Sony și Honda dezvăluie prototipul unui vehicul electric pe care îl vor dezvolta împreună: Afeela / Mașina ar putea fi comandată din 2025
Sony și Honda, care anul trecut au înființat o companie mixtă care să dezvolte și să producă mașini electrice, au prezentat la Consumer Electronics Show noul brand, denumit Afeela, relatează biziday.ro, citând Reuters.
În cadrul CES, directorul executiv al noi companii a dezvăluit prototipul, care arată ca un sedan de dimensiuni medii. Mașina va fi construită la una dintre fabricile Honda și, deși nu sunt cunoscute prea multe detalii despre noul vehicul electric, acesta va putea fi comandat în 2025. Primele livrări ale mașinii vor avea loc abia în 2026, în America de Nord.
Potrivit directorului executiv, mașina va fi achipată cu sisteme de siguranță și de asistență pentru șofer de la Honda, în timp ce Sony va dota automobilul cu funcții interactive și de divertisment. Deasupra barei de protecție din față a mașinii se va afla un ecran exterior îngust, numit “media bar”, care va permite vehiculului să afișeze informații și să interacționeze cu persoanele din afara acestuia. În plus, automobilul va fi dotat cu 45 de camere și senzori, atât în interior, cât și exterior, iar unele dintre acestea ar putea fi folosite pentru a detecta starea șoferului
Parteneriatul ar putea ajuta Honda să își accelereze trecerea la vehiculele electrice, care până în prezent a fost un proces destul de lent, relatează biziday.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii