confirmate și de alte sondaje de opinie recente.

La fel de important, republicanul pare că va obține un sprijin semnificativ și din partea alegătorilor afro-americani bărbați. Acesta este un grup demografic care a votat de obicei cu democrații, însă Harris pare să aibă probleme cu atragerea lor.

Concluzia. Cursa dintre Kamala Harris și Donald Trump a intrat pe ultima sută de metri. Este o luptă strânsă, umăr la umăr, așa cum indică sondajele de opinie. Aflată multe săptămâni în fața lui Trump, Harris pare însă că nu a reușit să susțină entuziasmul și optimismul pe care le-a generat atunci când a devenit pentru prima dată candidată la președinție.

Ea trebuie acum să facă eforturi mari, să apeleze la celebrități, să se bată pentru fiecare vot în încercarea de a deveni prima președintă a Statelor Unite.

Nu există nicio îndoială că Harris s-a bucurat de o creștere spectaculoasă în sondaje după ce l-a înlocuit pe președintele Biden pe biletul democrat. Analiștii cred încă că entuziamsul care a însoțit-o la începutul aventurii ei prezidențiale venea de la cei care votează în mod normal cu democrații și pe care ea îi aducea înapoi, după ce fuseseră îndepărtați de Biden, de vârsta și de problemele lui cognitive tot mai evidente.

Pentru a câștiga Casa Albă, Harris trebuie însă să atragă alegători și din afara bazei democraților, menținând în același timp coaliția fragilă care l-a ajutat pe Biden să câștige în 2020.

Va reuși ea să facă asta? Va reuși, după ce și-a atras sprijinul masiv al alegătoarelor din America, să obțină, în ceasul al 12-lea, și susținerea bărbaților hispanici și de culoare, care au abandonat în valuri cauza democraților?

Greu de spus și, mai ales, greu de făcut. Timpul lucrează acum în defavoarea ei. Ea a alunecat încet, încet în sondaje, iar acest lucru s-a resfrânt asupra modului în care își face campanie. Unii comentatori cred că democrata a devenit recent disperată, lucru dovedit de criticile lui Harris la adresa lui Trump, care au devenit mult mai întunecate în ultimele zile.

În timpul convenției democraților, ea l-a luat peste picior pe Trump, respingându-l drept “un om neserios” și “ciudat.” Acum însă, Harris îl numește pe Trump “fascist” și “din ce în ce mai deranjat și instabil.”

Mesajul ei inițial – acela de a aduce “bucurie” – s-a transformat într-unul de frică, tradus prin avertismentele repetate despre ceea ce ea spune că vor fi consecințele periculoase ale unui al doilea mandat pentru Trump.

De partea lui, republicanul este pe o pantă ascendentă în sondaje. După o perioadă în care campania lui părea că și-a pierdut suflul, Trump a recuperat diferența care-l despărțea de Harris și acum este din nou pe val.

Unul dintre factorii care îl ajută pare să fie apelul la bărbații tineri. Trump o domină pe Harris cu acest grup electoral, iar prezențele lui în emisiunile lui Andrew Schulz, Theo Von sau Joe Rogan – toți podcasteri influenți, cu milioane de urmăritori – fac parte din această strategie de a câștiga votul macho. La fel cum sunt și participarea lui la galele Ultimate Fighting Championship sau la meciurile de fotbal american cu mize mari.

Rezultatele scrutinului din 5 noiembrie ne vor arăta dacă a fost sau nu strategia câștigătoare.

Surse: New York Times, Forbes, The Hill, Newsweek, RealClearPolitics, Los Angeles Times, Washington Post, Racket News, Mediaite, USA Today, CNN, BBC, NPR, FoxNews, fivethirtyeight.com, tippinsights.com, YouTube

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.