SONJDAJ Sprijinul pentru Brexit este la cel mai scăzut nivel / 55% dintre britanici susțin revenirea în UE
După cinci ani, doar 30% dintre britanici spun că țara a făcut ceea ce trebuia votând pentru Brexit, potrivit unui sondaj YouGov realizat pe un eşantion de 2.225 de persoane, cel mai scăzut nivel de susținere înregistrat pentru părăsirea UE, potrivit Rador Radio România.
Mai puțin de trei britanici din zece cred că Brexitul a fost un lucru bun, potrivit unui sondaj publicat miercuri, la cinci ani după ce Marea Britanie a părăsit oficial UE, majoritatea dorind să-și vadă țara revenind în UE. La referendumul din 2016, 52% dintre britanici au votat pentru Brexit. Pe 31 ianuarie 2020, după ani de negocieri dure, Marea Britanie a devenit prima țară care a părăsit Uniunea Europeană.
Dar cinci ani mai târziu, doar 30% dintre britanici spun că țara a făcut ceea ce trebuia votând în favoarea Brexitului, potrivit unui sondaj YouGov realizat pe un eantion de 2.225 de persoane. Potrivit acestui institut, acesta cel mai scăzut nivel de sprijin pentru părăsirea UE înregistrat vreodată. Printre britanicii care au votat pentru Brexit, unul din șase (18%) consideră că părăsirea Uniunii a fost o greșeală. Dar acest procent se ridică la 55% din toți respondenții. Doar 11% dintre cei chestionați cred că Brexitul a fost un succes.
Majoritatea britanicilor (55%) susțin revenirea în UE, inclusiv 20% dintre alegătorii care au votat pentru Brexit. Dintre aceștia, 39% dintre cei chestionați susțin „puternic” această întoarcere în UE. După ani de tensiuni cu Bruxelles-ul sub conducerea conservatoare anterioară, premierul Keir Starmer a promis că va „restabili” relațiile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Liderul laburist, care a votat în favoarea rămânerii în UE în 2016, a respins însă orice întoarcere în Uniune. 31 ianuarie 2020 marchează plecarea oficială a Marii Britanii din UE, plecare care a devenit pe deplin efectivă în urma unei perioade de tranziție, pe 31 decembrie 2020.
Sursa: LE FIGARO / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.